← România

LEGE nr. 167 din 15 mai 2006

LEGE nr. 167 din 15 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2006 privind reglementarea unor măsuri fiscale din domeniul de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumato

rilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 22 din 26 ianuarie 2006 privind reglementarea unor măsuri fiscale din domeniul de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 30 ianuarie 2006, cu următoarele modificări: 1. La articolul 1, litera a) a alineatului

(1)va avea următorul cuprins: "a) un procent de 10% se constituie din sumele obţinute din valorificarea metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase confiscate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi valorificate conform Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată;".
  1. Articolul 2 va avea următorul cuprins: "Art.
  2. - În maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Guvernul va aproba Normele metodologice privind utilizarea şi repartizarea sumelor provenite din fondul de stimulare." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 15 mai 2006. Nr. 167. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.