HOTĂRÂRE nr. 17 din 18 octombrie 2004 privind constituirea Comisiei parlamentare speciale pentru repartizarea timpilor de antenă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 21 octombrie 2004 În temeiul art. 58 alin.
(3)din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se constituie Comisia parlamentară specială pentru repartizarea timpilor de antenă, în vederea alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2004. Componenţa nominală a comisiei este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Comisia parlamentară specială pentru repartizarea timpilor de antenă prevăzută la art. 1, denumită în continuare Comisia, îşi alege dintre membrii săi un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, care formează Biroul Comisiei. Articolul 3 Comisia îşi desfăşoară lucrările în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În cazul în care membrii Comisiei nu ajung la un acord în alte probleme decât cele tehnice, acestea se supun examinării birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului. În Comisie votul este, de regulă, deschis. La propunerea unei treimi din numărul membrilor se poate recurge la vot secret. Articolul 4 Activitatea Comisiei se desfăşoară potrivit unui regulament aprobat de aceasta cu votul majorităţii membrilor săi. Calcularea şi comunicarea timpilor de antenă se fac potrivit prevederilor Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 5 Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor asigura, prin secretariatele generale, personalul de specialitate şi logistica necesară pentru desfăşurarea activităţii Comisiei. Comisia va putea utiliza specialişti, în calitate de colaboratori, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 53/1991, republicată. Această hotărâre a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin.
(2)şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 18 octombrie
- Nr.
- Anexa COMPONENŢA NOMINALĂ a Comisiei parlamentare speciale pentru repartizarea timpilor de antenă
- Hrebenciuc Viorel - deputat - Grupul parlamentar al P.S.D.
- Sassu Alexandru - deputat - Grupul parlamentar al P.S.D.
- Zgonea Valeriu Ştefan - deputat - Grupul parlamentar al P.S.D.
- Solcanu Ioan - senator - Grupul parlamentar al P.S.D.
- Marin Dinu - senator - Grupul parlamentar al P.S.D.
- Vasilescu Nicolae - deputat - Grupul parlamentar al P.R.M.
- Vasilescu Lia-Olguţa - deputat - Grupul parlamentar al P.R.M.
- Ungheanu Mihai - senator - Grupul parlamentar al P.R.M.
- Onisei Ioan - deputat - Grupul parlamentar al P.D.
- Muscă Monica Octavia - deputat - Grupul parlamentar al P.N.L.
- Marton ărpad-Francisc - deputat - Grupul parlamentar al U.D.M.R.
- Păun Nicolae - deputat - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
- Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului
- Preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune
- Preşedintele Societăţii Române de Televiziune ---------