DECIZIE Nr. 122 din 28 noiembrie 1995 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 8 din 17 ianuarie 1996 Ioan Muraru - preşedinte Ioan Deleanu - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Sarghiuta Dumitru şi Neagu Alexandrina împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 68 din 28 iunie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 noiembrie 1995, în absenta părţilor şi în prezenta Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 28 noiembrie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine: În Dosarul nr. 529/1995 al Curţii de Apel Bacau, Sarghiuta Dumitru şi Neagu Alexandrina au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. 6 din Legea nr. 59/
- În motivarea excepţiei se susţine, în esenta, ca în actuala redactare, dispoziţiile art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993 contravin prevederilor art. 20 şi ale art. 21 din Constituţie. În acest sens se arata ca, potrivit art. 21 din Constituţie, nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, asa încât accesul la calea de atac a recursului împotriva hotărîrilor definitive nu poate fi limitat la hotărârile pronunţate doar cu un an înainte de reforma justiţiei. Prin Decizia nr. 68 din 28 iunie 1995, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993, aratindu-se, în esenta, ca, în legătură cu neconstituţionalitatea acestor dispoziţii, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 131 din 23 noiembrie 1994, definitivă prin nerecurare. Prin aceasta decizie s-a constatat ca prevederile sus-menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care se aplică hotărîrilor definitive pronunţate anterior datei de 26 iulie 1992, întrucît la data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993 - 26 iulie 1993 - existau două categorii de hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti: anterioare datei de 26 iulie 1992, care nu mai puteau fi atacate nici pe calea recursului extraordinar, şi posterioare acestei date şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 59/1993, împotriva cărora se putea exercita recursul extraordinar. Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 68 din 28 iunie 1995, Sarghiuta Dumitru şi Neagu Alexandrina au declarat recurs pentru următoarele motive: garanţiile procesuale create prin Legea nr. 59/1993, constind, în esenta, în reintroducerea caii de atac a apelului şi reformarea caii de atac a recursului, trebuie să vizeze o repunere în termen pentru exercitarea căilor de atac faţă de toate hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior Legii nr. 59/1993; invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 131 din 23 noiembrie 1994 nu este suficienta, întrucît calea de atac a recursului nu este noua, iar pe de altă parte, o decizie anterioară, criticabila, nu poate fi ridicată la rang de principiu. Deoarece soluţionarea excepţiei s-a făcut în temeiul art. 24 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992, fără citarea părţilor, după declararea recursului s-au solicitat, conform art. 24 alin.
(3)din aceeaşi lege, punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993 este, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 68/1995, atacată cu prezentul recurs, vadit nefondata. Admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi, respectiv, posibilitatea exercitării actualei cai de atac a recursului împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti, rămasă definitivă în perioada regimului totalitar, asa cum se solicita prin cererea de recurs, ar insemna nerespectarea principiilor privind neretroactivitatea legilor şi stabilirea raporturilor juridice civile. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile Ministerului Public, susţinute în şedinţa din 21 noiembrie 1995, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, precum şi dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele: Motivul de recurs, potrivit căruia garanţiile procesuale create prin Legea nr. 59/1993 constau, în esenta, în reintroducerea caii de atac a apelului şi reformarea caii de atac a recursului, ce vizează o repunere în termen pentru exercitarea căilor de atac faţă de toate hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior Legii nr. 59/1993, este neîntemeiat şi urmează a fi respins. Calea de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti trebuie exercitată în raport cu reglementările în vigoare la data pronunţării ei, pentru îndreptarea nelegalitatii sau netemeiniciei acesteia. Numai astfel se pot asigura autoritatea hotărârii şi stabilitatea raporturilor juridice. La data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993, adică la 26 iulie 1993, existau două categorii de hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti:
- a)hotărâri anterioare datei de 26 iulie 1992, care nu mai puteau fi atacate nici pe calea recursului extraordinar;
- b)hotărâri posterioare datei de 26 iulie 1992, care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 59/1993, erau susceptibile de recurs extraordinar. Dispoziţiile art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993 nu sunt aplicabile hotărîrilor din prima categorie, deoarece s-ar deschide în privinta acestora o noua cale de atac, inexistenta la data pronunţării lor. Cît priveşte cea de-a doua categorie de hotărâri, dispoziţiile art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993 sunt aplicabile, altminteri părţile ar fi private de posibilitatea rediscutarii hotărârii, ca urmare a exercitării recursului extraordinar existent la data pronunţării acelei hotărâri. Înlăturarea recursului extraordinar ce se putea exercita la data pronunţării hotărârii, care constituie un aspect al retroactivitatii, este anihilata în cazul acestor hotărâri prin posibilitatea exercitării recursului direct de către părţi. Cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se susţine ca o decizie anterioară, criticabila, a Curţii Constituţionale este ridicată la rang de principiu, urmează, de asemenea, a fi respins, deoarece, prin invocarea practicii Curţii în decizia recurată, respectiv a Deciziei nr. 131 din 23 noiembrie 1994, s-a făcut aplicarea principiului constituţional, prevăzut de art. 145 alin.
(2)din Constituţie, potrivit căruia deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Curtea, din oficiu, în condiţiile art. 304^1 şi ale art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a examinat decizia atacată şi nu a constatat existenta unor motive pentru casarea acesteia. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Sarghiuta Dumitru şi Neagu Alexandrina împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 68 din 28 iunie
- Definitivă. Pronunţată în şedinţa din 28 noiembrie
- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu ----------------------