← România

HOTĂRÂRE nr. 205 din 23 aprilie 2013

HOTĂRÂRE nr. 205 din 23 aprilie 2013 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 183/2005 privind înfiinţarea pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 8 mai 2013 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC După articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 183/2005 privind înfiinţarea pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 18 martie 2005, se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins: "Art. 1^1. - Din veniturile proprii realizate prin activitatea prevăzută la art. 1 se pot asigura, în limita disponibilului, cheltuielile prevăzute la art. 1 alin.

(2), corespunzătoare concursurilor sau examenelor de capacitate, promovare a judecătorilor şi procurorilor, promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numire în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, numire în funcţie a inspectorului-şef şi a inspectorului-şef adjunct, numire în funcţie a inspectorilor judiciari, precum şi celorlalte concursuri sau examene organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, prevăzute de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare." PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ───────────────── Ministrul justiţiei, Robert Marius Cazanciuc Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Bucureşti, 23 aprilie 2013. Nr. 205. _______

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.