DECIZIE nr. 290*) din 1 iulie 1997

(2)din Legea nr. 47/1992, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 4 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.600/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă ca excepţia a fost invocată de Rizescu Ileana Victoria şi priveşte atât dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă, cat şi cele ale art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă contravin art. 131 alin.

(1)din Constituţie în ce priveşte posibilitatea ca procurorul general sa atace, din oficiu, cu recurs în anulare, hotărâri judecătoreşti irevocabile, fără avizul ministrului justiţiei, iar dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 56/1993 nu asigura aplicarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, în faza judecaţii la Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, ceea ce constituie o lipsa esenţială, deoarece, la cel mai înalt nivel de judecată, părţile nu sunt citate şi nu se respecta dreptul la apărare. Exprimandu-şi opinia, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin.

(5)din Legea nr. 47/1992, instanţa suprema apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate privind art. 330 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată şi ca prevederile art. 31 din Legea nr. 56/1993 nu au nici o incidenţa în cauza. În consecinţa, prin dispozitivul încheierii, Curtea Constituţională a fost sesizată numai cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Faţa de cele arătate şi având în vedere ca instanţa de judecată a considerat, în conformitate cu art. 23 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, ca irelevanta excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 56/1993, urmează ca, prin decizia de faţa, Curtea Constituţională să se pronunţe numai cu privire la neconstituţionalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă. În temeiul art. 24 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepţia privind art. 330 din Codul de procedură civilă nu este intemeiata, deoarece Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă, a statuat ca prevederile acestui text de lege sunt constituţionale. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 56/1993 se apreciază ca şi aceasta este neîntemeiată, textul fiind în concordanta cu dispoziţiile constituţionale. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia invocată, fiind legal sesizată. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi nr. 255 din 22 octombrie 1996, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 330 din Codul de procedură civilă, constatând ca prevederile acestui text sunt constituţionale. Potrivit art. 125 alin.

(3)din Constituţie, legea este cea care stabileşte căile de atac, acestea fiind incluse în procedura de judecată, iar art. 128 din Constituţie prevede că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Or legea - art. 330 din Codul de procedură civilă - acorda procurorului general dreptul de a exercita, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, recursul în anulare. Nici procedura civilă, în textul menţionat, şi nici Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în art. 31, nu condiţioneaza exercitarea de către Ministerul Public a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti de avizul ministrului justiţiei. Este firesc să fie asa, deoarece principiile legalităţii şi imparţialităţii, înscrise în art. 131 alin.

(1)din Constituţie, care stau la baza activităţii procurorilor, şi rolul Ministerului Public, de reprezentant al intereselor societăţii, apărător al ordinii de drept şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, îi conferă acestuia independenta faţă de toate celelalte autorităţi publice în exercitarea atribuţiilor şi în asigurarea respectării legii (art. 30 alin. 3 din Legea nr. 92/1992). În sensul dispoziţiilor constituţionale, în baza autorităţii sale, ministrul justiţiei va putea cere Ministerului Public promovarea unor acţiuni necesare interesului public, însă nu va putea dispune sa nu-şi exercite atribuţiile proprii prevăzute în lege. Prin urmare, exercitarea caii de atac a recursului în anulare de către procurorul general, potrivit art. 330 din Codul de procedură civilă, nu este subordonata, în sensul art. 128, art. 130 şi art. 131 din Constituţie, avizului sau acordului ministrului justiţiei, astfel încât dispoziţiile textului de lege atacat sunt constituţionale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin.

(1)lit. A.c), ale art. 24 alin.

(2)şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, invocată de Rizescu Ileana Victoria în Dosarul nr. 2.600/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 1 iulie 1997. PREŞEDINTE, prof.univ.dr. Lucian Stangu Magistrat-asistent, Florentina Geangu ------------