← România

HOTĂRÂRE nr. 33 din 6 ianuarie 2010

HOTĂRÂRE nr. 33 din 6 ianuarie 2010 privind trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării, şi privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.

(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor menţionate la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora, în condiţiile legii. Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 6 ianuarie 2010. Nr. 33. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE ale construcţiilor aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.