DECIZIE nr. 330*) din 14 iulie 1997

(2)din Legea nr. 47/1992, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 8 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 3.706/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ale art. 77 din Legea nr. 58/1991 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, invocată de intimaţii-reclamanţi Matei Teodor Firica şi Andrei Firica. În motivarea excepţiei se susţine ca: - dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 6, art. 10, art. 20, art. 21, art. 41 şi ale titlului III din Constituţie, datorită generalitatii redactarii lor, adică nedeterminarii conţinutului şi limitelor competentei materiale a instanţelor judecătoreşti, dând posibilitate să se pronunţe soluţii care ingradesc inadmisibil accesul părţilor la justiţie; - dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ale art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 14 alin. 1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în ceea ce priveşte dreptul cetatenesc la un proces echitabil şi la egalitate de tratament; - art. 77 din Legea nr. 58/1991 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, invocate în motivarea recursului în anulare, sunt de natura sa amâne pe timp nedefinit repararea abuzurilor, prin condiţionarea reparatiei de apariţia eventuala a unor legi viitoare şi incerte, impiedicand instanţele sa judece pricinile ivite sub imperiul legilor existente. Exprimandu-şi opinia, Curtea Suprema de Justiţie a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă nu este intemeiata, iar celelalte texte invocate nu sunt incidente în cauza. În consecinţa, prin dispozitivul încheierii, Curtea Constituţională a fost sesizată numai cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Faţa de cele arătate şi având în vedere ca instanţa de judecată a considerat, în conformitate cu art. 23 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, ca irelevanta excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 58/1991 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, urmează ca, prin decizia de faţa, Curtea Constituţională să se pronunţe numai cu privire la neconstituţionalitatea art. 330 şi a art. 330^1 din Codul de procedură civilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit.

1. c)din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia invocată, fiind legal sesizată. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi nr. 255 din 22 octombrie 1996, a decis ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Critica formulată privind generalitatea textului, respectiv lipsa de determinare a conţinutului şi a limitelor competentei materiale a instanţelor judecătoreşti, în cazul recursului în anulare, este neîntemeiată. Legea, prin însăşi funcţia pe care o îndeplineşte, are un caracter general privind toate situaţiile juridice şi toate subiectele la care se referă, aplicarea în fiecare caz concret fiind de atributul instanţei judecătoreşti desemnate prin lege cu soluţionarea acelui caz. Competenţa materială a Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionarea recursului în anulare este precis determinata de textul criticat, de dispoziţiile art. 4 pct. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. 21 lit.
2. a)din Legea nr. 56/1993, încât critica nu poate fi reţinută. Atribuirea acestei competente materiale Curţii Supreme de Justiţie nu este de natura sa ingradeasca accesul părţilor la justiţie. Dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, sunt constituţionale, termenul de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă, în vederea declarării recursului în anulare de către procurorul general, fiind un termen rezonabil în sensul art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi nefiind de natura sa încalce drepturile părţilor la un proces echitabil şi la egalitate de tratament. Exercitarea recursului în anulare de către procurorul general nu este de natura sa aducă atingere principiului înscris în art. 16 din Constituţie. Acest principiu priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi nu egalitatea acestora cu autorităţile publice. Aceasta egalitate de tratament nu exclude, ci chiar implica un tratament diferenţiat, ţinând seama de natura autorităţilor publice şi de atribuţiile acestora. Or, Ministerul Public este o autoritate care exercită atribuţii şi nu drepturi subiective. Pentru motivele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit.
3. c)şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 24 alin.

(2)şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Matei Teodor Firica şi Andrei Firica în Dosarul nr. 3.706/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 14 iulie 1997. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Lucian Stangu Magistrat-asistent, Florentina Geangu -------------