ORDIN nr. 114 din 29 ianuarie 2019 privind modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.468/2018 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2019 Văzând Referatul de aprobare nr. SP 972/2019 al Direcției politica medicamentului și a dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătății, având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății emite următorul ordin: Articolul I Anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.468/2018 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 și 989 bis din 22 noiembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătății, Sorina Pintea București, 29 ianuarie
- Nr.
- ANEXĂ MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI ale anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.468/2018 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman,valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piațăa medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamentepentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății,casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București,cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
- În anexa nr. 1, după poziția nr. 5783 se introduc 5 noi poziții, pozițiile nr. 5784-5788, cu următorul cuprins: Nr. crtCod_cimobsDenumire produsformăConcentrațieFirmă/țarăDCIAmbalajgrupa ATCstatut_frmstatut_anmPreț producător (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)stareObservațiiValabilitate preț5784W65219001MELPHALAN RATIOPHARMPULB + SOLV. PT. SOL. INJ./PERF.50 mgCN UNIFARM -S.A. - ROMÂNIAMELPHALANUMCutie cu 1 fl. x 50 mg pulb. + 1 f solvent (2 ani)L01AA03MIinovativ95,38106,82130,41NCant. 2.000 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 3.12.2019.5785W63590012CLEXANE 2.000 UI (20 mg)/0,2 mlSOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ2.000 UI (20 mg)/ 0,2 mlSANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAENOXAPARINUMCutie cu 10 seringi preumplute (sticlă tip I) asamblate cu dop din cauciuc (clorobutilic sau bromobutilic) și ac de injecție (3 ani)B01AB05MIinovativ46,495367,01Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.5786W63591012CLEXANE 4000 UI (40 mg)/0,4 mlSOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ4.000UI (40 mg)/ 0,4 mlSANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAENOXAPARINUMCutie cu 10 seringi preumplute (sticlă tip I) asamblate cu dop din cauciuc (clorobutilic sau bromobutilic) și ac de injecție (3 ani)B01AB05MIinovativ85,8496,14121,56Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.5787W63592012CLEXANE 6.000 UI (60 mg)/0,6 mlSOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ6.000 UI (60 mg)/ 0,6 mlSANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAENOXAPARINUMCutie cu 10 seringi preumplute (sticlă tip I) asamblate cu dop din cauciuc (clorobutilic sau bromobutilic) și ac de injecție (3 ani)B01AB05MIinovativ116,36128156,26Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.5788W63593009CLEXANE 8000 UI (80 mg)/0,8 mlSOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ8.000 UI (80 mg)/0,8 mlSANOFI ROMANIA -S.R.L. - ROMÂNIAENOXAPARINUMCutie cu 6 seringi preumplute (sticlă tip I) asamblate cu dop din cauciuc (clorobutilic sau bromobutilic) și ac de injecție (3 ani)B01AB05MIinovativ87,3797,86123,73Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.
- ...
- În anexa nr. 1, pozițiile nr. 873, 1002, 1088, 1090, 1092, 1094, 2446, 2447, 3242, 3536, 4691, 4944, 5200, 5201, 5214, 5215, 5367, 5492, 5493, 5532, 5601, 5611, 5612, 5632, 5633, 5645, 5661, 5674, 5675, 5685 și 5729 se modifică și vor avea următorul cuprins: Nr. crtCod_cimobsDenumire produsformăConcentrațieFirmă/țarăDCIAmbalajgrupa ATCstatut_frmstatut_anmPreț producător (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)stareObservațiiValabilitate preț„873W63602003CARIVALAN 6,25 mg/7,5 mgCOMPR. FILM.6,25 mg/7,5 mgLES LABORATOIRES SERVIER - FRANȚACOMBINAȚII (CARVEDILOLUM + IVABRADINUM)Cutie cu blist. tip calendar PVC-PVDC/Al x 56 compr. film. (2 ani)C07FX06MGgeneric80,289,82113,57Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................1002W53425002DAVIA 10 mgCOMPR. FILM.10 mgTERAPIA - S.A. - ROMÂNIADONEPEZILUMCutie x 3 blist. PVC/Al x 10 compr. film. (2 ani)N06DA02PMGgeneric26,3630,0539,31Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................1088W63590002!CLEXANE 2000 UI (20 mg)/0,2 mlSOL. INJ.2.000 UI (20 mg)/ 0,2 mlSANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAENOXAPARINUMCutie x 10 seringi preumplute din sticlă incoloră de tip I, cu o capacitate de 0,5 ml, prevăzute cu ac cu un capac rigid de plastic fără filet și piston x 0,2 ml soluție injectabilă (3 ani)B01AB05MIinovativ46,495367,01DCPrețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................1090W63591002!CLEXANE 4.000 UI (40 mg)/0,4 mlSOL. INJ.4.000 UI (40 mg)/0,4 mlSANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAENOXAPARINUMCutie x 10 seringi preumplute din sticlă incoloră de tip I, cu o capacitate de 0,5 ml, prevăzute cu ac cu un capac rigid de plastic fără filet și piston x 0,4 ml soluție injectabilă (3 ani)B01AB05MIinovativ85,8496.14121,56DCPrețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................1092W63592002!CLEXANE 6.000 UI (60 mg)/0,6 mlSOL. INJ.6.000 UI (60 mg)/ 0,6 mlSANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAENOXAPARINUMCutie x 10 seringi preumplute din sticlă incoloră de tip I, cu o capacitate de 1 ml, prevăzute cu ac cu un capac rigid de plastic fără filet și piston x 0,6 ml soluție injectabilă (3 ani)B01AB05MIinovativ116,36128156,26DCPrețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................1094W63593002!CLEXANE 8000 UI (80 mg)/0,8 mlSOL. INJ.8000 UI (80 mg)/0,8 mlSANOFI ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIAENOXAPARINUMCutie x 6 seringi preumplute din sticlă incoloră de tip I, cu o capacitate de 1 ml, prevăzute cu ac cu un capac rigid de plastic fără filet și piston x 0,8 ml soluție injectabilă (3 ani)B01AB05MIinovativ87,3797,86123,73DCPrețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................2446W59304002!INLYTA 1 mgCOMPR. FILM.1 mgPFIZER LIMITED - MAREA BRITANIEAXITINIBUMCutie x blistere Al/Al x 56 comprimate filmate (3 ani)L01XE17MIinovativ3.081,493.111,483.429,67DCPrețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019.Nr. crtCod_cimobsDenumire produsformăConcentrațieFirmă/țarăDCIAmbalajgrupa ATCstatut_frmstatut_anmPreț producător (lei)Preț ridicata maximal fără TVA (lei)Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)stareObservațiiValabilitate preț2447W59305002!INLYTA 5 mgCOMPR. FILM.5 mgPFIZER LIMITED - MAREA BRITANIEAXITINIBUMCutie x blistere Al/Al x 56 comprimate filmate (3 ani)L01XE17MIinovativ14.988,515.018,516.408,32DCPrețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................3242W59766002NATULANCAPS.50 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAPROCARBAZINUMCutie cu 5 blist. x 10 caps. (3 ani)L01XB01MI1.0811.1111.249,14NCant. 300 cutii Prețurile sunt valabile până la data de 24.07.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................3536W63194001OMNITROPE 10 mg/1,5 mlSOL. INJ. ÎN CARTUȘ10 mg/1,5 mlSANDOZ GMBH - AUSTRIASOMATROPINUMCutie x 1 cartuș x 1,5 ml sol. inj. (pentru SurePal 10) (18 luni)H01AC01MBbiosimilar602,72632,71727,81Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................4691W59617003!TEMODAL 20 mgCAPS.20 mgMERCK SHARP & DOHME LTD - MAREA BRITANIETEMOZOLOMIDUMCutie x 5 capsule ambalate individual în plicuri (3 ani)L01AX03MIinovativ56,663,3980,15DCPrețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................4944W61702006!TYVERBCOMPR. FILM.250 mgNOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIELAPATINIBUMFlacon din PEID cu sistem de închidere securizat x 140 comprimate filmate (2 ani)L01XE07MIinovativ7.432,327.462,318.172,08DCPrețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5200W61703002!VOTRIENT 200 mgCOMPR. FILM.200 mgNOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIEPAZOPANIBCutie x 1 flacon PEID x 90 comprimate filmate (2 ani)L01XE11MIinovativ7.556,267.586,258.307,17DCPrețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019.5201W61704002!VOTRIENT 400 mgCOMPR. FILM.400 mgNOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIEPAZOPANIBCutie x 1 flacon PEID x 60 comprimate filmate (2 ani)L01XE11MIinovativ10.241,8510.271,811.234,47DCPrețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5214W59306001!XALKORI 200 mgCAPS.200 mgPFIZERLIMITED - MAREA BRITANIECRIZOTINIBUMCutie x blistere PVC/Al x 60 capsule(3 ani)L01XE16MIinovativ18.493,9918.52420.229,3DCPrețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019.5215W59307001!XALKORI 250 mgCAPS.250 mgPFIZERLIMITED - MAREA BRITANIECRIZOTINIBUMCutie x blistere PVC/Al x 60 capsule(3 ani)L01XE16MIinovativ21.029,4421.059,422.992,94DCPrețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5367W58139001ZYTIGA250 mgCOMPR.250 mgJANSSEN - CILAG INTERNATIONAL NV - BELGIAABIRATERONUMCutie x 1 flacon din PEID x 120 comprimate (2 ani)L02BX03MIinovativ13.561,8413.591,814.853,26Prețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5492W64813002INLYTACOMPR. FILM.1 mgPFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIAAXITINIBUMCutie cu blist. Al/Al x 56 comprimate filmate (3 ani)L01XE17MIinovativ3.081,493.111,483.429,67Prețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019.5493W64814002INLYTACOMPR. FILM.5 mgPFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIAAXITINIBUMCutie cu blist. Al/Al x 56 comprimate filmate (3 ani)L01XE17MIinovativ14.988,515.018,516.408,32Prețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5532W62602001METHOTREXATE 2,5 mgCOMPR. FILM.2,5 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAMETHOTREXATUMCutie cu 10 blist. x 10 compr. film.L01BA01MI253136,21NCant. 16450 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 5.11.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5601W64592005TYVERBCOMPR. FILM.250 mgNOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDALAPATINIBUMFlacon din PEID cu sistem de închidere securizat x 140 compr. film. (2 ani)L01XE07MIinovativ7.432,327.462,318.172,08Prețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5611W64502002VOTRIENT 200 mgCOMPR. FILM.200 mgNOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDAPAZOPANIBCutie cu flacon din PEID x 90 compr. film. (2 ani)L01XE11MIinovativ7.556,267.586,258.307,17Prețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019.5612W64503002VOTRIENT 400 mgCOMPR. FILM.400 mgNOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDAPAZOPANIBCutie cu flacon din PEID x 60 compr. film. (2 ani)L01XE11MIinovativ10.241,8510.271,811.234,47Prețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5632W64966001CARMUSTINE 100 mgPULB+SOLV. PT. SOL. PERF.100 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIACARMUSTINUMCutie cu 1 flac. pulb.+ 1 flac. solvent (3 ani)L01AD01MI5.1005.1305.629,85NCant. 1000 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 10.10.20195633W64915001ERWINASEPULB. PT. SOL. INJ.10000 unități/flaconDIRECT PHARMA LOGISTICS - S.R.L. - ROMÂNIAASPARAGINAZUMCutie cu 5 flac. din sticlă neutră cu 10000 UI/flacon pulb. pt. sol. inj. (3 ani)L01XX02MI15.036,315.066,316.460,41NCant. 200 cutiiPrețurile sunt valabile până la data de 28.09.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5645W64793001CANCIDAS 50 mgPULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.50 mgMERCK SHARP & DOHME B.V. - OLANDACASPOFUNGINUMCutie x 1 flac. x 50 mg pulb. ptr. conc. ptr. sol. perf. (2 ani)J02AX04MIinovativ824,31854,31969,35Prețurile sunt valabile până la data de 01.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5661W64827003TEMODAL 20 mgCAPS.20 mgMERCK SHARP & DOHME B.V. - OLANDATEMOZOLOMIDUMCutie cu 5 caps. ambalate individual în plicuri (3 ani)L01AX03MIinovativ56,663,3980,15Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5674W64866001XALKORICAPS.250 mgPFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIACRIZOTINIBUMCutie cu blist. din PVC/Al x 60 caps. (3 ani)L01XE16MIinovativ21.029,4421.059,422.992,94Prețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019.5675W64867001XALKORICAPS.200 mgPFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIACRIZOTINIBUMCutie cu blist. din PVC/Al x 60 caps. (3 ani)L01XE16MIinovativ18.493,9918.52420.229,3Prețurile sunt valabile până la data de 31.03.2019...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5685W64858002NIVESTIM 48 MU/0,5 mlSOL. INJ./PERF.480 ug/0,5 mlPFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIAFILGRASTIMUM (G-CSF)Cutie x 5 seringi preumplute (sticlă) x 0,5 ml sol. inj. sau perf. (30 luni)L03AA02biosimilar417,53447,53525,96Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................5729W64960001LENALIDOMIDA ALVOGEN 25 mgCAPS.25 mgALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. - MALTALENALIDOMIDUMCutie cu blist. PVC-Aclar/Al x 21 caps. (2 ani)L04AX04MGgeneric8.6008.629,999.444,85Prețurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.“ ...
- În anexa nr. 1, pozițiile nr. 5739, 5740, 5741, 5742, 5743, 5744, 5745 și 5746 se abrogă. ...
- În anexa nr. 2, lista B, pozițiile nr. 1416, 1419, 1420, 1421, 1422, 1423, 1424, 1425, 1426, 1427, 1428, 1429, 1430, 1431 și 1432 se modifică și vor avea următorul cuprins:Nr. crt.cod_cimobsDenumire produsformaConcentrațieFirma/țaraDCIAmbalajgrupa ATCstatut_ frmstatut_ anmstarePreț referință generic (PRG) Actualizare 20181416W64599001POLYGYNAX VIRGOCAPS. MOI VAG.LABORATOIRE INNOTECH INTERNATIONAL - FRANȚACOMBINAȚIICutie cu 1 blist. PVC/PVDC transparent/Al x 6 caps. vag. moi (2 ani)G01AA51MGgeneric9,64..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................1419W63076001TEKTROTYD 20 microgrameKIT PT. PREP. RADIOFARMA-CEUTIC20 microgrameNARODOWE CENTRUM BADAN JADROWYCH - POLONIARADIOFARMA-CEUTICCutie cu un set de 2 flacoane (flacon I și flacon II) din sticlă incoloră, neutră, tip I, mărime 10 ml, cu dop de cauciuc și capsă de Al (1 an după ambalarea pt. comercializare; după reconstituire - 4 ore)V09IA07MGgeneric2.014,991420W60159001UNACOR 1 mg/mlCONC. PT SOL. PERF.1 mg/mlPHARMASELECT INTERNATIONAL BETEILIGUNGS GMBH - AUSTRIAMILRINONUMCutie cu 10 fiole din sticlă incoloră cu punct de rupere a câte 10 ml conc. pt. sol. perf. (3 ani - după ambalarea pt. comercializare; după diluare - se utilizează imediat)C01CE02MGgeneric817,161421W64955002LENALIDOMIDA ALVOGEN 5 mgCAPS.5 mgALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. - MALTALENALIDOMIDUMCutie cu blist. PVC-Aclar/Al x 21 caps. (2 ani)L04AX04MGgeneric6.991,111422W64957001LENALIDOMIDA ALVOGEN 10 mgCAPS.10 mgALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. - MALTALENALIDOMIDUMCutie cu blist. PVC-Aclar/Al x 21 caps. (2 ani)L04AX04MGgeneric7.421,451423W64958001LENALIDOMIDA ALVOGEN 15 mgCAPS.15 mgALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. - MALTALENALIDOMIDUMCutie cu blist. PVC-Aclar/Al x 21 caps. (2 ani)L04AX04MGgeneric7.805,471424W64960001LENALIDOMIDA ALVOGEN 25 mgCAPS.25 mgALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. - MALTALENALIDOMIDUMCutie cu blist. PVC-Aclar/Al x 21 caps. (2 ani)L04AX04MGgeneric8.6001425W41689002DATSCAN 74 MBq/mlSOL. INJ.74 MBq/mlGE HEALTHCARE LTD. - MAREA BRITANIEIOFLUPANUM IOD 123Cutie x 1 flacon din sticlă cu cap. de 10 ml x 5 ml sol. inj. (20 de ore de la data de referință a activității declarate pe etichetă)V09AB03MGgeneric3.584,561426W64227009DIOXID DE CARBON LINDE 100%GAZ MEDICINAL, LICHEFIAT100%LINDE GAZ MAGYARORSZAG ZRT. - UNGARIADIOXID DE CARBONButelie din oțel CrMo cu capacitatea de 10 l, cu robinet On/Off și volum de umplere la presiune atmosferică și 15° C de 4,06 mc cu 7,5 kg CO_2 (5 ani)V03AN02MGgeneric233,651427W64227010DIOXID DE CARBON LINDE 100%GAZ MEDICINAL, LICHEFIAT100%LINDE GAZ MAGYARORSZAG ZRT. - UNGARIADIOXID DE CARBONButelie din Al cu capacitatea de 10 l, cu robinet On/Off și volum de umplere la presiune atmosferică și 15ºC de 4,06 mc cu 7,5 kg CO_2 (5 ani)V03AN02MGgeneric233,651428W64227011DIOXID DE CARBON LINDE 100%GAZ MEDICINAL, LICHEFIAT100%LINDE GAZ MAGYARORSZAG ZRT. - UNGARIADIOXID DE CARBONButelie din oțel CrMo cu capacitatea de 14(o204) l, cu robinet On/Off și volum de umplere la presiune atmosferică și 15ºC de 5,41 mc cu 10 kg CO_2 (5 ani)V03AN02MGgeneric265,721429W64227018DIOXID DE CARBON LINDE 100%GAZ MEDICINAL, LICHEFIAT100%LINDE GAZ MAGYARORSZAG ZRT. - UNGARIADIOXID DE CARBONButelie din oțel CrMo cu capacitatea de 40 l, cu robinet On/Off și volum de umplere la presiune atmosferică și 15ºC de 16,23 mc cu 30 kg CO_2 (5 ani)V03AN02MGgeneric485,621430W64227021DIOXID DE CARBON LINDE 100%GAZ MEDICINAL, LICHEFIAT100%LINDE GAZ MAGYARORSZAG ZRT. - UNGARIADIOXID DE CARBONButelie din oțel CrMo cu capacitatea de 50 l, cu robinet On/Off și volum de umplere la presiune atmosferică și 15ºC de 20,29 mc cu 37,5 kg CO_2 (5 ani)V03AN02MGgeneric678,041431W64227024DIOXID DE CARBON LINDE 100%GAZ MEDICINAL, LICHEFIAT100%LINDE GAZ MAGYARORSZAG ZRT. - UNGARIADIOXID DE CARBONButelie din oțel inoxidabil acoperit cu fibră de carbon cu capacitatea de 10 (GENIE) l, cu robinet RPV și volum de umplere la presiune atmosferică și 15ºC de 4,06 mc cu 7,5 kg CO_2 (5 ani)V03AN02MGgeneric233,651432W64227025DIOXID DE CARBON LINDE 100%GAZ MEDICINAL, LICHEFIAT100%LINDE GAZ MAGYARORSZAG ZRT. - UNGARIADIOXID DE CARBONButelie din oțel inoxidabil acoperit cu fibră de carbon cu capacitatea de 20 (GENIE) l, cu robinet RPV și volum de umplere la presiune atmosferică și 15ºC de 7,74 mc cu 14,3 kg CO_2 (5 ani)V03AN02MGgeneric265,72 ... ----