DECIZIE Nr. 83*) din 17 iulie 1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 293 din 19 noiembrie 1996 Notă ... *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 118 din 15 octombrie 1996. Florin Bucur Vasilescu - preşedinte Mihai Constantinescu - judecător Lucian Stangu - judecător Raul Petrescu - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent Pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alineatul ultim şi ale art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar, republicată, invocată de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras, în Dosarul nr. 360/1995 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ. La apelul nominal se constata lipsa părţilor legal citate. Magistratul-asistent face referatul cauzei. Preşedintele completului, constatind cauza în stare de judecată, da cuvintul procurorului care solicită respingerea excepţiei invocate, apreciind-o ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 26 februarie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 360/1995, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alineatul ultim şi art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992, republicată, invocată de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras. În motivarea excepţiei se susţine ca această lege ingradeste accesul liber la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţie, dat fiind ca prin art. 11 alineatul ultim se stabileşte o taxa de 10.000 lei, indiferent de valoarea litigiului, iar art. 7 alineatul final precizează ca pentru acţiunile privind daunele care depăşesc prejudiciul şi penalităţile legale se aplică taxele de timbru prevăzute de dreptul comun. Exprimindu-şi opinia, instanţa suprema considera ca "excepţia ridicată este fondată, de vreme ce, potrivit art. 7, coroborat cu art. 11 din lege, se creează regula ca neîndeplinirea la data scadenta a obligaţiilor asumate de agenţii economici, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, pentru introducerea acţiunilor de judecată, se stabileşte taxa de timbru de 10.000 lei, iar prin alineatul ultim al art. 7 din lege se instituie excepţia potrivit căreia se mai aplica şi dreptul comun în materia taxelor de timbru, pentru acţiunile privind daunele care depăşesc debitul şi penalităţile stabilite de lege". În vederea soluţionării excepţiei au fost solicitate, în temeiul art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul apreciază excepţia ca neîntemeiată, deoarece nu se poate considera ca art. 7 şi 11 din Legea nr. 76/1992, republicată, ingradesc accesul liber la justiţie. Se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, spre a se conchide ca prevederile art. 21 din Constituţie, potrivit cărora orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, "nu înseamnă ca accesul la justiţie trebuie să fie considerat gratuit". Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, precum şi dispoziţiile Legii nr. 76/1992, republicată, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Potrivit prevederilor art. 144 lit.
- c)din Constituţie, ale art. 1, art. 3 şi 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională constata ca este legal investită şi competenţa să soluţioneze excepţia invocată. Din coroborarea art. 11 alin. 1 şi art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992 rezultă ca pentru anumite pretenţii taxa de timbru este fixa, de 10.000 lei, iar pentru oricare alte pretenţii, aceasta taxa este aceea de drept comun. Aceste prevederi nu sunt neconstituţionale. Taxa de 10.000 lei constituie o facilitate legală care, întrucît usureaza accesul la justiţie, nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie privind principiul liberului acces la justiţie. De asemenea, aceasta facilitate nu are caracter discriminatoriu cît timp nu este în favoarea unei anumite categorii de agenţi economici, ci pentru atenuarea efectelor blocajului financiar. Nici aplicarea dreptului comun în ce priveşte alte pretenţii decît cele la care se aplică taxa de 10.000 lei nu încalcă prevederile constituţionale, de principiu fiind ca o facilitate, constituind o excepţie de la regula de drept comun, este de stricta interpretare, iar instituirea ei reprezintă o problemă de oportunitate aflată în competenţa exclusiva a legiuitorului. Curtea nu ar putea sa extindă aceasta facilitate şi la alte categorii de pretenţii, deoarece, dacă ar face-o, şi-ar depăşi statutul sau constituţional, indeplinind rolul de legiuitor pozitiv care, potrivit art. 58 din Constituţie, revine exclusiv Parlamentului. Din conţinutul excepţiei ridicate nu rezultă, în mod indubitabil, dacă ea priveşte art. 11 alineatul ultim din lege, referitor la taxa fixa de 10.000 lei, care ar fi contrar intereselor părţii şi acţiunii sale în faţa instanţei de contencios administrativ, sau priveşte numai art. 7 alineatul ultim, care se referă la aplicarea dreptului comun, ceea ce corespunde atât interesului, cît şi acţiunii părţii care a invocat excepţia. Întrucît, însă, aceasta din urma soluţie ar avea semnificatia modificării legii ce face obiectul excepţiei, ea este inadmisibila, indiferent de motivele de ordin economic invocate pentru justificarea ei. De altfel, de principiu, aplicarea dreptului comun nu poate fi considerată ca o măsura legislativă neconstitutionala în considerarea greutatilor de ordin financiar pe care aplicarea legii le implica într-un caz particular. În sensul celor arătate este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 89 din 4 octombrie 1995, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 8 aprilie 1996. Având în vedere aceste considerente, prevederile art. 21 şi ale art. 144 lit.
- c)din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 24 şi ale art. 25 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alineatul ultim şi ale art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar, republicată, invocată de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras, în Dosarul nr. 360/1995 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17 iulie 1996. PREŞEDINTE, conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu Magistrat-asistent, Doina Suliman -----------------