← România

HOTĂRÂRE nr. 500 din 13 iulie 2017

HOTĂRÂRE nr. 500 din 13 iulie 2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii" Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 17 iulie 2017 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1

(1)Prezenta hotărâre stabilește o schemă transparentă de ajutor de minimis, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, denumit în continuare Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
(2)Potrivit prevederilor art. 3 alin.
(1)din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, schema este exceptată de la obligația de notificare prevăzută la art. 108 alin.
(3)din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(3)Schema de ajutor de minimis reglementată de prezenta hotărâre nu se aplică următoarelor categorii de ajutoare:
  1. a)ajutoarelor a căror valoare este fixată pe baza prețului sau a cantității de produse cumpărate sau introduse pe piață; ...
  2. b)ajutoarelor destinate activităților legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; ...
  3. c)ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate. ... Articolul 2 Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României. Articolul 3 În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
  4. a)ajutor de minimis - ajutor acordat unei întreprinderi, a cărui valoare cumulată pe durata a trei exerciții financiare, exercițiul financiar în cauză și două exerciții financiare precedente, nu depășește echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro, stabilită prin Regulamentul de minimis în sectorul agricol; ...
  5. b)perioada de cerere - perioada cuprinsă între data de 1 iulie a anului în care se depune cererea de înscriere în program și data de 1 septembrie a anului următor depunerii cererii inclusiv, precum și perioada cuprinsă între 20 septembrie-1 noiembrie a anului următor depunerii cererii, inclusiv; (la 19-09-2018, Litera
  6. b)din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 739 din 13 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 19 septembrie 2018 ) ...
  7. c)întreprindere - orice entitate care, potrivit pct.
(4)din preambulul Regulamentului de minimis în sectorul agricol, desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată; ... d) întreprindere unică - potrivit prevederilor art. 2 alin.
(2)din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre următoarele relații: (
  1. i)o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi; ... (
  2. ii)o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi; ... (iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia; ... (
  3. iv)o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective; ... ...
  4. e)autoritatea competentă - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București, după caz, autoritatea responsabilă cu administrarea schemei de ajutor de minimis; ...
  5. f)lână - fibră naturală de origine animală, cu proprietăți textile, folosită la fabricarea și confecționarea țesăturilor, a tricotajelor și a pâslelor; ...
  6. g)crescător de animale - persoana care are în posesie permanentă ovine, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație; ...
  7. h)Registrul ajutoarelor de stat - potrivit prevederilor art. 1 alin.
(2)din anexa la Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind Registrul ajutoarelor de stat. ... Capitolul II Beneficiarii, condițiile de eligibilitate și modul de acordare a ajutorului de minimis crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii Articolul 4
(1)Schema de ajutor de minimis se acordă crescătorilor de animale care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii ovinelor.
(2)Prevederile prezentei scheme se aplică:
  1. a)crescătorilor de ovine, persoane fizice, care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data comercializării lânii; (la 19-09-2018, Litera
  2. a)din Alineatul
(2), Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 739 din 13 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 19 septembrie 2018 ) ...
  1. b)crescătorilor de ovine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016; ...
  2. c)crescătorilor de ovine, persoane juridice. ... Articolul 5 Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii, beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin.
(2)
  1. a)să dețină o exploatație înregistrată în Registrul național al exploatațiilor, denumit în continuare RNE, astfel cum este prevăzut în Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările și completările ulterioare; ...
  2. b)să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului către un centru de colectare a lânii sau o unitate de procesare a lânii. ... Articolul 6
(1)Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenții, potrivit art. 3 alin.
(6)din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
(2)Valoarea sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 1 leu/kg lână comercializată, pentru schema prevăzută la art. 4 alin.
(1)art. 5
(3)Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.
(4)În cazul nerespectării prevederilor art. 5 Articolul 7 Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor, într-o singură tranșă aferentă perioadei de cerere, după îndeplinirea obligației prevăzute la art. 10 alin.
(2)(la 13-06-2018, Articolul 7 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 418 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 488 din 13 iunie 2018 ) Articolul 8 Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis se asigură din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare", titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", articolul 51.01 "Transferuri curente", alineatul 51.01.01 "Transferuri către instituții publice", direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București pe anul 2018, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 "Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare", titlul 40 "Subvenții", articolul 40.15 "Sprijinirea producătorilor agricoli". Capitolul III Modul de acordare și modalitățile de verificare și control al ajutorului de minimis de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii Articolul 9
(1)În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin.
(2)anexa nr. 1
  1. a)copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal; ...
  2. b)copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum și copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz; ...
  3. c)dovadă cont activ de disponibilități bancă/trezorerie; ...
  4. d)declarație pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 ...
  5. e)document care atestă că exploatațiile de ovine sunt identificate și înregistrate în RNE până la data depunerii cererii de înscriere în Program, eliberat de operatorul Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor - SNIIA. ...
(2)Documentele prevăzute la alin.
(1)lit. a) b)
(3)Cererea prevăzută la alin.
(1)art. 3 lit. b) (la 13-06-2018, Alineatul
(3)din Articolul 9 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 418 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 488 din 13 iunie 2018 )
(4)Direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București înregistrează cererile, le verifică împreună cu documentele anexate și întocmesc Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3
(5)Direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București, după caz, pe a căror rază teritorială se află exploatația verifică sumele primite anterior de beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin.
(2)
(6)Gestionarea Registrului unic prevăzut la alin.
(4)
(7)În situația în care se constată că solicitantul a depus cereri pe raza mai multor județe, reprezentanții direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București decid asupra solicitărilor formulate, urmând ca plata să fie efectuată la nivelul structurii unde a fost solicitat efectivul cel mai mare, după transmiterea tuturor documentelor. Articolul 10
(1)Reprezentanții direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, având în vedere cererea de înscriere în program și declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 9 alin.
(1)lit. d)
(2)Pentru obținerea sprijinului prevăzut la art. 6 alin.
(2)alin.
(1)(la 19-09-2018, Alineatul
(2)din Articolul 10 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 739 din 13 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 19 septembrie 2018 )
(3)Documentele justificative prevăzute la alin.
(2)Articolul 11
(1)Direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București verifică documentele justificative prevăzute la art. 10 alin.
(3)
(2)Direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București aprobă sumele aferente reprezentând ajutor de minimis, pentru fiecare beneficiar în parte, și se asigură că sumele totale care se acordă solicitantului se încadrează în plafonul maxim, conform prevederilor art. 6 alin.
(3)
(3)La stabilirea sumei reprezentând ajutor de minimis prevăzute la alin.
(2)Articolul 12 Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București întocmesc, până la data de 10 noiembrie 2018, situația centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 (la 19-09-2018, Articolul 12 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 739 din 13 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 19 septembrie 2018 ) Articolul 13 După primirea situațiilor prevăzute la art. 12 Articolul 14
(1)Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanțelor Publice situația centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5
(2)După aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.
(3)Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, potrivit legislației în vigoare, și încarcă informațiile corespunzătoare în Registrul ajutoarelor de stat. Articolul 15
(1)Registrul unic prevăzut la art. 9 alin.
(4)
(2)Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București întocmesc lista cuprinzând beneficiarii ajutoarelor de minimis și sumele acordate potrivit prezentei hotărâri, precum și orice alte sume acordate acestor beneficiari prin alte scheme de minimis în exercițiul financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.
(3)Lista se publică pe site-ul direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București și se transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru publicare pe site-ul oficial al instituției. Articolul 16 Ajutorul de minimis acordat în temeiul prezentei hotărâri este avut în vedere pentru a fi dedus din orice schemă viitoare de ajutor de minimis acordată pentru aceleași costuri eligibile, dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea/valoarea maximă stabilită pentru respectivul ajutor de minimis. Articolul 17
(1)Se consideră ajutor de minimis necuvenit sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situații nereale pe documentele aferente ajutorului de minimis prevăzut de prezenta hotărâre sau încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri.
(2)Sumele reprezentând ajutor de minimis necuvenit, prevăzut la alin.
(1)Capitolul IV Dispoziții finale Articolul 18 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, verifică permanent modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri de către beneficiarii sumelor reprezentând sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis. Articolul 19 Anexele nr. 1-5 PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea Ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleșcanu Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu București, 13 iulie 2017. Nr. 500. Anexa nr. 1 Nr. ......... data ............. CERERE DE ÎNSCRIERE ÎN PROGRAM (model) Către Direcția pentru Agricultură a Județului ........./Municipiului București Subsemnatul/Subsemnata:
  1. a)persoana juridică/PFA/II/IF ........................., cu sediul în localitatea ..............., județul ............, înscrisă la registrul comerțului cu nr. ........., CUI ............, cod CAEN .................. cont bancar ......................... deschis la ....................., reprezentată de ......................, CNP ................; ...
  2. b)persoana fizică .................., domiciliată în localitatea ..................., județul ............., str. ............... nr. ......, deținătoare a BI/CI seria ...... nr. .............., eliberat/eliberată la data ...................... de ..................., CNP ....................., cont bancar ...................... deschis la ........................, ... solicit înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, potrivit art. 9 alin.
(1)din Hotărârea Guvernului nr. 500/2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii", beneficiarilor, condițiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, a valorii anuale totale a acestuia, precum și modalitățile de verificare și control și depun următoarele documente: .............................................................................. .............................................................................. .............................................................................. .............................................................................. Notă ... Se înscriu toate documentele depuse, indicându-se distinct tipul documentului, numărul și data acestuia. Documentele depuse în copie se certifică de către reprezentantul direcției împuternicit cu primirea și verificarea cererii și a documentelor însoțitoare. Cunoscând că falsul în declarații se pedepsește conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere și în documentele anexate sunt reale, corecte, complete și perfect valabile. Mă angajez să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat și să mă supun oricărui control decurgând din înscrierea în program. Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice. Anexa nr. 2 Nr. ....... data ............. DECLARAȚIE (model) Subsemnatul/Subsemnata:
  1. a)persoana juridică/PFA/II/IF ..................., cu sediul în localitatea ..............., județul ............, înscrisă la registrul comerțului cu nr. ..........., CUI ............, cod CAEN ................ cont bancar deschis la ..........., reprezentată de ................, CNP ..................; ...
  2. b)persoana fizică .................., domiciliată în localitatea ...................., județul .............., str. ................ nr. ........., deținătoare a BI/CI seria ....... nr. ........., eliberat/eliberată la data .......... de .............., CNP ............., cont bancar ................. deschis la .........., ... declar că am luat cunoștință de Programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii și mă oblig să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat și să mă supun oricărui control. Am fost informat de reprezentanții DAJ cu privire la verificările ce se vor efectua cu privire la existența exploatației deținute. Cunoscând că falsul în declarații se pedepsește conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere și în documentele anexate sunt reale, corecte, complete și perfect valabile. Data ................. Semnătură solicitant ................ Anexa nr. 3 REGISTRUL UNIC pentru accesarea Programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii (model) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Direcția pentru Agricultură a Județului ........../a Municipiului București NOTĂ: Coloanele 3 și 4 se completează pe baza documentelor justificative depuse de solicitant. Întocmit. .............................................. (numele, prenumele, funcția, semnătura, ștampila) Anexa nr. 4 SITUAȚIA CENTRALIZATOARE cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar (model) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Direcția pentru Agricultură a Județului ................../a Municipiului București Anexa nr. 5 SITUAȚIE CENTRALIZATOARE (model) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Se aprobă: Ordonator principal de credite, ................. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.