DECIZIE nr. 33 din 10 februarie 1998

(3)din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece, asupra constituţionalităţii art. 330, 330^1, 330^2, 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizii definitive cere sunt obligatorii, conform art. 145 alin.

(2)din Constituţie. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. În şedinţa publică din 3 februarie 1998, recurentul, invocand deciziile Curţii Constituţionale nr. 96/1996 şi nr. 52/1997, a susţinut, în esenta, ca exista o necorelare între considerentele deciziei de fond, în cuprinsul cărora se apreciază ca excepţia este lipsită de obiect, şi dispozitivul deciziei, în care excepţia este respinsă ca vadit nefondata, ceea ce presupune o apreciere asupra fondului cauzei. De asemenea, recurentul a susţinut ca, în mod greşit, în recursul în anulare promovat de procurorul general s-a reţinut ca, pentru contestarea deciziei de pensionare, trebuia să se urmeze o procedură specială şi prealabilă, cel nemulţumit putându-se adresa Consiliului Casei de Asigurări a Avocaţilor, ca prim organ jurisdicţional, şi apoi, cu apel, Comisiei centrale de pensii din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Prin Legea nr. 73/1991, se susţine în continuare, Comisia centrala de pensii a fost desfiintata, infiintandu-se comisiile de contestaţii judeţene şi a municipiului Bucureşti, care funcţionează pe lângă Direcţia generală de muncă şi protecţie socială, comisii la care se pot adresa toţi ce nemultumiti de deciziile emise de oficiile de pensii de pe lângă Direcţia generală de muncă şi protecţie socială, ce funcţionează sub conducerea şi controlul efectiv al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în această categorie nefiind inclusă însă şi Casa de Asigurări a Avocaţilor, care este autonomă şi nesubordonata, situaţie în care recurentul arata că nu avea obligaţia legală să se adreseze comisiei de contestaţii de pe lângă Direcţia generală de muncă şi protecţie socială. Totodată recurentul susţine ca, prin modificările aduse Legii pentru organizarea judecătorească, textul din Codul de procedură civilă, care reglementează recursul în anulare, a fost abrogat implicit. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330, 330^1, 330^2, 330^3, şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Recurentul reitereaza motivele invocate la judecata în fond şi pune din nou în discuţie legitimitatea constituţională a recursului în anulare. Aceasta instituţie procesuala are ca obiect hotărâri irevocabile, iar competenţa de soluţionare aparţine Curţii Supreme de Justiţie. Recursul poate fi introdus numai de procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Posibilitatea introducerii recursului în anulare este condiţionată limitativ de existenta a doua motive, şi anume: atunci când instanţa a depăşit limitele puterii judecătoreşti şi când s-au săvârşit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată. Primul motiv constituie motiv de casare şi pentru recursul ordinar şi are în vedere nu o încălcare a competentei generale sau jurisdicţionale, ci o imixtiune în atribuţiile altei puteri, fiind de competenţa Curţii Supreme de Justiţie sa aprecieze excesul de putere judecătorească şi ingerinta în atribuţiile legale ale altei puteri constituite. Potrivit Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţională, în exercitarea controlului de constituţionalitate, se pronunţa asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizii definitive asupra constituţionalităţii art. 330, 330^1, 330^2, 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, care consacra instituţia recursului în anulare, şi nu exista împrejurări noi care să determine schimbarea soluţiei cuprinse în deciziile anterioare. Totodată, este de observat ca legiuitorul, prin relativ recenta sa intervenţie legislativă - Legea nr. 17/1997 -, nu a socotit necesar sa elimine dispoziţiile legale care reglementează instituţia recursului în anulare în procesul civil, operand doar modificarea privind limitarea termenului de introducere a acestuia. Constituţia prevede, în art. 125 alin.

(3), ca este atributul legii sa stabilească procedura de judecată şi competenţa instanţelor judecătoreşti. Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului - unica autoritate legislativă a tarii, potrivit art. 58 alin.

(1)din Constituţie -, pentru a modifica sau completa un text de lege, devenind astfel legislator pozitiv. Existenta unei cai de atac, chiar extraordinară, nu închide accesul la justiţie, asa cum susţine recurentul, din moment ce ea se dezbate în faţa instanţei, în cazul de faţa, în faţa instanţei supreme, cu citarea părţilor. Consideratiile recurentului privind abrogarea implicita a textelor din Codul de procedură civilă care reglementează recursul în anulare prin modificările aduse Legii pentru organizarea judecătorească nu pot fi reţinute, deoarece acestea nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Afirmatia ca ar exista o necorelare între considerentele şi dispozitivul deciziei atacate, deoarece în justificarea soluţiei Curtea a apreciat excepţia ca lipsită de obiect, iar în soluţia data a considerat excepţia ca vadit nefondata, nu poate fi reţinută. Termenul "vadit nefondata" are, potrivit art. 24 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, un caracter specific, de tehnica juridică. Potrivit dispoziţiei legale menţionate, vadit nefondata este soluţia pentru respingerea unei excepţii, fără citarea părţilor, atunci când completul de judecată o considera ca atare. Deci, în sensul Legii nr. 47/1992, respingerea unei excepţii ca vadit nefondata este şi în situaţia în care aceasta este lipsită de obiect, ca în cazul de faţa. Aspectele legate de procedura ce trebuie urmată pentru contestarea deciziei de pensionare nu ţin de contenciosul constituţional, ele fiind de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c) al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Amzuta Constantin împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 331 din 14 iulie

1. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie
2. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof.univ.dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Florentina Geangu -------