HOTĂRÂRE nr. 6 din 28 iunie 2007 privind completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, republicat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2007 În temeiul prevederilor art. 38 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, aprobat prin Hotărârea biroului permanent al Senatului nr. 5/2002, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 octombrie 2004, se completează după cum urmează: - după articolul 7 din Capitolul II, Secţiunea a 2-a "Adjuncţii Avocatului Poporului", se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins: "Art. 7^1. - Adjuncţii Avocatului Poporului care nu au domiciliul şi nici locuinţă proprietate personală în municipiul Bucureşti beneficiază de la data numirii în funcţie de diurnă de deplasare, pe zi, în cuantum de 2% din salariul de bază, precum şi de decontarea cheltuielilor de cazare." Această hotărâre a fost adoptată de birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţa din 28 iunie 2007. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 28 iunie 2007. Nr. 6. _________
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.