HOTĂRÂRE nr. 983 din 12 noiembrie 2020 privind modificarea datelor de identificare și a valorii de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului Timișoara din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și trecerea acestora din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1115 din 21 noiembrie 2020 Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 864 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al art. 288 și art. 361 alin.
(1)și
(3)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,^ Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Datele de identificare și valoarea de inventar ale imobilelor aparținând domeniului public al statului, aflate în administrarea Penitenciarului Timișoara, din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică potrivit anexei nr. 1. Articolul 2
(1)Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a imobilelor cu nr. MFP 35573 și 35576 - Pavilion secția V și Post control vizite, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, aflate în administrarea Penitenciarului Timișoara, din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(2)Trecerea în domeniul privat al statului a imobilelor prevăzute la alin.
(1)se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora.
(3)După scoaterea din funcțiune și demolarea imobilelor prevăzute la alin.
(1), Penitenciarul Timișoara își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică. Articolul 3 Administrația Națională a Penitenciarelor va opera împreună cu Ministerul Finanțelor Publice modificările corespunzătoare în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 4 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul justiției, Marian Cătălin Predoiu Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu București, 12 noiembrie
- Nr.
- Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor la care se modifică descrierea tehnică și valoarea de inventar,aflate în administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor -Penitenciarul Timișoara - CUI 4269126 Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor aflate în administrarea Penitenciarului Timișoara din subordineaAdministrației Naționale a Penitenciarelor, care se transmit din domeniul publical statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării -----