DECRET nr. 487 din 17 mai 2017 privind conferirea Ordinului Meritul Industrial şi Comercial Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 18 mai 2017 În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 10
0 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin.
(1), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Legii nr. 392/2004 privind Ordinul Meritul Industrial şi Comercial şi Medalia Meritul Industrial şi Comercial, cu modificările ulterioare, având în vedere propunerea preşedintelui Consiliului Concurenţei, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţare, în semn de înaltă apreciere pentru asigurarea unui mediu concurenţial modern, care are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei, în vederea promovării intereselor consumatorilor, Preşedintele României d e c r e t e a z ă: ARTICOL UNIC Se conferă Ordinul Meritul Industrial şi Comercial în grad de Ofiţer Consiliului Concurenţei. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS-WERNER IOHANNIS În temeiul art. 100 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Bucureşti, 17 mai 2017. Nr. 487. -----