← România

HOTĂRÂRE nr. 321 din 20 martie 2003

HOTĂRÂRE nr. 321 din 20 martie 2003 privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului de Interne în domeniul privat al oraşului Scornicesti şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Scornicesti, judeţul Olt Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 3 aprilie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 11 lit.

  1. m)din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea unui imobil, compus din construcţie aflată în curs de execuţie şi terenul aferent, situat în oraşul Scornicesti, judeţul Olt, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului de Interne în domeniul privat al oraşului Scornicesti şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Scornicesti, judeţul Olt. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 La darea în folosinţă a blocului, în baza unui nou protocol, Ministerul de Interne redobândeşte dreptul de administrare asupra unui număr de 1 (
  2. un)apartament având o suprafaţa locuibilă proporţională cu ponderea valorii actualizate a lucrărilor executate prin bugetul propriu, din valoarea finala a obiectivului. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei publice, Octav Cozmanca Ministru de interne, Ioan Rus Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 20 martie 2003. Nr. 321. Anexă DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului de Interne în domeniul privat al oraşului Scornicesti şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Scornicesti, judeţul Olt -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.