DECIZIE nr. 335*) din 14 iulie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 27 noiembrie 1997 Notă ... *) Definitivă prin nerecurare. Lucian Stangu - preşedinte Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Constantin Burada - magistrat-asistent Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin
(2)din Legea nr. 47/1992, constata următoarele: Curtea Suprema de justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 16 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.824/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, invocată de intimatul-reclamanta Panculescu Teodor Marian. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, fără a se indica însă vreun text care ar fi fost încălcat. Exprimandu-şi opinia în conformitate cu art. 23 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, instanţa suprema a apreciat ce excepţia este neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia, fiind legal sesizată. Pe fond, se retine ca prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 251 din 17 octombrie 1996, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii textelor atacate, statuand, pe de o parte, ca prevederile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 şi art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, iar pe de altă parte, ca dispoziţiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale. Având în vedere ca un text declarat neconstituţional nu mai poate face obiectul unei noi excepţii, deoarece, potrivit art. 145 alin.
(2)din Constituţie şi art. 26 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga omnes, rezultă ca excepţia privind art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect şi urmează a fi respinsă ca vadit nefondata. Excepţia este vadit nefondata şi cu privire la art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 şi art. 330^4 din Codul de procedură civilă, întrucât argumentele care au fundamentat deciziile susmenţionate subzistă şi în cauza de faţa, neintervenind nici un element nou care să le infirme şi deci să facă necesară schimbarea practicii jurisdicţionale a Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea au suferit modificări. Este de observat ca din textul actual au fost inlaturate prevederile ce formau obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de către Ministerul Public, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru motivul prevăzut de pct. 2 al aceluiaşi articol. Rezultă din cele arătate ca, în urma modificării textului de lege atacat, excepţia este în prezent lipsită de obiect. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al Romanie, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997, şi prin alte decizii. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 24 alin.
(2)şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate invocată de Panculescu Teodor Marian în Dosarul nr. 2.824/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia Civilă, privind: - dispoziţiile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 şi art. 330^4 din Codul de procedură civilă; - dispoziţiile art. 330^1 şi art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constatând ca excepţia invocată în legătură cu aceste prevederi este lipsită de obiect. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 14 iulie 1997. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Lucian Stangu Magistrat-asistent, Constantin Burada Din cauza decesului magistratului-asistent Constantin Burada, în temeiul art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în locul acestuia semnează Magistrat-asistent Valer-Vasilie Bica ------------