ORDIN nr. 38 din 1 februarie 2005 pentru înfiinţarea Comisiei de strategie terapeutică Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 3 februarie 2005 Având în vedere prevederile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare al secretarului general nr. M.C. 1.116/2005, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul 1 În vederea întocmirii şi revizuirii listelor cu medicamente ce se acordă cu şi fără contribuţia personală a asiguraţilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, se înfiinţează Comisia de strategie terapeutică în cadrul Ministerului Sănătăţii, a cărei componenţă este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, Comisia de strategie terapeutică va elabora regulamentul de organizare şi funcţionare, care va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Mircea Cinteză Bucureşti, 1 februarie 2005. Nr. 38. Anexa COMPONENŢA Comisiei de strategie terapeutică Copreşedinte: prof. univ. dr. Leonida Gherasim Copreşedinte: prof. univ. farm. Sorin Leucuţa Vicepreşedinte: ec. Liliana Lukacs Membri: prof. univ. farm. Dumitru Lupuliasa prof. univ. dr. Ostin Mungiu prof. univ. dr. Oliviu Pascu prof. univ. dr. Radu Lichiardopol prof. univ. dr. Ovidiu Băjenaru prof. univ. dr. Adrian Străinu-Cercel farm. Rodica Bădescu farm. Robert Ancuceanu conf. dr. Dan Prelipceanu conf. dr. Lucian Miron conf. dr. Dragoş Vinereanu dr. Octavian Verescu farm. Victoria Subţirica dr. Marcela Vidican Secretar: farm. Carmen Zaman -----------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.