LEGE nr. 133 din 17 mai 2005 privind înfiinţarea Universităţii "Artifex" din municipiul Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 24 mai 2005 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Artic
olul 1 Se înfiinţează Universitatea "Artifex" din municipiul Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Economu Cezărescu nr. 47, sectorul 6. Articolul 2 Universitatea "Artifex" din municipiul Bucureşti se înfiinţează cu următoarele facultăţi şi specializări acreditate:
- a)Facultatea de Finanţe şi Contabilitate, specializarea Finanţe şi bănci, cu predare în limba română; ...
- b)Facultatea de Management-Marketing, specializările Management şi Marketing, cu predare în limba română. ... Articolul 3 După intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura universităţii înfiinţate potrivit art. 1 intră şi facultăţile şi specializările, altele decât cele menţionate la art. 2, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii. Articolul 4 Personalul didactic şi nedidactic din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu se preia prin transfer în interesul serviciului la instituţia nou-înfiinţată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 5
(1)Universitatea înfiinţată potrivit art. 1 dispune de patrimoniu propriu, înscris în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. ...
(2)Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea Universităţii "Artifex" din municipiul Bucureşti, prin efectul legii. ... Articolul 6
(1)Patrimoniul Universităţii "Artifex" din municipiul Bucureşti rămâne şi va fi utilizat numai în cadrul sistemului naţional de învăţământ. În cazul nerespectării acestei prevederi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va propune încetarea activităţii de învăţământ şi desfiinţarea prin lege a universităţii. ...
(2)În cazul desfiinţării Universităţii "Artifex" din municipiul Bucureşti, destinaţia patrimoniului se stabileşte prin lege, numai în interesul învăţământului. ... Articolul 7 Cheltuielile privind funcţionarea Universităţii "Artifex" din municipiul Bucureşti se suportă din veniturile proprii, dobândite în condiţiile legii, precum şi din alte surse legale. Articolul 8 Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate, specifice învăţământului superior, instituţia prevăzută la art. 1 este special monitorizată, pe o perioadă de 3 ani, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, DANIELA POPA PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 17 mai
- Nr.
- Anexa ----------- *) Bunurile imobile sunt evidenţiate la valoarea reevaluată la data de 15 august 2004; Bunurile mobile sunt evidenţiate la valoarea de intrare de la data achiziţionării şi, prin reevaluare, fondul de carte. Notă: Prezenta anexă are la bază Protocolul de predare-preluare a patrimoniului dintre Fundaţia Naţională Tehnico Ştiinţifică şi Social-Culturală "Artifex" a cooperaţiei meşteşugăreşti şi Universitatea "Artifex" din Bucureşti, care se înfiinţează prin lege. -------