← România

HOTĂRÂRE nr. 303 din 19 aprilie 2000

HOTĂRÂRE nr. 303 din 19 aprilie 2000 privind garantarea de către Ministerul Finanţelor a unor credite externe pentru Ministerul Sănătăţii, în vederea asigurării resurselor financiare necesare pentru achiziţionarea de aparatura medicală de înaltă performanta şi implementarea programelor de dotare la nivel naţional Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 25 aprilie 2000 În temeiul prevederilor art. 35 din Legea datoriei publice nr. 81/1999, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Ministerul Finanţelor garantează în numele şi în contul statului, pentru Ministerul Sănătăţii, credite externe în valoare totală de 280 milioane dolari S.U.A., precum şi primele de asigurare, dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente, în condiţiile legii, în vederea asigurării resurselor financiare necesare pentru achiziţionarea de aparatura medicală de înaltă performanta şi implementarea programelor de dotare la nivel naţional. Articolul 2

(1)Creditele externe necesare pentru achiziţionarea de aparatura medicală vor fi structurate pe programe, astfel: ...
(2)Valoarea şi destinaţia creditelor alocate pentru programele prevăzute la alin.
(1)se pot modifica de Ministerul Sănătăţii, cu avizul Ministerului Finanţelor, în funcţie de necesitaţi, fără a se depăşi valoarea totală a creditului garantat de 280 milioane dolari S.U.A. ... Articolul 3 Bunurile prevăzute la art. 2 vor fi achiziţionate în conformitate cu prevederile legale privind achiziţiile publice. Articolul 4 Rambursarea creditelor externe, plata primelor de asigurare, a dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul anual al Ministerului Sănătăţii, în limita fondurilor alocate cu aceasta destinaţie. PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: --------------- p. Ministru de stat, ministrul sănătăţii, Irinel Popescu, secretar de stat Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.