DECIZIE nr. 804 din 9 noiembrie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.014 din 20 decembrie 2006 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Blind Română Construcţii Blindaje Export Import" - S.R.L. din Târgovişte în Dosarul nr. 823/2006 al Judecătoriei Târgovişte. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă. În acest sens, arată că motivarea autorului excepţiei nu cuprinde critici de neconstituţionalitate, ci aspecte care privesc aplicarea şi interpretarea legii, care sunt de competenţa instanţei de judecată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 17 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 823/2006, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Blind Română Construcţii Blindaje Export Import" - S.R.L. din Târgovişte. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate constituie o dublă legiferare a condiţiilor de urgenţă referitoare la executare, întrucât permit debitorului să folosească căi judiciare de împiedicare a unei executări silite, astfel încât creditorul se află în inferioritate de şanse privind apărarea sa. Ca atare, apreciază că cele două texte de lege ar trebui reunite într-unul singur, pentru a fi reduse posibilităţile de tergiversare, prin instituirea unei amenzi de rea-credinţă pentru debitor cel puţin egală cu cuantumul cauţiunii. Judecătoria Târgovişte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, deoarece existenţa art. 399 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu constituie "o dublă legiferare a condiţiilor de urgenţă referitoare la executare", întrucât primul text are în vedere posibilitatea formulării unei contestaţii la executare, iar celălalt are în vedere posibilitatea formulării cererii de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare. Instanţa arată că reglementarea art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă vine în completarea celei prevăzute de art. 399 din acelaşi cod, acestea nesuprapunându-se, astfel încât apreciază că nu se pun la dispoziţia debitorului mai multe căi. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere, subliniază faptul că, prin numeroase decizii, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, statuând, în mod constant, că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 399 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor art. 16 alin.
(1), art. 21, art. 24, art. 44 şi celor ale art. 53 alin.
(1)din Constituţie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. Din examinarea opiniei instanţei, exprimată în cuprinsul încheierii de sesizare, precum şi din notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea constată că, deşi prin dispozitivul încheierii a fost sesizată numai cu dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie de fapt dispoziţiile art. 399 şi ale art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: - Art. 399: "Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie sau, după caz, încuviinţarea executării, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."; - Art. 403 alin. 1: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare şi celor ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei susţine că prin reglementarea criticată se instituie o dublă legiferare a condiţiilor de urgenţă referitoare la executare şi că, pentru a fi reduse posibilităţile de tergiversare, cele două texte de lege ar trebui reunite într-unul singur. Aşa fiind, Curtea constată că, în speţă, aspectele invocate de autorul excepţiei nu reprezintă critici de neconstituţionalitate, ci vizează probleme de interpretare şi aplicare a legii, aspecte asupra cărora Curtea nu are competenţa a se pronunţa, întrucât, potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992, aceasta exercită numai un control de constituţionalitate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Blind Română Construcţii Blindaje Export Import" - S.R.L. din Târgovişte în Dosarul nr. 823/2006 al Judecătoriei Târgovişte. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2006. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----------