← România

DECIZIE nr. 427 din 12 septembrie 2005

DECIZIE nr. 427 din 12 septembrie 2005 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului justiţie şi administrare internă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 836 din 15 septembrie 2005 În temeiul prevederilor art. 19 şi ale art. 21 alin.

(3)din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 23 alin.
(2)din Decizia primului-ministru nr. 379/2005 privind organizarea şi funcţionarea Cancelariei Primului-Ministru, primul-ministru emite prezenta decizie. Articolul 1 Începând cu data prezentei decizii se înfiinţează Departamentul justiţie şi administrare internă, denumit în continuare Departament, structură fără personalitate juridică în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, prin reorganizarea Departamentului juridic, economic şi control. Articolul 2
(1)Departamentul este condus de un secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru, potrivit legii, şi subordonat şefului Cancelariei Primului-Ministru. ...
(2)În exercitarea atribuţiilor ce îi revin secretarul de stat emite ordine şi instrucţiuni cu caracter intern. ... Articolul 3 Secretarul de stat are următoarele atribuţii principale:
  1. a)organizează, conduce şi răspunde, potrivit legii, de întreaga activitate a Departamentului; ...
  2. b)aprobă prin ordin regulamentul de organizare şi funcţionare al Departamentului; ...
  3. c)îndeplineşte, potrivit legii, alte atribuţii şi dispoziţii primite de la primul-ministru şi de la şeful Cancelariei Primului-Ministru. ... Articolul 4 În cadrul Departamentului funcţionează:
  4. a)Direcţia generală juridică; ...
  5. b)Direcţia generală economică; ...
  6. c)Direcţia generală logistică. ... Articolul 5 Direcţia generală juridică are următoarele atribuţii:
  7. a)asigură avizarea juridică a actelor interne ale compartimentelor Cancelariei Primului-Ministru şi structurilor din subordine; ...
  8. b)asigură, în condiţiile legii, reprezentarea intereselor Cancelariei Primului-Ministru şi ale structurilor din subordine în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale; ...
  9. c)asigură, în condiţiile legii, reprezentarea intereselor primului-ministru în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale; ...
  10. d)analizează şi propune spre avizare, din punct de vedere al legalităţii, şefului Cancelariei Primului-Ministru toate proiectele de acte normative înaintate spre adoptare Guvernului sau Parlamentului de către instituţiile şi entităţile administraţiei publice centrale coordonate direct de primul-ministru sau prin Cancelaria Primului-Ministru, din structura ori din subordinea acesteia; ...
  11. e)soluţionează petiţiile adresate Cancelariei Primului-Ministru de către persoanele fizice şi juridice în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public; ...
  12. f)primeşte petiţiile adresate primului-ministru şi şefului Cancelariei Primului-Ministru şi urmăreşte modul de soluţionare a acestora conform prevederilor legale în vigoare; ...
  13. g)înregistrează, analizează şi soluţionează sesizările adresate primului-ministru şi şefului Cancelariei Primului-Ministru prin intermediul liniei telefonice gratuite - tel verde 0 800 800 300; ...
  14. h)asigură primirea cetăţenilor care solicită audienţă, acordând acestora asistenţa necesară în redactarea petiţiilor; ...
  15. i)îndeplineşte alte dispoziţii ale primului-ministru, ale şefului Cancelariei Primului-Ministru şi ale secretarului de stat. ... Articolul 6 Direcţia generală economică are următoarele atribuţii:
  16. a)stabileşte şi urmăreşte bugetul propriu al Cancelariei Primului-Ministru şi al structurilor subordonate, cu rectificările bugetare ulterioare aprobării bugetului; ...
  17. b)asigură deschiderile de credite bugetare pentru ordonatorii secundari şi terţiari de credite aflaţi în coordonare; ...
  18. c)centralizează situaţiile de monitorizare, bilanţurile contabile şi alte situaţii ce ţin de evidenţa contabilă; ...
  19. d)asigură gestionarea fondurilor băneşti ale Cancelariei Primului-Ministru; ...
  20. e)asigură monitorizarea ordonatorilor de credite subordonaţi Cancelariei Primului-Ministru în ceea ce priveşte activitatea de resurse umane; ...
  21. f)asigură salarizarea şi evidenţa personalului Cancelariei Primului-Ministru; ...
  22. g)aplică prevederile legislaţiei muncii pentru personalul din cadrul compartimentelor Cancelariei Primului-Ministru; ...
  23. h)îndeplineşte alte atribuţii dispuse de primul-ministru, de şeful Cancelariei Primului-Ministru şi de secretarul de stat. ... Articolul 7 Direcţia generală logistică are următoarele atribuţii:
  24. a)asigură evidenţa, centralizează necesarul de bunuri al Cancelariei Primului-Ministru şi demarează procedurile de achiziţie publică pentru bunuri, servicii şi lucrări; ...
  25. b)urmăreşte investiţiile instituţiei şi întocmeşte documentaţia aferentă acestora; ...
  26. c)urmăreşte contractele derulate de Cancelaria Primului-Ministru; ...
  27. d)asigură asistenţa tehnică de specialitate în domeniul IT pentru departamentele din cadrul Cancelariei Primului-Ministru; ...
  28. e)asigură inventarierea patrimoniului Cancelariei Primului-Ministru; ...
  29. f)efectuează controlul administrativ intern în cadrul compartimentelor Cancelariei Primului-Ministru; ...
  30. g)realizează manualele de identitate vizuală aferente, urmăreşte folosirea corectă a acestora şi concepe sau avizează designul grafic al materialelor necesare sau care implică folosirea siglei Cancelariei Primului-Ministru; ...
  31. h)îndeplineşte alte atribuţii dispuse de primul-ministru, de şeful Cancelariei Primului-Ministru şi de secretarul de stat. ... Articolul 8 Organizarea internă şi numărul de posturi sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 9 Personalul preluat de către Departament potrivit prevederilor prezentei decizii îşi păstrează statutul profesional deţinut la data preluării. Articolul 10 Resursele financiare necesare funcţionării Departamentului sunt cuprinse în bugetul Cancelariei Primului-Ministru. Articolul 11 Personalul din cadrul Departamentului este numit şi eliberat din funcţie prin ordin al şefului Cancelariei Primului-Ministru. Articolul 12 Personalul din cadrul Departamentului va fi salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile salarizării personalului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Articolul 13 La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia primului-ministru nr. 43/5/2004 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului juridic, economic şi control. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Aleodor Marian Frâncu Bucureşti, 12 septembrie 2005. Nr. 427. Anexa STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Departamentului justiţie şi administrare internă Numărul maxim de posturi = 108 (exclusiv demnitarul) ┌────────────────┐ │ SECRETAR │ │ DE STAT │ └───────┬────────┘ │ ┌───────────────────────┴──────┬──────────────────┐ │ │ │ v v v ┌────────────┐ ┌────────────┐ ┌───────────┐ │ DIRECŢIA │ │ DIRECŢIA │ │ DIRECŢIA │ │ GENERALĂ │ │ GENERALĂ │ │ GENERALĂ │ │ JURIDICĂ │ │ ECONOMICĂ │ │ LOGISTICĂ│ └────────┬───┘ └─────┬──────┘ └─────┬─────┘ ┌───────────┼───────────┐ ┌──────┴─────┐ ┌────┴───┐ │ │ │ │ │ │ │ v v v v v v v ┌─────────────┐┌─────────┐┌─────────┐┌────────┐┌──────────┐┌────────┐┌────────┐ │ Direcţia ││Direcţia ││Direcţia ││Direcţia││Direcţia ││Direcţia││Direcţia│ │contencios ││avizare ││relaţii ││resurse ││financiar-││adminis-││infor- │ │şi coordonare││ şi ││ cu ││umane ││contabila ││trativa ││matica │ │legislativă ││asistenţă││ publicul││ ││ ││ ││ şi │ │ ││juridică ││ ││ ││ ││ ││design │ └─────────────┘└─────────┘└─────────┘└────────┘└──────────┘└────────┘└────────┘ --------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.