← România

HOTĂRÂRE nr. 1.359 din 26 august 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.359 din 26 august 2004 privind aprobarea donării lucrării de artă plastică "Omul, spaţiul, timpul", achiziţionată de Ministerul Culturii şi Cultelor, către Consiliul Europei cu sediul la Strasbourg Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 3 septembrie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 5 alin.

(2)şi al art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul prival al statului, a lucrării de artă plastică "Omul, spaţiul, timpul", aflată în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Se autorizează Ministerul Culturii şi Cultelor ca, în numele statului român, să doneze Consiliului Europei cu sediul la Strasbourg lucrarea de artă plastică prevăzută la art. 1. Articolul 3 Predarea-preluarea lucrării prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Ministrul culturii şi cultelor, Răzvan Theodorescu p. Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 26 august 2004. Nr. 1.359. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a lucrării de artă plastică care se donează Consiliului Europei cu sediul la Strasbourg --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.