imului-Ministru al României şi a Băncii Naţionale a României din 22 iunie 2004 şi Decizia Consiliului executiv al Fondului Monetar Internaţional din 7 iulie 2004, a Memorandumului de politici economice şi financiare pentru perioada 2004-2006, precum şi a Memorandumului tehnic de înţelegere Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.086 din 23 noiembrie 2004 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 Se ratifică Aranjamentul stand-by de tip preventiv cu acces la 250 milioane DST dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit la Bucureşti şi la Washington, prin Scrisoarea Primului-Ministru al României şi a Băncii Naţionale a României din 22 iunie 2004 şi Decizia Consiliului executiv al Fondului Monetar Internaţional din 7 iulie 2004, a Memorandumului de politici economice şi financiare pentru perioada 2004-2006, precum şi a Memorandumului tehnic de înţelegere. Articolul 2 În cazul în care necesităţile de finanţare externă a României vor impune astfel de cumpărări, echivalentul în lei al sumei de 250 milioane DST se acoperă de Banca Naţională a României şi se virează, pe măsura primirii tranşelor de credit, în contul Fondului Monetar Internaţional deschis la Banca Naţională a României. Articolul 3 Rambursarea creditului prevăzut la art. 2, plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente, precum şi diferenţele în lei rezultate din regularizări se suportă de către Banca Naţională a României. Articolul 4
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.