DECIZIE nr. 362 din 17 aprilie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil, excepţie ridicată de Eugen Ghinea în Dosarul nr. 30.553/299/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepţiei, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei nu evidenţiază aspecte de neconstituţionalitate ale textului de lege criticat, ci solicită analizarea unei situaţii de fapt, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 13 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 30.553/299/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 480 din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Eugen Ghinea cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 3.700 din 6 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sentinţă ce are ca obiect o acţiune civilă prin care se dispune evacuarea acestuia din imobilul asupra căruia deţine un drept de folosinţă cu titlu gratuit pentru o perioadă de 20 de ani, ca urmare a încheierii unui contract de comodat cu proprietarul imobilului. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 480 din Codul civil, prin aceea că nu distinge "în privinţa modalităţii speciale a proprietăţii anulabile, prilejuieşte dobânditorului bunului, care are numai o vocaţie a exerciţiului dreptului de proprietate, să solicite instanţei evacuarea transmiţătorului şi a celorlalte persoane care au un drept asupra bunului". În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine prevederilor art. 44 alin.
(2)teza întâi din Constituţie, întrucât permite evacuarea "transmiţătorului din imobilul asupra căruia se considera proprietar şi asupra căruia are încă un drept de proprietate, chiar afectat de condiţie şi asupra căruia continuă să exercite atributul posesiei". De asemenea, apreciază că, datorită faptului că imobilul ce a făcut obiectul actului translativ de proprietate constituie atât domiciliul transmiţătorului, cât şi al comodatarului (în speţă, autorul excepţiei), se poate ajunge în situaţia în care un proprietar sau persoana care are un drept de folosinţă şi care exercită posesia asupra locuinţei sale să fie evacuat din domiciliul său, ceea ce constituie o violare de domiciliu şi o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 27 alin.
(1). Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, atât timp cât într-un stat de drept este obligatorie exercitarea dreptului de proprietate în mod legal pentru ca astfel proprietatea să fie garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. De altfel, Avocatul Poporului arată că autorul excepţiei nu critică textul de lege pentru ceea ce conţine, ci pentru modul de interpretare şi aplicare a acestuia, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 480 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege." În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 27 alin.
(1)referitoare la inviolabilitatea domiciliului şi celor ale art. 44 alin.
(2)teza întâi potrivit cărora proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Din motivarea excepţiei, Curtea observă că autorul acesteia nu face o veritabilă critică de neconstituţionalitate cu privire la textul de lege invocat, ci solicită instanţei de contencios constituţional să analizeze o situaţie de fapt, respectiv evacuarea sa, în calitate de comodatar, dintr-un imobil asupra căruia deţine un drept de folosinţă cu titlu gratuit pentru o perioadă de 20 de ani, ca urmare a încheierii unui contract de comodat cu proprietarul imobilului. În aceste condiţii, Curtea reţine, din motivele invocate de autorul excepţiei, că acesta se referă, de fapt, la o problemă de aplicare a legii, aspect care nu intră însă în sfera controlului de constituţionalitate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil, excepţie ridicată de Eugen Ghinea în Dosarul nr. 30.553/299/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2007. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -------