← România

HOTĂRÂRE nr. 857 din 17 iulie 2003

HOTĂRÂRE nr. 857 din 17 iulie 2003 privind transmiterea unui imobil din proprietatea publică a statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul privat al municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 24 iulie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 10 alin.

(2)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea imobilului - teren, situat în municipiul Bucureşti, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea publică a statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul privat al municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se realizează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, la valoarea de inventar a bunului de la data transmiterii. Articolul 3 Patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului se diminuează cu valoarea de inventar a bunului de la data transmiterii, iar patrimoniul Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti se majorează, în mod corespunzător, cu aceeaşi valoare. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ────────────── Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, Ilie Sarbu Ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus Ministru delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 17 iulie 2003. Nr. 857. Anexă DATELE DE IDENTIFICARE a terenului care trece din proprietatea publică a statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul privat al municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti ─────────────

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.