HOTĂRÂRE nr. 3 din 17 martie 2016 privind stabilirea cotizaţiei de membru asociat al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 1 aprilie 2016 În temeiul art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România emite următoarea hotărâre: Articolul 1 Membrii asociaţi ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, care exercită profesia de soră medicală sau oficiant medical, au obligaţia de a plăti lunar cotizaţia de membru în cuantum de 1% din valoarea salariului de bază. Articolul 2 Prin excepţie de la prevederile art. 1, surorile medicale şi oficianţii medicali care au intrat în posesia certificatului de membru, dar care nu desfăşoară activitate medicală, sunt obligaţi la plata unei cotizaţii în cuantum de 1% lunar din valoarea salariului minim pe economie. Articolul 3 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Mircea Timofte Bucureşti, 17 martie 2016. Nr. 3. -----
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.