← România

DECIZIE nr. 803 din 3 iunie 2010

DECIZIE nr. 803 din 3 iunie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin.

(1)din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 12 iulie 2010 Augustin Zegrean - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Simona Ricu - procuror Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin.
(1)din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vega 2000" - S.A. în Dosarul nr. 24.135/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 9 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 24.135/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin.
(1)din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vega 2000" - S.A. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece termenul de "consumatori" folosit de lege se limitează numai la persoanele fizice, excluzând persoanele juridice de la beneficiul invocării prevederilor legale referitoare la clauzele abuzive şi la contractele preformulate. Or, o atare excludere este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 4 alin.
(2), art. 16 alin.
(1), art. 18 alin.
(1), art. 21 alin.
(3)şi art. 124 alin.
(2)din Constituţie. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială arată că actul normativ respectiv a fost adoptat în vederea transpunerii în legislaţia internă a Directivei nr. 93/13/CEE ce a fost adoptată, printre altele, cu scopul de a proteja cetăţeanul în rolul său de consumator, la achiziţionarea de bunuri şi servicii, în sensul eliminării clauzelor abuzive din contracte. Aşa fiind, finalitatea avută în vedere de legiuitor la enunţarea dispoziţiilor art. 2 alin.
(1)din Legea nr. 193/2000 nu este de natură a încălca prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin.
(1)din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008. Textul criticat are următorul cuprins: "Art. 2. -
(1)Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 4 alin.
(2)referitoare la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin.
(1)referitoare la egalitatea în drepturi, art. 18 alin.
(1)referitoare la cetăţenii străini şi apatrizii, art. 21 alin.
(3)referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 124 alin.
(2)referitoare la înfăptuirea justiţiei. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică modalitatea de redactare a prevederilor art. 2 alin.
(1)din Legea nr. 193/2000, susţinând că definiţia noţiunii de "consumator" ar trebui să includă şi persoana juridică, atunci când aceasta este parte la încheierea unor contracte comerciale ce pot intra sub sfera actului normativ criticat. Aşadar, pretinsa neconstituţionalitate este dedusă dintr-o omisiune de reglementare, pe care însă Curtea Constituţională nu o poate complini, întrucât, potrivit art. 61 din Constituţie, "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării", modificarea sau completarea normelor juridice fiind atribuţii exclusive ale acestuia. În acest sens a statuat instanţa de contencios constituţional şi prin Decizia nr. 1.129 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Prin urmare, în temeiul art. 2 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin.
(1)din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vega 2000" - S.A. în Dosarul nr. 24.135/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010. PREŞEDINTE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.