← România

ORDIN nr. 311 din 13 iulie 2020

ORDIN nr. 311 din 13 iulie 2020 privind stabilirea tarifelor pentru prestarea unor servicii de către personalul Direcției generale laboratoare Larex din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la cererea persoanelor fizice și juridice interesate Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 30 iulie 2020 În temeiul art. 3 alin.

(5)și art. 5 alin.
(5)din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere Referatul/Nota de fundamentare a Direcției generale laboratoare Larex nr. 6.194/2020, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă tarifele pentru prestarea unor servicii de către personalul Direcției generale laboratoare Larex din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la cererea persoanelor fizice și juridice interesate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Tariful stabilit prin prezentul ordin se poate achita cu ordin de plată sau mandat poștal în contul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. RO31TREZ7005032XXX004173, deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, cod unic de înregistrare nr.
  1. Articolul 3 Prevederile prezentului ordin se aplică de către personalul Direcției generale laboratoare Larex și al Direcției economice și resurse umane din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Articolul 4 Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Eduardt Cozminschi București, 13 iulie
  2. Nr.
  3. ANEXĂ TARIFEpentru prestarea unor servicii de către personalul Laboratorului microbiologie și biocide,Laboratorului de produse agroalimentare, Laboratorului instrumental,Laboratorului textile și jucării, Laboratorului produse petroliere,Laboratorului pentru analiza calității vinurilor, băuturilor alcoolice din cadrulDirecției generale laboratoare LAREX din cadrul Autorității Naționale pentruProtecția Consumatorilor, la cererea persoanelor fizice și juridice interesat I. Tarifele pentru încercări de laborator sunt următoarele:Nr. crt.Denumirea încercăriiObiect supus încercăriiTehnica de măsurare/Metoda de încercareTariful aplicabil - lei -1.Absorbantă în UVUlei de măslineSR EN ISO 3656212.Aciditate/AlcalinitateProduse alimentare, soluțiiVolumetrie243.AciditateUleiuri și grăsimi vegetaleSR EN ISO 660 pct. 9.1244.Alcaloizi (nicotină)TutunSR ISO 2881885.AldehideUreeSpectrometrie absorbție moleculară456.AmidonProduse alimentareVolumetrie627.Azot bazic volatil (azot ușor hidrolizabil)PeșteRegulamentul (CE) nr. 2074/2005 anexa II, cap. III478.Azot ușor hidrolizabilCarne și produse din carneSR 9065-7359.Azot în ureeUreeSTAS 849512810.Bioxid de sulfAmidon și produse derivate, produse alimentareSR EN 1988-1; SR ISO 5522; SR 110-115511.BiuretUreeRegulamentul (CE) nr. 2.003/200312712.CalciuLapte, nutrețuri (furaje), hrană pentru animale, melasăISO 12081; SR ISO 6490-1; STAS 1287110613.CalibruMăsline de masă, ouăSTAS 11414, PSL-LB01-0142714.CarbohidrațiFăină, produse lactate acide, carne și produse din carne, produse dulciPSL-LB01-01511715.Cenușă insolubilăProduse alimentare/Concentrate alimentareGravimetrie5916.Cenușă totalăProduse alimentare, nutrețuri (furaje), hrană pentru animaleGravimetrie4817.Clorură de sodiuProduse alimentare/Concentrate alimentareMetoda Volhard4118.Clorură de sodiuProduse alimentare/Concentrate alimentareMetoda Mohr2719.Clorură de sodiuProduse alimentare/Concentrate alimentarePotențiometric3020.ColagenCarne și produse din carneSR ISO 3496+A1:996921.Conținut de boabe de aceeași culoare - fasoleFasole boabeSTAS 29631422.Conținut de săpun dizolvatUleiSR 145-127023.Creștere în volum la fierberePaste făinoaseSTAS 756/32724.Culoare de iodUleiSR 145/24725.Culoare StammerZahărOrdinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al ministrului sănătății și familiei nr. 576/1.033/2002; SR 110-2:19955826.Defecte și corpuri străineOrez, grâu durum, leguminoase, cafea verde, condimente, leguminoase și fructe deshidratate, boabe cacao, măsline de masă, făină de grâu, cereale și leguminoase, boia de ardei, zahărGravimetrie/Macroscopie/Microscopie2627.DensitateLapte, ulei, cafea, soluțiiGravimetrie, densimetric1128.Descriere produs - examen senzorialProduse alimentare-1029.ExtractCafea, ceaiPSL-LB01-018, SR ISO 97683130.Fibră brutăProduse de origine nonanimalăISO 54986831.Gluten umedFăinăSR EN ISO 21415-14132.Gluten - indice glutenicFăinăSR EN ISO 21415-1/C911433.Gluten - indice de deformare a glutenuluiFăinăSR EN ISO 21415-12134.Grad de prospețimeCarne și produse din carne, pește, hrană pentru animaleSR 9065; Regulamentul (CE) 2074/20053535.GranulațieZahărSR 110-102836.GrăsimeCarne și produse din carne; cacao, nutrețuri (furaje), hrană pentru animale, semințe oleaginoase; ulei și grăsimi vegetale, unt, biscuiți, maionezăSR ISO 1444; SR 13344; Regulamentul (CE) nr. 152/2009, SR EN ISO 659, STAS 145/20, SR EN ISO 17189, STAS 1227/3, SP 3280, SR 86135337.GrăsimeLapte, brânză, cașcaval, produse lactate acideSR ISO 2446; STAS 6352/1; SR ISO 34334638.GrăsimeConcentrate alimentare; produse dulci; pâine și produse de patiserie; amidonSR 8613-5; SR 2213/11; SR 91; SR 13300-67439.Identificare amidonMiere, produse din legume și fructe, carne și produse din carne, nutrețuri (furaje)SR 784-3, pct. 4.11, Food Chemicals Codex, ed. V1840.Identificare făină de cereale și amidonGrăsimi tip margarină, miereSR 10673; SR 784-32641.Identificare coloranți sinteticiOțet, vin, boia de ardeiSR 1572942.Identificarea: gelatinei și cleiului, culorii de anilină, amidonului, coloranților organici de sintezăMiere, boia de ardeiSR 784-3, STAS 17932343.Identificare glucoză industrialăMiereSR 784-39, pct. 4.103344.Impurități insolubile în solvenți organiciGrăsimi și uleiuri de origine animală și vegetalăSR EN ISO 6636445.Indice de iodUleiSR EN ISO 39616146.Indice de peroxidUleiSR EN ISO 39604747.Indice de refracțieGrăsimi și uleiuri de origine animală și vegetală; sirop glucoză, soluțiiSR EN ISO 63202/AC; SR 1743, refractometric1148.Indice de saponificareUlei SR EN ISO 36574549.Indicele diastazicMiereSR 784-3, pct. 4.76850.InfestareOrezSR 62801851.Informații nutriționaleProduse alimentareGravimetrie, volumetrie, spectrometrie de emisie atomică, cromatografie de gaze70052.Determinarea masei și a proporțiilor masice ale componentelorProduse alimentare și produse alimentare ambalatePSL LB01-0142053.Determinare la sută a umpluturiiProduse dulci, biscuițiSR 2213-3:2009, STAS 1227/3-902054.Monoglutamat de sodiuProduse de origine nonanimalăAOAC 970.3710855.NitrațiCarne și produse din carne, lapte și produse din lapteSpectrometrie absorbție moleculară7256.NitrițiCarne și produse din carne, sare, lapte și produse din lapteSpectrometrie absorbție moleculară6157.pHApă potabilă/minerală, carne și produse din carne, produse dulci, nutrețuri, îndulcitori, zahăr, lapte, melasă, maioneză, soluții apoase, sare, sucuri/ produse din legume și fructeSR EN ISO 10523, SR ISO 2917, SR 2213-9, Metoda potențiometrică, SR 110-12, STAS 8201, STAS 12871, SP 3280, STAS 8619/3, SR 8934-2, ISO 1842, SR EN 11321158.Presiune la 20ºC, barBăutură alcoolică fermentatăMetoda manometrică1759.Proteină totalăCarne și produse din carne, făină, nutrețuri (furaje), hrană pentru animale, produse dulci, lapte și produse din lapte, cereale, malț, concentrate alimentareSR ISO 937, SR EN ISO 20483, SR EN ISO 5983-2, SR 2213, SR EN ISO 8968-1, SR 13013-3, SR 13486, SR 8613-68460.Punct de topireGrăsimi și uleiuri de origine animală și vegetalăSR EN ISO 63212761.Raport colagen/proteină (colagen și proteină)Carne și produse din carneVolumetrie/ Spectrometrie absorbție moleculară12062.Reacția KreisCarne și produse din carneSR 9065-102063.Reacția pentru hidrogen sulfuratCarne și produse din carneSR 9065-112064.SolubilitateCafeaGravimetrie1765.SolubilitateLapte prafISO 81564166.Substanță uscată solubilă (indice de refracție)Produse din fructe și legume, sucuri de fructe și de legumeSR ISO 2173, SR EN 121432167.Substanță uscată solubilăProduse dulci, melasăSR 2213-5, STAS 128713268.Substanțe extractibile în eter etilicCondimenteISO 1108, STAS 17938469.Substanțe insolubile în apăGumă de mestecat, zahăr, mierePSL-LB01-016, SR 110-8, SR 784-34170.Substanțe insolubileUreeSTAS 56986171.Substanțe nesaponificabileUleiuri și grăsimi vegetaleSR EN ISO 35967272.Substanțe reducătoareZahăr, melasăSR 110-5, STAS 128715173.Umiditate (apă)Produse alimentareGravimetrie PSL-LB 01-0072374.UmiditateMiereSR 784-3, pct. 4.12075.UmiditateCondimente coriandruISO 9393176.UmiditateUnt SR EN ISO 3727-23077.Uniformitatea comportării boabelor la fierbereFasole boabeSTAS 29631978.Valoare energeticăProduse alimentareVolumetrie/Gravimetrie/Calcul22079.ZahărProduse dulci, biscuiți, zahăr, pâine și produse de panificație, melasăSR 2213-12, STAS 1227/3 pct. 11, Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor, al ministrului sănătății și familiei și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 291/386/78/2003, SR 91, STAS 128714580.ZahărMuștarSR 3063, pct. 4.2.24781.ZahărMiereSR 784-3, pct. 4.4 și 4.54782.Zaharoză (polarizație)Zahăr, melasăOrdinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor, al ministrului sănătății și familiei și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 291/386/78/2003, metoda10, STAS 128713483.AmoniuApă potabilă/mineralăSR ISO 7150-15384.Bioxid de carbon legat (hidrogenocarbonat)Apă potabilă/mineralăSTAS 32634385.CalciuApă potabilă/minerală, soluțiiSR ISO 60584986.Cianuri libereApă potabilă/mineralăSTAS 108476187.CloruriApă potabilă/mineralăSR ISO 92974288.CloruriSareSR 8934-74789.ConductivitateApă potabilă/mineralăSR EN 278881690.Dioxid de carbonApă mineralăSR 4450 pct. A34191.Duritate (sumă de calciu și magneziu)Apă potabilă/mineralăSR ISO 60593792.ErmeticitateApă mineralăSR 4450 pct. A21493.FierApă potabilă/minerală, soluțiiSR ISO 6332/C916594.FosfațiApă potabilă/minerală, soluțiiSR EN ISO 68785795.Indice de permanganat (oxidabilitate)Apă potabilă/mineralăSR EN ISO 84673496.Iod totalSareSR 8934-96297.Iod total, exprimat în iodură de potasiuSareSR 8934-96298.MagneziuApă potabilă/minerală, soluțiiSR ISO 6059; SR ISO 60586399.MagneziuSareSR ISO 248266100.Migrare globală în stimulant aposMateriale ceramice/plasticeSR EN 1186-366101.Migrare globală în stimulant grasMateriale ceramice/plasticeSR EN 1186-277102.NitrațiApă potabilă/mineralăSR ISO 7890-365103.NitrițiApă potabilă/mineralăSR EN 26777/C9150104.Reziduu fixApă potabilă, apă mineralăSTAS 3638, SR 445044105.Substanțe insolubile în apăSareSR ISO 247952106.Substanțe tensioactiveApă potabilă/mineralăSR EN 90385107.SulfațiSareSR ISO 248050108.SulfațiApă potabilă/mineralăSTAS 306964109.Sulfuri totale/Hidrogen sulfuratApă potabilă/mineralăSTAS 11277/1364110.UmiditateSareSR ISO 248340111.CalciuSareSR ISO 248266112.1, 2 propandiol Alcool denaturatGC-FID75113.Acizi organici (tartric, malic, citric, lactic)Produse alimentareHPLC-UV131114.Albastru de metilenAlcool denaturatSpectrometrie absorbție moleculară39115.Alcool izopropilicAlcool denaturatGC-FID75116.Alcool etilicAlcool denaturatGC-FID75117.Alcool metilicAlcool denaturatGC-FID75118.AluminiuApă potabilă/minerală, soluțiiSR ISO 1056662119.ArsenApă potabilă/mineralăSR ISO 17378-280120.BariuApă potabilă/mineralăAAS66121.Benzoat de denatoniuAlcool denaturatHPLC-UV75122.BorApă potabilă/mineralăSR ISO 939066123.CadmiuProduse alimentare și nonalimentare; apă potabilă/minerală; hrană pentru animaleSpectrometrie de absorbție atomică54124.CafeinăCeai, cafea, băuturi răcoritoare, energizante, cappuccinoSR ISO 20481100125.Ciclamat de sodiuBăuturi răcoritoareSTAS 2567, pct. 8134126.Compoziție acizi grașiGrăsimi și uleiuri de origine animală și vegetală/ produse alimentareSR EN ISO 12966-4208127.Conservanți (acid sorbic și benzoic)Produse alimentareSR EN 12856141128.CromProduse alimentare și nonalimentare; apă potabilă/minerală; hrană pentru animaleSpectrometrie de absorbție atomică54129.CupruProduse alimentare și nonalimentare; apă potabilă/minerală; hrană pentru animaleSpectrometrie de absorbție atomică54130.FierProduse alimentareSR EN 14082Spectrometrie de absorbție atomică54131.Îndulcitori sintetici (zaharină, acesulfam K, aspartam)Produse alimentare (sucuri, băuturi)SR EN 12856134132.ManganProduse alimentare, hrană pentru animaleSpectrometrie de absorbție atomică54133.ManganApă potabilă/mineralăSR EN ISO 1558654134.MercurApă potabilă/mineralăSR EN ISO 1284654135.MetiletilcetonăAlcool denaturatGC-FID75136.MonoetilenglicolAlcool denaturatGC-FID75137.NichelApă potabilă/mineralăSR EN ISO 15586 54138.NichelProduse alimentare, soluțiiSpectrometrie de absorbție atomică54139.PlumbProduse alimentare, apă potabilă/minerală, hârtie, materiale ceramice/plastice (din stimulant)Spectrometrie de absorbție atomică54140.PotasiuProduse alimentare, apă potabilă/minerală, sare, soluțiiFlamfotometric50141.Salicilat de etilAlcool denaturatGC-FID75142.Salicilat de metilAlcool denaturatGC-FID75143.SeleniuApă potabilă/mineralăISO 996580144.SodiuProduse alimentare, apă potabilă/minerală, sare, soluțiiFlamfotometric50145.StibiuApă potabilă/mineralăSR ISO 17378-280146.TerțbutanolAlcool denaturatGC-FID75147.TeobrominaProduse pe bază de pudră de cacaoAOAC 980.14135148.Violet de metilAlcool denaturatSpectrometrie absorbție moleculară39149.ZincProduse alimentare, apă potabilă/minerală, soluțiiSpectrometrie de absorbție atomică54150.Aflatoxina B1, B2, G1, G2Produse de origine nonanimală și hrană pentru animaleTest Elisa140151.Bacillus cereusProduse alimentare și furajeSR EN ISO 7932; SR EN ISO 21871, Farmacopeea europeană ediția în vigoare69152.Bacillus mezentericusProduse de origine nonanimalăPSL62153.Bacterii aerobe mezofile ConserveSR 892455154.Bacterii anaerobe mezofile ConserveSR 892455155.Bacterii anaerobe sulfitoreducătoareApă mineralăSR EN 26461-283156.Bacterii anaerobe sulfitoreducătoareProduse alimentare și furajeSR ISO 1521395157.Bacterii coliformeProduse alimentare și nonalimentareSR ISO 4832; SR ISO 4831; FR X, cap. IX, F3A Farmacopeea europeană ediția în vigoare68158.Bacterii coliformeApă potabilă/mineralăSR EN ISO 9308-154159.Bacterii sporulate anaerobe termofile producătoare de gaz în afară de H_2SPastă de tomateISO 1521365160.Bacterii sporulate termofile și bacterii sporulate de acrire fără bombaj Pastă de tomateSR 892463161.Clostridium perfingensProduse alimentareSR EN ISO 793793162.Clostridium perfingensApă potabilăISO 1418979163.DeoxinivalenolProduse de origine nonanimală și hrană pentru animaleTest Elisa 107164.Drojdii și mucegaiuriProduse alimentare (de origine animală și nonanimală), furaje; teste de sanitațieSR ISO 21527-1; FR X, cap. IX, F3A, Farmacopeea europeană ediția în vigoare61165.EnterobacteriiProduse alimentare (de origine animală și nonanimală), furaje; teste de sanitațieSR ISO 21528-2; SR ISO 21528-1; FR X, cap. IX, F3B, Farmacopeea europeană ediția în vigoare68166.Enterococi intestinaliApă potabilă/mineralăSR EN ISO 7899-256167.Escherichia coliProduse alimentare (de origine animală și nonanimală); teste de sanitațieSR ISO 16649-2; ISO 7251; SR ISO 18593; FR X, cap. IX, F3B, Farmacopeea europeană ediția în vigoare59168.Escherichia coliApă potabilă/mineralăSR EN ISO 9308-163169.Bacterii acidolactice, mezofile (Lactobacillus spp.)Produse alimentare și furajeSR ISO 1521469170.Listeria monocytogenesProduse alimentare și furajeSR EN ISO 11290-280171.Număr total de germeniProduse alimentare (de origine animală și nonanimală); teste de sanitație; produse nonalimentareSR EN ISO 4833-1; SR ISO 18593; FR X, cap. IX, F3A, Farmacopeea europeană ediția în vigoare59172.Număr total de germeniApă potabilă/mineralăSR EN ISO 622259173.Ochratoxina AProduse de origine nonanimală și hrană pentru animaleELISA cu purificare pe coloane345174.Ochratoxina AProduse de origine nonanimală și hrană pentru animaleELISA fără purificare pe coloane108175.Pseudomonas aeruginosaApă potabilă/mineralăSR EN ISO 1626670176.SalmonellaProduse alimentare (de origine animală și nonanimală), furaje, teste de sanitațieSR EN ISO 6579; FR X, cap. IX, F3B, Farmacopeea europeană ediția în vigoare80177.Stafilococ coagulază-pozitivProduse alimentare (de origine animală și nonanimală), furaje; teste de sanitație, produse nonalimentareSR EN ISO 6888-1; FR X, cap. IX, F3B, Farmacopeea europeană ediția în vigoare91178.ZearalenonăProduse de origine nonanimală și hrană pentru animaleTest Elisa107179.Contaminare totalăMotorinăSR EN 12662115180.Conținut de apă prin distilareMotorinăSR 1348440181.DensitateMotorinăSR EN ISO 3675/C9126182.DistilareMotorinăSR EN ISO 3405120183.Descriere produs Produse petroliere-10184.Indice cetanic (distilare + densitate)MotorinăSR EN ISO 4264/A1162185.Indice viscozitate (include 2 viscozități)Produse petroliereSR ISO 2909131186.Punct de congelareLichid antigel, lichid spălare parbrizeSTAS 8671, pct. 4.4.1194187.Punct de congelareUleiuri STAS 39170188.Punct de inflamabilitateUleiuri; motorină, alte produseSR 5489; SR EN ISO 2719108189.Temperatura-limită de filtrabilitateMotorinăSR EN 16329156190.Viscozitate cinematicăUleiuri, motorinăSR EN ISO 310445191.Clor activSoluții pe bază de hipoclorit de sodiu STAS 918; PSL LB04-00574192.Absorbția apei (metoda COBB)HârtieSR EN ISO 53561193.Absorbție a 0,01/0,02 ml apăHârtie igienică, batisteSTAS 9202 pct. 4.5 STAS 1199117194.Absorbție prin imersieMateriale textile STAS 12750:8958195.Aspect, structurăHârtieVizual17196.Capacitatea formatelorRecipienteVolumetrie17197.Capacitatea de absorbțieMateriale textile Volumetrie31198.Cenușă (inclusiv umiditate)Hârtie și cartonISO 214482199.Compoziție fibroasă amestec fibreMateriale textile Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 septembrie 2011 privind denumirile fibrelor textile și etichetarea corespunzătoare și marcarea compoziției fibroase a produselor textile și de abrogare a Directivei 73/44/CEE a Consiliului și a Directivelor 96/73/CE și 2008/121/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului245200.CreponajHârtieSTAS 9202, pct. 4.537201.Densitate (gramaj + grosime)HârtieSR EN ISO 534, pct. 10.3.75202.DesimeMateriale textile SR EN 1049/232203.Dimensiuni formateMateriale textile, din hârtie, carton 17204.Descriere produs Materiale textile, din hârtie, carton-10205.Grad de albHârtieISO 2470-127206.Grad de impurificareHârtieSR ISO 5350-323207.GrosimeHârtieSR EN ISO 534, pct. 9.3.34208.Grosime Folie plasticSR ISO 459334209.Grosime foaieHârtie igienicăSR EN ISO 12625-334210.GrosimeMateriale textile SR EN ISO 508434211.Grad de încleiereHârtieSTAS 474817212.Grad impregnareȘervețele umedeSTAS 9202, pct. 4.551213.Identificare compoziție fibroasăMateriale textile SR 1323131214.Indice de tracțiune (rezistență la tracțiune și gramaj)HârtieSR ISO 1924-2, pct. 9.3.102215.Masă (gramaj)Materiale textile SR 6142, SR EN 1212741216.Masă (gramaj)Hârtie și carton, hârtie igienicăSR EN ISO 536; SR EN ISO 12625-641217.MasăProduse nonalimentareGravimetrie20218.Modificări dimensionale la spălareMateriale textileSTAS 1290674219.Netezime față/versoHârtieISO 5627, Metoda Bekk41220.Opacitate de tipărire (inclusiv gradul de alb)HârtieISO 247134221.Răsucirea la umezireHârtieSTAS 475617222.Rezistența culorilor la spălareMateriale textileSR EN ISO 105-C0675223.Rezistența culorilor la frecareMateriale textileSR EN ISO 105-X1265224.Rezistența la tracțiuneHârtieSR ISO 1924-2, pct. 9.261225.Rezistența la tracțiune (inclusiv grosime)Folie plasticSR EN ISO 327-1,3.78226.Rezistența la tracțiuneMateriale textileSR EN ISO 1393468227.Securitate îmbrăcăminteÎmbrăcăminteSR EN 1468220228.Straturi componenteAbsorbanteSTAS 1199120229.Timp de ardereProduse din ceară 17230.Umiditate/reziduu secHârtie și cartonSR EN ISO 28751231.Verificarea dimensiunii formatelorHârtieSTAS 397617232.Verificarea direcției longitudinale și transversaleHârtieSTAS 4746 Metoda B17233.AldehideAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-7 PS (GC)24234.Acid cianhidricAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184/13 (metoda argentometrică)40235.Acid citricVin și produse pe bază de vinSR 6182-2650236.Acid malicVin și produse pe bază de vinSTAS 6182/2730237.Acid sorbicVin și produse pe bază de vinSTAS 6182/730238.Aciditate totalăAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industriale; vin și produse pe bază de vin; bere; oțetSR 184/5; SR 6182-1 OIV; SR 13355/6; PS-LACVBA-0915239.Aciditate totală, acid citricBăuturi răcoritoareSR 2567/115240.Aciditate volatilăVin și produse pe bază de vinSR 6182-2 OIV23241.Acidul ascorbic - determinare semicantitativăBăuturi răcoritoareKIT MERCK20242.Alcalinitate cenușăVin și produse pe bază de vinSTAS 6182/1110243.Alcool etilicOțetSR 184-240244.Alcool metilicAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industriale; vin și produse pe bază de vin; bere; oțetSR 184-10 PS (GC); OIV47245.Alcooli superioriAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-8:2009 PS (GC)51246.Anhidridă sulfuroasă liberăVin și produse pe bază de vinSR 6182-13, OIV16247.Anhidridă sulfuroasă totalăVin și produse pe bază de vinSR 6182-13; OIV16248.Baze azotate volatileAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184/2530249.CalciuVin și produse pe bază de vinRecueil50250.CenușăVin și produse pe bază de vinSR 6182-327251.CloruriVin și produse pe bază de vinSTAS 6182/3112252.Concentrație alcoolicăBereSR 13355/350253.Concentrație must primitivBereSR 13355/565254.CuloareBereSR 13355/715255.DensitateAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industriale; vin și produse pe bază de vinSR 184-2; STAS 6182/815256.Dioxid de carbonBere, băuturi răcoritoareSR 13355/8; STAS 2567-217257.Dioxid de sulf liberAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-11 metoda rapidă16258.Dioxid de sulf totalAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-11 metoda rapidă16259.EsteriAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-6 PS (GC)46260.Examen organolepticAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industriale; vin și produse pe bază de vin; bere; băuturi răcoritoare; oțetSR 184/1; SR 6182/14; SR 13355/1; STAS 1754; PS-LACVBA-0910261.ExtractAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industriale; oțetSR 184-3; PS-LACVBA-09 SR15735262.Extract sec nereducătorVin și produse pe bază de vinSTAS 6182/9 OIV15263.Extract sec totalVin și produse pe bază de vinOIV15264.FurfuralAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-916265.Identificarea coloranților sinteticiVin și produse pe bază de vinMetoda Ribereau Gayon30266.Identificarea acizilor mineraliOțetSTAS 157, p. 4.2.420267.Identificarea carameluluiOțetSTAS 184/1720268.Identificarea substanțelor colorante artificialeAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSTAS 184/1724269.Impurități (determinarea Lange)Alcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-1215270.Intensitate colorantăVin și produse pe bază de vinRegulamentul (CEE) nr. 2676 al Comisiei din 17 septembrie 1990 de stabilire a metodelor comunitare de analiză în sectorul vinurilor30271.MagneziuVin și produse pe bază de vinRecueil50272.MalvinăVin și produse pe bază de vinSR 6182-2050273.pHVin și produse pe bază de vin; băuturi răcoritoareSR 6182/1415274.PresiuneaVin și produse pe bază de vinSTP/92, pct. 4.3.5.15275.Substanța uscată solubilă (grade refractometrice)Vin și produse pe bază de vin, băuturi răcoritoareSR 6182/25; Recueil15276.Substanțe volatileAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeRegulamentul (UE) nr. 787/201911277.SulfațiVin și produse pe bază de vinSTAS 6182/1215278.Test de miscibilitateAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-110279.Test stabilitate la aerVin și produse pe bază de vinRecueil10280.Test stabilitate la temperaturi ridicateVin și produse pe bază de vinRecueil10281.Test stabilitate la temperaturi scăzuteVin și produse pe bază de vinRecueil10282.Volum la 20ºCAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industriale; oțetSR 184/1; SR 6182/1410283.Zahăr reducătorVin și produse pe bază de vinSR 6182/1824284.Zahăr total (prin invertire)Vin și produse pe bază de vin; băuturi răcoritoareSTAS 6182/1730285.Zaharoză (prin invertire)Alcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industrialeSR 184-424286.ZincAlcool etilic, băuturi alcoolice distilate, naturale și industriale; oțetSTAS 184/22 (AAS)54287.Azot totalÎngrășăminte, azotat amoniu Uree, uree lichidăRegulamentul (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, versiunea consolidată, metoda 2.2/2.2.3, STAS 4890/1, STAS 8495 STAS 849599288.Azot amoniacalÎngrășăminte, azotat de amoniuRegulamentul (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, versiunea consolidată, metoda 2.1./2109289.Pentaoxid de fosfor totalÎngrășăminteRegulamentul (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, versiunea consolidată, metoda 3.1.1/3.2168290.Pentaoxid de fosfor solubil în citratÎngrășăminteRegulamentul (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, versiunea consolidată, metoda 3.1.4/3.260291.Pentaoxid de fosfor solubil în apăÎngrășăminteRegulamentul (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, versiunea consolidată, metoda 3.1.6/3.2135292.Pentaoxid de fosfor solubil în acid citricÎngrășăminteRegulamentul (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, versiunea consolidată, metoda 3.1.3/3.2155293.Oxid de potasiuÎngrășăminteRegulamentul (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, versiunea consolidată, metoda 4.1/4124294.UmiditateUree, îngrășăminte, azotat de amoniuGravimetrie51295.Substanțe insolubileUree, uree lichidăSTAS 569860296.FormaldehidăUree, uree lichidăSpectrometrie absorbție moleculară68297.Conținut de fierUreeSTAS 569871298.Pierdere la calcinareProduse nemetalifere cu carbonațiSTAS 4605/358299.Bioxid de siliciuProduse nemetalifere cu carbonațiSTAS 4605/464300.Trioxid de fierProduse nemetalifere cu carbonațiSTAS 4605/552301.Trioxid de aluminiuProduse nemetalifere cu carbonațiSTAS 4605/657302.Oxid de calciuProduse nemetalifere cu carbonați, îngrășăminteVolumetrie65303.Oxid de magneziuProduse nemetalifere cu carbonați, îngrășăminteVolumetrie51304.GranulațieÎngrășăminte, făină de grâuRegulamentul (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, versiunea consolidată, metoda 7, făină de grâu37 ... II. Tarifele pentru evaluarea conformității probelor cu specificația și/sau reglementări de către personalul Laboratorului microbiologie și biocide, Laboratorului de produse agroalimentare, Laboratorului instrumental, Laboratorului textile și jucării, Laboratorului produse petroliere, Laboratorului pentru analiza calității vinurilor, băuturilor alcoolice din cadrul Direcției generale laboratoare LAREX din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la cererea persoanelor fizice și juridice interesate, este de 95 lei. ... III. Nu se tarifează în cazul testării și evaluării conformității probelor cu specificația și/sau reglementari pentru produsele prelevate de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor dacă în urma testării nu se constată neconformități față de cerințele de securitate și/sau de calitate prescrise ori declarate. ... IV. Tarifele de la pct. I și II nu conțin TVA. ... -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.