DECIZIE Nr. 81*) din 20 septembrie 1995 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 287 din 11 decembrie 1995 Mihai Constantinescu - preşedinte Antonie Iorgovan - judecător Lucian Stangu - judecător Raul Petrescu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 4/1994 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 11/1994, ridicată de reclamantul Preda Ion în Dosarul nr. 7.632/1994 al Judecătoriei Sectorului 4, municipiul Bucureşti, cu care Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea din 31 ianuarie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţele din 13 septembrie 1995 şi sunt consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 20 septembrie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Judecătoria Sectorului 4, municipiul Bucureşti, a sesizat Curtea Constituţională prin Încheierea din 31 ianuarie 1995, pronunţată în Dosarul nr. 7.632/1994, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 4/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantarii unor credite externe şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 11/1994 pentru actualizarea nivelului de prime şi a limitei de despăgubire la asigurarea, prin efectul legii, de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, începând cu data de 1 ianuarie
- Excepţia a fost invocată de reclamantul Preda Ion care, în susţinerea acesteia, arata ca art. 1 lit. g) din Legea nr. 4/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 13 ianuarie 1994, şi Ordonanţa Guvernului nr. 11/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 25 ianuarie 1994, sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dispoziţiile art. 15 alin.
(2)şi ale art. 78 din Constituţie, care prevăd ca legea dispune numai pentru viitor şi intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României sau la data prevăzută în textul sau. Pirita - Administraţia financiară a sectorului 4, municipiul Bucureşti, apreciază ca prima de asigurare calculată în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 11/1994 este legal datorată de reclamantul Preda Ion, scutirea de plată fiind de competenţa societăţii de asigurări. Exprimindu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca intemeiata. Atât art. 1 lit. g) din Legea nr. 4/1994, cît şi Ordonanţa Guvernului nr. 11/1994, stabilind 1 ianuarie 1994 ca data a intrării lor în vigoare, încalcă principiile constituţionale ale art. 15 alin.
(2), potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, şi ale art. 78, potrivit căruia legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României sau la data prevăzută în textul ei. În vederea soluţionării excepţiei, în temeiul art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost înaintată celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere. În punctul de vedere exprimat, Guvernul apreciază ca art. IV alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1994 nu are caracter retroactiv şi deci nu este neconstitutional, deoarece aceste dispoziţii, coroborate cu prevederile Decretului nr. 471/1971, republicat, respectiv ale art. 38, ale art. 40 alin. 1 şi ale anexei nr. 5, sunt în concordanta cu principiul anualitatii primelor de asigurare. Obligaţia plăţii acestor prime se naşte la 1 ianuarie şi poate fi executată pe tot parcursul anului calendaristic, sancţiunea achitării primelor şi a majorărilor de întârziere intervenind în cazul depăşirii termenului de 31 martie. Ca atare, orice modificare legislativă ce intervine în cursul anului, în sensul maririi sau micsorarii cuantumului primelor, are ca efect, pentru asiguraţii care au plătit asigurarea, constituirea obligaţiei de a achită diferenţa până la noul cuantum legal şi, respectiv, le conferă dreptul la restituirea diferenţei, după caz. De aceea modificarea primei nu are semnificatia aplicării retroactive a legii noi, deoarece prima este anuală, iar obligaţia plăţii primei potrivit acestei legi subzistă, în considerarea întregului an calendaristic. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Legii nr. 4/1994 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 11/1994 raportate la dispoziţiile constituţionale şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională constata ca este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Cît priveşte obiectul excepţiei, încheierea de sesizare se referă la Legea nr. 4/1994 şi la Ordonanţa Guvernului nr. 11/1994, fără a distinge prevederile incidente pentru soluţionarea litigiului dedus judecaţii. În cererea introductivă de instanţa se precizează însă ca motivul contestaţiei îl constituie, sub aspect constituţional, încălcarea principiului neretroactivitatii legii prin prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 4/1994 şi ale art. IV alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1994, potrivit cărora primele de asigurare reactualizate se aplică începând cu 1 ianuarie 1994, deşi actul normativ prin care au fost instituite a intrat în vigoare pe data de 25 ianuarie 1994, o dată cu publicarea sa în Monitorul Oficial al României. În consecinţa, ţinând seama de prevederile art. 23 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora excepţia de neconstituţionalitate poate avea ca obiect numai o prevedere legală de care depinde soluţionarea cauzei, Curtea urmează să se pronunţe exclusiv asupra legitimitatii constituţionale a art. 1 lit.
- g)din Legea nr. 4/1994 şi a art.IV alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1994. Art. 1 lt.
- g)din Legea nr. 4/1994 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantarii unor credite externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 13 ianuarie 1994, prevede abilitatea Guvernului ca, de la data intrării în vigoare a legii şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 1994, sa emita ordonanţe în anumite domenii, printre care, potrivit art. 1 lit. g), pentru actualizarea nivelului de prime şi a limitei de despăgubire la asigurările prin efectul legii de răspundere civilă auto, începând cu data de 1 ianuarie 1994. În temeiul art. 107 alin.
(1)şi
(3)din Constituţia României şi al art. 1 lit.
- g)din Legea nr. 4/1994, a fost emisă Ordonanţa Guvernului nr. 11/1994 pentru actualizarea nivelului de prime şi a limitei de despăgubire la asigurarea, prin efectul legii, de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, începând cu data de 1 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 25 ianuarie 1994, care, la art. IV alin. 1, prevede că ordonanţa intră în vigoare începând cu luna ianuarie 1994. Faţa de dispoziţiile constituţionale enunţate, rezultă ca prevederile art. 1 lit.
- g)din Legea nr. 4/1994 şi ale art. IV alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1994, care stabilesc ca data a intrării în vigoare a noii reglementări 1 ianuarie 1994, deci o dată anterioară publicării acestei reglementări în Monitorul Oficial al României, sunt neconstituţionale pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1994 şi 25 ianuarie 1994, data publicării ordonanţei Guvernului în Monitorul Oficial al României. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii, asa cum rezultă din Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993. Potrivit legii, asa cum se arata şi în punctul de vedere al Guvernului, obligaţia de plată a primei de asigurare este anuală. În consecinţa, modificarea prin lege a cuantumului primei operează în temeiul principiului aplicării imediate a legii la situaţiile juridice în curs, de la data intrării în vigoare a legii modificatoare. De aceea, anualitatea obligaţiei de plată nu poate avea ca efect aplicarea legii noi, modificatoare a acestei obligaţii, anterior intrării sale în vigoare, deoarece aceasta ar avea semnificatia unei aplicari retroactive, interzisă de art. 15 alin.
(2)din Constituţie. În consecinţa, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 11/1994 urmează a se aplică pro rata temporis începând cu data de 25 ianuarie 1994. Desigur, potrivit prevederilor art. 145 alin
(2)din Constituţie, cele statuate prin prezenta decizie sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, după publicare în Monitorul Oficial al României, astfel încât nu afectează modul de aplicare a legii până la data publicării deciziei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 23 alin.
(2)şi al art. 25 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constata ca prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 4 din 13 ianuarie 1994, în ce priveşte actualizarea începând cu 1 ianuarie 1994 a nivelului de prime şi a limitei de despăgubire la asigurările prin efectul legii de răspundere civilă auto, precum şi ale art. IV alin.
- din Ordonanţa Guvernului nr. 11 din 14 ianuarie 1994, în ce priveşte intrarea în vigoare a acestei ordonanţe începând cu 1 ianuarie 1994, sunt neconstituţionale pentru perioada cuprinsă între 1 şi 25 ianuarie 1994, data publicării Ordonanţei Guvernului în Monitorul Oficial al României. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică la data de 20 septembrie
- PREŞEDINTE, dr. Mihai Constantinescu Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu ---------------------