HOTĂRÂRE nr. 1.855 din 21 decembrie 2006 privind garantarea de către Ministerul Finanțelor Publice, în proporție de 80%, a unui împrumut intern contractat de Societatea Comercială ”Electrocentrale Deva”- S.A. în vederea asigurării parțiale a resurselor financiare necesare pentru realizarea proiectului de reabilitare a Grupului nr. 4 de 210 MW din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 4 ianuarie 2007 (la 28-11-2008, Titlul actului normativ a fost modificat de Alineatul
(1), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 175 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 28 noiembrie 2008 ) Notă ... Conform art. III alin.
(2)din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 175 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 28 noiembrie 2008, creditul în valoare de 67,9 milioane euro va fi contractat cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 3 alin.
(2)și al art. 10 alin.
(1)din Legea datoriei publice nr. 313/2004, cu modificările ulterioare, precum și al art. 6 alin.
(2)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2000 privind unele măsuri pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 4 din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva, aprobată cu modificări prin Legea nr. 449/2001, cu modificările și completările ulterioare, (la 28-11-2008, sintagma: Grupului nr. 1 a fost înlocuită de Alineatul
(1), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 175 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 28 noiembrie 2008 ) Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă contractarea de către Societatea Comercială "Electrocentrale Deva" - S.A. a unui împrumut intern în valoare de 67,9 milioane euro în echivalent lei la data semnării contractului de împrumut, în vederea asigurării parțiale a resurselor financiare necesare pentru realizarea proiectului de reabilitare a Grupului nr. 4 de 210 MW din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva. (la 28-11-2008, sintagma: Grupului nr. 1 a fost înlocuită de Alineatul
(1), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 175 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 28 noiembrie 2008 )
(2)Rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor, a primelor de asigurare și a altor costuri aferente se efectuează din resursele financiare proprii ale Societății Comerciale "Electrocentrale Deva" - S.A., corespunzător termenelor și condițiilor specifice contractului de împrumut. Articolul 2
(1)Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să garanteze în proporție de 80% împrumutul prevăzut la art. 1 art. 1 alin.
(1)
(2)Garanția de stat se acordă numai cu avizul Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior. Articolul 3 Parametrii referitori la tipul împrumutului, scadența și perioada de grație a împrumutului se stabilesc numai cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice. Articolul 4
(1)Măsura de ajutor de stat prevăzută de prezenta hotărâre se acordă numai după notificarea autorității competente de către Ministerul Economiei și Comerțului - în calitate de minister inițiator și coordonator al activității Societății Comerciale "Termoelectrica" - S.A.
(2)În cazul actelor administrative emise și al contractelor administrative încheiate fără respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul ajutorului de stat, autoritatea competentă solicită instanțelor de judecată competente anularea acestora, precum și recuperarea/ rambursarea ajutoarelor de stat ilegale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul economiei și comerțului, Varujan Vosganian Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 21 decembrie 2006. Nr. 1.855. ------------