HOTĂRÂRE nr. 743 din 20 iulie 2011 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru unele centre judeţene aflate în subordinea acesteia, a unor imobile care au trecut în proprietatea publică a statului prin hotărâri ale consiliilor locale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 5 august 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin.
(1)şi
(2)şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru unele centre judeţene aflate în subordinea acesteia, a unor imobile care au trecut în proprietatea publică a statului prin hotărâri ale consiliilor locale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Barna Tanczos, secretar de stat Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 20 iulie 2011. Nr. 743. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE ale unor imobile care au trecut în proprietatea publică a statului prin hotărâri ale consiliilor locale, care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi care se dau în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru unele centre judeţene aflate în subordinea acesteia _________