HOTĂRÂRE nr. 1.246 din 21 octombrie 2009 privind suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 27 octombrie 2009 Având în vedere solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 64.632 din 7 octombrie 2009, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice la data de 8 octombrie 2009, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei cu suma de 50.000 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2009, la capitolul 70.01 "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică", din care 10.000 mii lei la titlul 55 "Alte transferuri" şi 40.000 mii lei la titlul 70 "Active nefinanciare". Articolul 2 Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările prevăzute la art. 1 în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei pe anul 2009. Articolul 3 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei răspunde de modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 21 octombrie 2009. Nr. 1.246. -------------