HOTĂRÂRE nr. 891 din 25 august 2010 privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse pe infrastructura feroviară în ultima decadă a lunii iunie şi în prima decadă a lunii iulie 2010, pe linia de cale ferată Suceava Nord-Dorneşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 26 august 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin.
(4)şi
(5)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, cu suma de 11.000 mii lei (cu TVA), la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul VII "Alte transferuri", poziţia "Reparaţii curente la infrastructura feroviară publică". ...
(2)Fondurile prevăzute la alin.
(1)se utilizează pentru serviciile de expertizare, proiectare şi execuţie a lucrărilor necesare redeschiderii circulaţiei trenurilor şi aducerii în parametrii de funcţionare, în condiţii de siguranţă a circulaţiei trenurilor, pe linia de cale ferată Suceava Nord-Dorneşti afectată de calamităţile naturale produse în ultima decadă a lunii iunie şi în prima decadă a lunii iulie
- ... Articolul 2 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pe anul
- Articolul 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Mircea Berceanu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 25 august
- Nr.
- ------------