ORDIN nr. 434 din 11 iunie 2004 privind aprobarea cantităţilor de produse pe culturi pentru care se acordă sprijin direct al statului în anul 2004, precum şi condiţiile de eligibilitate a producătorilor agricoli Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 19 iulie 2004 Văzând Referatul de aprobare nr. 91.230 din 22 ianuarie 2004 al Direcţiei generale de reglementare şi implementare, în baza prevederilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.594/2003 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii în anul 2004 producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în scopul creşterii producţiei şi a indicilor de calitate a produselor agricole, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: Articolul 1
(1)În sensul prezentului ordin, beneficiarii sumelor acordate, reprezentând sprijin direct al statului pe produs, sunt producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin sau care administrează exploataţii agricole, constituiţi conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2002, şi care valorifică pe piaţa internă produsele prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.594/2003 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii în anul 2004 producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în scopul creşterii producţiei şi a indicilor de calitate a produselor agricole. ...
(2)Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.594/2003, valoarea totală a subvenţiilor acordate în sectorul vegetal, pentru produsele prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.594/2003, valorificate pe piaţa internă este de 1.835 miliarde lei. ... Articolul 2 Se aprobă cantităţile de produse pe culturi, pentru care se acordă sprijin direct al statului pe produs, şi sumele aferente acestora, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3
(1)Pentru a beneficia de sprijinul direct al statului pe produs, beneficiarii trebuie să formuleze o cerere-tip, adresată direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.594/2003, însoţită de următoarele documente de identificare: ...
- a)pentru persoana fizică: copie de pe buletinul de identitate/cartea de identitate; pentru persoana juridică: copii de pe certificatul de înmatriculare şi certificatul de înregistrare fiscală; ...
- b)adeverinţă de la primăria în a cărei rază teritorială se află suprafaţa cultivată, din care să rezulte cultura, suprafaţa, producţia medie şi totală estimată, vizată şi de reprezentantul direcţiei agricole; ...
- c)copii de pe documentele de valorificare a producţiei. ...
(2)De asemenea, beneficiarii sprijinului direct al statului pentru produsele prevăzute în anexă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: ...
- a)să folosească la înfiinţarea culturilor agricole sămânţă sau material de plantat de bună calitate; ...
- b)să execute minimum de lucrări prevăzute în tehnologia specifică fiecărei culturi; ...
- c)pentru legumele cultivate în sere, valorificate în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2004, beneficiarii trebuie să facă dovada consumului de energie termică în perioada 15 octombrie 2003-30 aprilie 2004, iar pentru perioada de valorificare noiembrie 2004-31 decembrie 2004, să facă dovada consumului de energie termică în perioada 15 octombrie 2004-31 decembrie 2004. ... Articolul 4 Pe lângă documentele prevăzute la art. 3, beneficiarii sprijinului direct al statului pe produs vor prezenta, suplimentar, pentru produsele ecologice obţinute, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, următoarele:
- a)fişa de înregistrare la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru produsele ecologice; ...
- b)contractul producătorului agricol cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru inspecţia şi certificarea produsului; ...
- c)certificatul de produs ecologic emis de un organism de inspecţie şi certificare. ... Articolul 5 Sprijinul direct al statului pe produs pentru legumele de seră se acordă în vederea compensării costului energiei termice utilizate în sere în perioada rece a anului. Articolul 6 Termenele limită pentru depunerea cererilor pentru acordarea sprijinului direct pe produs din partea statului sunt cele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.594/2003. Articolul 7 Acordarea sumelor se face în ordinea depunerii cererilor, până la utilizarea în întregime a fondului alocat ca sprijin direct al statului pentru producţia-marfă, pe culturi şi pe judeţe/municipiul Bucureşti. Articolul 8 Direcţia generală de reglementare şi implementare stabileşte şi transmite direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti cantităţile de produse pe culturi pentru care se acordă sprijinul direct al statului. Articolul 9 În cazul în care, datorită unor condiţii obiective, nu se consumă fondul alocat pentru producţia-marfă la unul sau la mai multe produse, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale se vor transfera sumele pentru alte produse prevăzute în anexă. Articolul 10 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Ilie Sârbu Bucureşti, 11 iunie 2004. Nr. 434. Anexa LISTAcuprinzând cantităţile de produse agricole destinate comercializării,fondurile şi sursa de finanţare a acestora în anul 2004 LISTA cuprinzând cantităţile de produse agricole destinate comercializării, fondurile şi sursa de finanţare a acestora în anul 2004 ---------