DECIZIE nr. 602 din 28 aprilie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 395 din 11 iunie 2009 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen Cătălina Gliga - procuror Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie invocată de Terec Remus în Dosarul nr. 9.350/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 29 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 9.350/211/2008, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost invocată de Terec Remus într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 16 alin.
(1)şi
(2)şi art. 56 din Constituţie, întrucât stabilesc modul de calcul al impozitului auto cu încălcarea principiului egalităţii şi al justei aşezări a sarcinilor fiscale. Prevederea legală este discriminatorie, deoarece în stabilirea cotei de impozitare nu se ţine seama de capacitatea cilindrică sau de veniturile contribuabililor. Nu este echitabil ca un autoturism nefuncţional, respins la inspecţia tehnică periodică, "caz în care capacitatea cilindrică este zero, [...] să fie considerat autoturism de lux, doar pentru a se încasa un impozit mai mare". Taxele ar fi diferite tocmai datorită caracterului variabil al capacităţii cilindrice a mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică. Or, aceste taxe se calculează prin înmulţirea unei fracţiuni de capacitate cilindrică cu suma corespunzătoare prevăzută de textul criticat, care "este stabilită diferenţiat şi discriminatoriu". Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 343/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006, având următorul cuprins: " Art. I [...] pct. 240. La articolul 263, alineatele
(2)[...] vor avea următorul cuprins: «
(2)În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 de cmc sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor: Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 16 alin.
(1)şi
(2)referitoare la egalitatea în drepturi şi în art. 56 referitoare la contribuţii financiare. Examinând excepţia, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate reglementează o taxă fiscală care respectă principiul impunerii echitabile, ce consfinţeşte egalitatea contribuabililor faţă de impozite şi taxe. Curtea reţine că dispoziţiile art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se aplică uniform tuturor contribuabililor ce se află în situaţia stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Întrucât calcularea taxei asupra mijloacelor de transport se face prin aplicarea unei cote fixe în raport cu aceeaşi bază de impozitare, care este reprezentată de capacitatea cilindrică a vehiculului, apreciem că textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin.
(1)şi
(2)şi cu cele ale art. 56 din Constituţie. Pentru a garanta principiul egalităţii în materie fiscală, legiuitorul are obligaţia constituţională de aşezare justă a sarcinilor fiscale, or, dispoziţiile art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal atestă caracterul echitabil şi proporţional al taxei stabilite, care se aplică tuturor contribuabililor, fără deosebiri de tratament juridic de la o zonă la alta a ţării. Curtea constată că este lipsită de relevanţă critica autorului excepţiei referitoare la caracterul inechitabil al modului de stabilire a impozitului pentru un autoturism nefuncţional, având în vedere că se aplică aceleaşi taxe atât autoturismelor de lux, cât şi celor ce au fost respinse la inspecţia tehnică periodică. Din examinarea legislaţiei în vigoare, Curtea reţine că mijloacele de transport neînmatriculate nu sunt supuse impozitării, iar contribuabilul proprietar al unui asemenea autoturism are posibilitatea să depună diligenţe pentru desfiinţarea raportului juridic de fiscalitate referitor la plata taxei pe mijlocul de transport cu unitatea administrativ-teritorială locală. În acest sens sunt dispoziţiile art. 261 alin.
(1)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora "Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie invocată de Terec Remus în Dosarul nr. 9.350/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2009. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie __________