← România

COMUNICAT din 25 septembrie 2020

COMUNICAT din 25 septembrie 2020 privind caracterul serios al concedierii în situația reducerii numărului de posturi identice din cadrul unității angajatoare Publicat pe www.scj.ro Nr. de înregistrare a sesizării: 2558/1/2020 Data înregistrării sesizării: 25.09.2020 Conținutul sesizării: Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 65 alin.

(2)din Legea nr. 53/2003, republicată, referitor la sintagma ”cauză reală și serioasă” în sensul de a se stabili ”dacă un caracter serios al concedierii presupune ca, în situația reducerii numărului de posturi identice din cadrul unității, angajatorul trebuie să aplice unele criterii de departajare/selecție, pentru a justifica alegerea salariatului/salariaților care urmează să fie concediat/concediați dintr-un număr de salariați care desfășoară activități identice sau similare.” Minuta deciziei nr. 30 din 7 decembrie 2020 interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 65 alin.
(2)din Legea nr. 53/2003, republicată, referitor la sintagma „cauză reală și serioasă” în sensul de a se stabili „dacă un caracter serios al concedierii presupune ca, în situația reducerii numărului de posturi identice din cadrul unității, angajatorul trebuie să aplice unele criterii de departajare/selecție, pentru a justifica alegerea salariatului/salariaților care urmează să fie concediat/concediați dintr-un număr de salariați care desfășoară activități identice sau similare”. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin.
(4)din Codul de procedură civilă.

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.