← România

ORDIN nr. 207 din 24 noiembrie 2003

ORDIN nr. 207 din 24 noiembrie 2003 pentru aprobarea Normelor de securitate radiologică privind dezafectarea instalaţiilor de minerit şi/sau de preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu - Criterii de eliberare de sub regimul de autorizare al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru utilizarea în alte scopuri a clădirilor, materialelor, instalaţiilor, haldelor şi terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi/sau de preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 933 din 24 decembrie 2003 În conformitate cu prevederile: ● art. 5 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ● Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Normele de securitate radiologică privind dezafectarea instalaţiilor de minerit şi/sau de preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu - Criterii de eliberare de sub regimul de autorizare al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru utilizarea în alte scopuri a clădirilor, materialelor, instalaţiilor, haldelor şi terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi/sau de preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3 Normele menţionate la art. 1 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 4 Direcţia securitate nucleară, Direcţia asigurarea calităţii şi autorizare operatori, Direcţia aplicaţii surse cu radiaţii ionizante, Direcţia dezvoltare şi resurse, Serviciul garanţii nucleare, protecţie fizică şi ciclu combustibil şi Serviciul radioprotecţie, deşeuri radioactive, transporturi şi urgenţe radiologice vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Lucian Biro Bucureşti, 24 noiembrie 2003. Nr. 207. Anexă NORMA 24/11/2003

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.