← România

ORDIN nr. 3.029 din 28 decembrie 2011

ORDIN nr. 3.029 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea nivelului comisionului de gestiune a garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, în numele şi în contul statului român, în cadrul Programului privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 4 ianuarie 2012 Având în vedere prevederile art. 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 945/2011, în temeiul art. 10 alin.

(4)din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1 Pentru semestrul I al anului 2012 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, în numele şi în contul statului român, în cadrul Programului privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, la nivelul de 0,75% pe an, calculat la soldul finanţării garantate. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 28 decembrie 2011. Nr. 3.029. ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.