← România

HOTĂRÂRE nr. 416 din 3 iunie 2015

HOTĂRÂRE nr. 416 din 3 iunie 2015 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 150/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 11 iunie 2015 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Hotărârea Guvernului nr. 150/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 11 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: "e) documentaţiilor tehnico-economice aferente investiţiilor publice - obiective care au fost avizate, în condiţiile legii, în Consiliul interministerial, inclusiv cele care au fost aprobate de Guvern şi la care se schimbă indicatorii tehnico-economici iniţial avizaţi;" 2. Articolul 7 se abrogă. 3. La articolul 11, alineatul

(1)se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 11. -
(1)În vederea obţinerii avizului Consiliului interministerial, ordonatorul principal de credite transmite printr-o adresă oficială Secretariatului, spre analiză şi avizare, documentaţia tehnico-economică, cu cheltuielile actualizate la data avizării." 4. La articolul 25, alineatul
(2)se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(2)După obţinerea avizului Consiliului interministerial, indicatorii tehnico-economici din competenţa de aprobare a Guvernului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea indicatorilor tehnico-economici avizaţi de Consiliul interministerial, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice fiind unul dintre ministerele avizatoare." 5. La articolul 25, după alineatul
(2)se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) În cazul în care ordonatorii principali de credite promovează hotărâri ale Guvernului prin care se modifică sursele de finanţare ale obiectivelor de investiţii sau alte prevederi, cu excepţia caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici avizaţi, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu face parte dintre ministerele avizatoare." 6. La articolul 26, alineatul
(1)se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 26. -
(1)În vederea monitorizării lucrărilor publice care au fost supuse avizării Consiliului interministerial, ordonatorii principali de credite sunt obligaţi să transmită Secretariatului, anual, situaţia privind stadiul implementării proiectelor promovate până la data recepţiei finale."
  1. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.
  2. În tot cuprinsul hotărârii, denumirea "Direcţia Generală Infrastructură" se modifică şi se înlocuieşte cu denumirea "Direcţia Generală Dezvoltare Regională şi Infrastructură". PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sevil Shhaideh Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul economiei, comerţului şi turismului, Mihai Tudose Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Leocadia Gavrilescu p. Ministrul transporturilor, Virgil Dragoş Titea, secretar de stat Ministrul fondurilor europene, Marius Nica p. Secretarul de stat al Departamentului pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat, Mirela Popină Bucureşti, 3 iunie
  3. Nr.
  4. Anexă ----- (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 150/2010) -------------------------------------------------- COMPONENŢA Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe
  5. Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice - preşedinte
  6. Secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - vicepreşedinte
  7. Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice - vicepreşedinte
  8. Reprezentantul Ministerului Transporturilor - vicepreşedinte
  9. Reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - membru
  10. Reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne - membru
  11. Reprezentantul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului - membru
  12. Reprezentantul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - membru
  13. Reprezentantul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - membru
  14. Reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale - membru
  15. Reprezentantul Ministerului Sănătăţii - membru
  16. Reprezentantul Secretariatului General al Guvernului - membru
  17. Reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene - membru -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.