← România

ORDIN nr. 924 din 31 august 2005

ORDIN nr. 924 din 31 august 2005 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 612/2002 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 2 septembrie 2005 În baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, aprobată cu modificări prin Legea nr. 336/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, cu modificările ulterioare, văzând referatul Direcţiei generale farmaceutice şi aparatură medicală nr. E.N. 247/2005, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul I Articolele 17 şi 20 din Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 612/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 22 august 2002, cu modificările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 17. - Adaosul comercial pentru medicamentele de uz uman este de maximum 24%, calculat în condiţia franco gara de destinaţie, inclusiv ambalajul de conservare şi transport, pentru medicamentele din ţară şi franco depozitul importatorului, inclusiv ambalajul de conservare şi transport, pentru medicamentele din import, după cum urmează: Art. 20. -

(1)Preţurile pentru medicamentele din import nou-autorizate/reautorizate de punere pe piaţă, medicamentele din import ce au suferit variaţii majore aprobate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi medicamentele din import ce au suferit modificări în structura de preţ vor fi calculate în funcţie de cursul de schimb valutar de vamă ce a stat la baza calculului preţurilor medicamentelor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, publicat pe site-ul www.msf-dgf.ro, precum şi de adaosul de distribuţie de 7,5% şi 8,5% pentru servicii suplimentare pentru activităţi de import.
(2)Adaosul de distribuţie în cotă de 7,5% este valabil şi pentru medicamentele româneşti şi se aplică asupra preţului de producător." ... Articolul II Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data de 16 septembrie 2005, dată la care se abrogă orice alte dispoziţii contrare. Articolul III Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Gheorghe Eugen Nicolăescu Bucureşti, 31 august 2005. Nr. 924. ___________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.