ORDIN nr. 407 din 19 aprilie 2005 privind aprobarea tarifelor şi tarifelor de urgenta pentru activităţile efectuate de Agenţia Naţionala a Medicamentului, precum şi a valorii cotizatiei de menţinere în vigoare a autorizaţiei de punere pe piaţa Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 31 mai 2005 Având în vedere prevederile art. 8 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 125/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 594/2002, cu modificările şi completările ulterioare, vazand Referatul de aprobare al Direcţiei generale farmaceutice şi aparatura medicală nr. MC 4.657 din 12 aprilie 2005, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă tarifele şi tarifele de urgenta pentru activităţile desfăşurate în departamentele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, prevăzute în anexele nr. 1a), 1b), 2a)-2f), 3 şi 4. Articolul 2 Valoarea cotizatiei de menţinere în vigoare a autorizaţiei de punere pe piaţa este de 100 euro/an. Articolul 3
(1)Producătorii români de medicamente vor plati contravaloarea în lei a sumelor prevăzute la art. 1 la cursul Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii. ...
(2)Producătorii străini de medicamente vor plati sumele prevăzute la art. 1 fie în valută, fie contravaloarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii. ... Articolul 4 Agenţia Naţionala a Medicamentului va duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin. Articolul 5 Anexele nr. 1a), 1b), 2a)-2f), 3 şi 4 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 6 La data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 267/2003 privind aprobarea tarifelor şi tarifelor de urgenta pentru activităţile efectuate de Agenţia Naţionala a Medicamentului, precum şi a valorii cotizatiei de menţinere în vigoare a autorizaţiei de punere pe piaţa, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 2 aprilie 2003, Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.076/2003 privind aprobarea unor tarife pentru activităţi desfăşurate de Departamentul inspecţie farmaceutica din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 2 decembrie 2003, şi Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.022/2004 privind aprobarea valorii tarifului pentru activitatea de control, activitate specifică în vitro (titru viral polio), desfăşurată de Departamentul evaluare şi control produse biologice al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 3 septembrie 2004, precum şi orice alte dispoziţii contrare. Articolul 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Mircea Cinteza Bucureşti, 19 aprilie
- Nr.
- Anexa 1a) LISTA TARIFELOR PENTRU PRESTAŢIILE EFECTUATE ÎN DEPARTAMENTUL EVALUARE-AUTORIZARE Anexa 1b) LISTA TARIFELOR DE URGENTA PENTRU PRESTAŢIILE EFECTUATE ÎN DEPARTAMENTUL EVALUARE-AUTORIZARE Anexa 2a) LISTA TARIFELOR PENTRU PRESTAŢIILE EFECTUATE ÎN DEPARTAMENTUL CONTROL MATERII PRIME ŞI PRODUSE FINITE LABORATORUL DE CONTROL FIZICO-CHIMIC Anexa 2b) LISTA TARIFELOR PENTRU PRESTAŢIILE EFECTUATE ÎN DEPARTAMENTUL CONTROL MATERII PRIME ŞI PRODUSE FINITE LABORATORUL DE MICROBIOLOGIE NOTĂ: Restul materialelor specifice vor fi aduse de beneficiar (substanţa de referinţa). Anexa 2c) LISTA TARIFELOR PENTRU PRESTAŢIILE EFECTUATE ÎN DEPARTAMENTUL CONTROL MATERII PRIME ŞI PRODUSE FINITE LABORATORUL DE FARMACOLOGIE-TOXICOLOGIE NOTĂ: Restul materialelor specifice vor fi aduse de beneficiar (substanţa de referinţa, standard internaţional şi unele etaloane). Anexa 2d) LISTA TARIFELOR PENTRU PRESTAŢIILE EFECTUATE ÎN DEPARTAMENTUL CONTROL MATERII PRIME ŞI PRODUSE FINITE LABORATORUL DE CONTROL PRODUSE RADIOFARMACEUTICE Anexa 2e) LISTA TARIFELOR PENTRU PRESTAŢIILE EFECTUATE ÎN DEPARTAMENTUL CONTROL MATERII PRIME ŞI PRODUSE FINITE LABORATORUL DE IMUNOGENITATE ŞI ANATOMIE PATOLOGIC Anexa 2f) LISTA TARIFELOR PRIVIND ANIMALELE DE EXPERIENTA CRESCUTE ÎN FERMELE A.N.M Anexa 3 LISTA TARIFELOR PENTRU PRESTAŢIILE EFECTUATE ÎN DEPARTAMENTUL PRODUSE BIOLOGICE NOTĂ: Restul materialelor specifice vor fi aduse de beneficiar (substanţa de referinţa, imunoplaci, kit Cormay gel prot 100). Anexa 4 ------