ORDIN nr. 1.008 din 6 august 2015 privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului UNCTAD/EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 17 august 2015 Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 8 alin.
(6)din Hotărârea Guvernului nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, cu modificările ulterioare, ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Procedura de implementare a Programului UNCTAD/EMPRETEC România, pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Direcţia politici antreprenoriale şi Implementare Programe pentru IMM din cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri şi oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie vor duce la îndeplinire prezentul ordin. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, Anca-Laura Ionescu, secretar de stat Bucureşti, 6 august 2015. Nr. 1.008. Anexă PROCEDURA 06/08/2015