← România

ORDIN nr. 363 din 23 noiembrie 2005

ORDIN nr. 363 din 23 noiembrie 2005 pentru aprobarea Planului naţional privind formarea personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap pentru perioada 2006-2008 şi a Programei-cadru de instruire specifică a personalului implicat în protecţia şi îngrijirea persoanei adulte cu handicap Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.103 din 7 decembrie 2005 Având în vedere prevederile planului de acţiune privind implementarea strategiei naţionale, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013, în temeiul art. 5 alin.

(4)din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Planul naţional privind formarea personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap pentru perioada 2006-2008 şi Programa-cadru de instruire specifică a personalului implicat în protecţia şi îngrijirea persoanei adulte cu handicap, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin va intra în vigoare de la data de 1 ianuarie
  1. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Silviu George Didilescu Bucureşti, 23 noiembrie
  2. Nr.
  3. Anexa 1 PLAN NAŢIONAL privind formarea personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap pentru perioada 2006-2008 Planul naţional privind formarea personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap, numit în continuare planul naţional de formare, urmareste dezvoltarea unui sistem de instruire specifică, parte integrantă a sistemului de formare profesionala continua, care să ofere informaţii permanent actualizate personalului implicat în protectia şi îngrijirea persoanelor cu handicap, în vederea asigurarii calităţii serviciilor furnizate acestora. Introducere: Planul naţional privind formarea personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap are la baza Strategia naţională pentru protectia, integrarea şi incluziunea sociala a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 "Sanse egale pentru persoanele cu handicap către o societate fără discriminari", aprobata prin Hotărârea Guvernului Republicată nr. 1.175/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 919/14.10.
  4. Unul dintre obiectivele specifice al Strategiei naţionale îl constituie Promovarea furnizarii serviciilor de calitate care să răspundă nevoilor individuale ale persoanei cu handicap. Ca direcţie de actiune pentru atingerea acestui obiectiv este stabilita: asigurarea instruirii şi formarii continue a personalului, de toate tipurile, implicat la toate nivelurile în protectia persoanelor cu handicap, inclusiv a asistentilor personali; intensificarea instruirilor pentru asistenţii personali; asigurarea coordonarii metodologice privind instruirea, formarea, pregătirea profesionala a resurselor umane care lucreaza în cadrul sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap. De asemenea, Strategia pe termen scurt şi mediu pentru formare profesionala continua, 2005-2010, aprobata prin Hotărârea Guvernului Republicată nr. 875/2005, îşi propune ca ţinta, până în anul 2010, ca procentul de participare la procesul educational sau de instruire a populatiei cu vârsta cuprinsa între 25-64 ani sa creasca de la 1,3%, cat este în prezent, până la 7%. Una dintre conditiile minime prevăzute pentru implementarea standardului Perfectionarea personalului este ca Centrul rezidential (conditia minima 28.4), Centrul de Zi (conditia minima 26.4), Locuinta Protejata (conditia minima 30.4) să asigure, anual sau ori de cate ori este nevoie, sesiuni de instruire a personalului unităţii, în domeniul protectiei persoanelor cu handicap. Desi numărul persoanelor angajate la nivelul instituţiilor publice sau private care se ocupa de problemele persoanelor cu handicap este insemnat, majoritatea nu detine informaţii complete sau actualizate cu privire la noua abordare a conceptului de handicap. Formarea profesionala continua, incluzând şi instruirea specifică, reprezinta pentru fiecare persoana implicata în protectia şi îngrijirea persoanelor cu handicap garantia schimbarii mentalitatii şi atitudinilor, evolutia în cariera, dezvoltarea personala, elemente esentiale ale cresterii gradului de motivare. Se impune adoptarea unei politici de sustinere financiară în ceea ce priveste realizarea masurilor prevăzute în prezentul plan. I. Situatia actuala I.
  5. Contextul international Regulile Standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap, adoptate de Adunarea Generală a Natiunilor Unite cu ocazia celei de a 48-a sesiune din 20 decembrie 1993 (Rezolutia 48/96) prevad în Regula 19, "Pregătirea personalului": "Statele sunt responsabile pentru asigurarea pregatirii adecvate a personalului la toate nivelele, implicat în planificarea şi elaborarea programelor şi serviciilor destinate persoanelor cu dizabilitati". Planul naţional de formare constituie unul dintre instrumentele de implementare a acestei reguli. La Lisabona, în martie 2002, s-a stabilit ca obiectiv: Uniunea Europeana sa devina până în 2010 "cea mai competitiva şi dinamica economie bazata pe cunoastere din lume, capabila de o crestere economica durabila, cu locuri de muncă mai bune şi mai multe şi o mai mare coeziune sociala." Sistemele de formare profesionala trebuie să se afle în centrul acestor transformari, racordandu-se la cerinţele societatii în ansamblul sau. Prioritatile stabilite prin Declaratia ministrilor europeni ai educatiei şi formarii profesionale şi a Comisiei Europene, convenita în 29 şi 30 noiembrie 2002, "Declaratia de la Copenhaga" cu privire la consolidarea cooperarii europene în formare profesionala, sunt: dimensiunea europeana, transparenta, informare şi consiliere, recunoasterea competentelor şi calificarilor, asigurarea calităţii în formare. România a semnat Memorandumul Comun în domeniul Incluziunii Sociale în luna iunie
  6. În baza acestui Memorandum, se vor elabora o Strategie integrată şi un Plan Naţional de Actiune pentru Incluziune Sociala, care vor cuprinde prioritatile în lupta împotriva saraciei şi a excluziunii sociale. În cadrul masurilor active, se pune în ultima perioadă un accent tot mai puternic pe promovarea formarii profesionale continue. I.
  7. Analiza contextului naţional din perspectiva formarii profesionale continue ____________ *1) La data de 1 noiembrie 2005, ocupatiile existente în Clasificarea Ocupatiilor din România sunt: asistent personal pentru persoane cu handicap grav (cod COR-513304); pedagog de recuperare (cod COR-333003); educator (cod COR-333001); instructor-educator (cod COR-333002); instructor ergoterapie (cod COR-322901); instructor logoped (cod COR-322902): asistenti medicali consiliere HIV/SIDA (cod COR-322105); interpret în limbaj mimico-gestual (studii medii) - (cod COR-322909); interpret în limbaj mimico-gestual (studii superioare) - (cod COR-234004); asistent medical balneo-fizioterapic (cod COR-322603); lucrator social (cod COR-346003); fizioterapeut (cod COR-222909); fiziokinetoterapeut (cod COR-222909); logoped (cod COR-234002); kinetoterapeut (cod COR-222905), psiholog (cod COR-244501); psihopedagog special (cod COR-244502); maseur (cod COR-322602); pedagog social (cod COR-346002); mediator social (cod COR-513904); infirmiera (cod COR-513204); ingrijitoare (cod COR-513205); asistent social nivel mediu (cod COR-346001); asistent social studii superioare (cod COR-244601); instructor educatie fizica (cod COR-322601); instructor de educatie sanitara (cod COR-322904); terapeut în terapii complementare (cod COR-322907); tehnician sanitar (cod COR-322104); animator socio-educativ (cod COR-511307); sora medicală (cod COR-323102). *2) La data de 1 noiembrie 2005, exista standarde ocupationale, aprobate de Consiliul Naţional pentru Formarea Profesionala a Adulţilor, pentru urmatoarele ocupatii: asistent personal pentru persoane cu handicap grav, pedagog de recuperare, pedagog social, asistent medical balneo-fizioterapic, lucrator social, masor, mediator social, animator socio-educativ. I.
  8. Date statistice: La 30 iunie 2005, conform statisticilor Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, numărul instituţiilor de asistentă socială functionale aflate în coordonare este de
  9. În aceste institutii personalul normat era de 14.139 persoane, personal angajat fiind 12.137 persoane. Deficitul de personal se înregistrează în mod deosebit la: infirmiere, psihologi, asistenti sociali, ergo şi kinetoterapeuti, fizioterapeuti, pedagogi, logopezi, educatori, consilieri. Personalul este angajat al Direcţiilor Generale de Asistenţă Sociala şi Protectia Copilului judetene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti. La aceeasi data, numărul asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav era de 72.442, angajatorii acestora fiind primariile localitatilor în care persoana cu handicap grav îşi are reşedinţa sau domiciliul. I.
  10. Documente de referinţă: I.4.
  11. Acte normative referitoare la formarea profesionala a adulţilor: a) Ordonanţa Guvernului. nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adulţilor; ... b) Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor de şomaj şi stimularea ocup arii forţei de muncă; ... c) Legea nr. 53/2003 - CODUL MUNCII, cu modificările şi completările ulterioare; ... d) Hotărârea Guvernului nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adulţilor; ... e) Legea nr. 107/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor de şomaj şi stimularea ocuparii forţei de muncă; ... f) Ordonanţa Guvernului nr. 76/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adulţilor; ... g) Hotărârea Guvernului Republicată nr. 875/2005 privind aprobarea Strategiei pe termen scurt şi mediu pentru formare profesionala continua, 2005-
  12. ... I.4.
  13. Acte normative şi documente referitoare la protectia persoanelor cu handicap: a) Recomandarea Consiliului Europei nr. R
(92)pentru o politica coerenta pentru egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap, 1992; ...
  1. b)Regulile Standard privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap, adoptate de Adunarea Generală a Natiunilor Unite prin Rezolutia 48/96, 1993; ...
  2. c)Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei Sociale Europene revizuite, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996; ...
  3. d)Declaratia Politica a statelor membre ale Consiliului Europei "Îmbunătăţirea calităţii vietii persoanelor cu handicap; Promovarea unei politici coerente pentru şi prin participare totala", 7-8 mai 2003, Malaga, Spania; ...
  4. e)Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi functionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare; ...
  5. f)Ordinul nr. 205/2005 al presedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru centre rezidentiale pentru persoane adulte cu handicap, centre de zi pentru persoane adulte cu handicap şi locuinte protejate pentru persoane cu handicap; ...
  6. g)Hotărârea Guvernului Republicată nr. 1.175/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru protectia, integrarea şi incluziunea sociala a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 "Sanse egale pentru persoanele cu handicap - către o societate fără discriminari." ... II. Terminologie:
  7. a)Formarea pe tot parcursul vietii permite persoanelor sa dobandeasca, sa actualizeze şi sa adapteze în permanenta cunoştinţe, aptitudini şi competente; ...
  8. b)Formarea profesionala a adulţilor cuprinde formarea profesionala initiala şi formarea profesionala continua organizate prin alte forme decat cele specifice sistemului naţional de invatamant; ...
  9. c)Formarea profesionala initiala a adulţilor asigura pregătirea necesară pentru dobandirea competentelor profesionale minime necesare pentru obtinerea unui loc de muncă; ...
  10. d)Formarea profesionala continua este ulterioară formarii initiale şi asigura adulţilor fie dezvoltarea competentelor profesionale deja dobandite, fie dobandirea de noi competente, recunoscute formal în conditiile legii; ...
  11. e)Competenţa profesionala reprezinta capacitatea de a realiza activităţile cerute la locul de muncă la nivelul calitativ specificat în standardul ocupational; ...
  12. f)Standardul ocupational, respectiv standardul de pregatire profesionala, este documentul care precizeaza competentele profesionale necesare practicarii unei ocupatii, respectiv specifice unei calificari; ...
  13. g)Evaluarea consta în utilizarea unui ansamblu de metode în scopul aprecierii performantelor unui individ, grup sau institutie, la un moment dat; ...
  14. h)Instruirea specifică consta în transferul de cunoştinţe, actualizate permanent, din domeniul handicapului. Transferul de cunoştinţe în acest caz se face de către instructori, asa cum sunt ei definiti în cap. IV.1, în cadrul instituţiilor angajatoare. ... III. Grup ţinta: 1. personalul Direcţiilor Generale de Asistenţă Sociala şi Protectia Copilului judetene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti cu atribuţii în domeniul protectiei persoanelor cu handicap; 2. personalul instituţiilor de asistentă socială pentru persoanele cu handicap; 3. inspectorii judeteni din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap; 4. membrii comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap; 5. personalul organizaţiilor neguvernamentale implicate în furnizarea de servicii sociale pentru persoanele cu handicap; 6. asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; 7. ingrijitorii la domiciliu; 8. alte persoane implicate în protectia şi îngrijirea persoanelor cu handicap. IV. Componentele planului naţional de formare: Planul naţional de formare este structurat pe doua componente: 1. instruirea specifică; 2. formarea profesionala realizata de furnizori autorizati de formare. IV.1. Instruirea specifică: Instruirea specifică a personalului implicat în îngrijirea şi protectia persoanelor cu handicap reprezinta principalul instrument prin care acesta se poate adapta la noile abordari ale conceptului de handicap, facilitand sensibilizarea şi implicarea activa în ceea ce priveste respectarea interesului persoanei cu handicap. Instruirea specifică a personalului constituie parte componenta a procesului de reforma a sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap şi este una dintre preocuparile prioritare ale Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Programa cadru de instruire, prezenta în anexa 2 previne riscul ca instruirea să se desfăşoare după modele depăşite, centrate prioritar în zona ingrijirilor medicale. Programa cadru asigura un grad corespunzător de flexibilitate pentru a se putea adapta nevoilor de instruire, în functie de tipul de handicap al persoanei, de pregătirea profesionala a personalului angajat şi de alti factori contextuali. Ea va fi supusă revizuirii periodice, în raport cu dinamica societatii şi cu noile achizitii de specialitate şi va fi corelata cu standardele specifice de calitate şi cu standardele ocupationale care vor apare. Instruirea specifică se asigura de către persoane recunoscute de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, denumite instructori. Criteriile de selecţie a persoanelor care vor asigura instruirea specifică şi modalitatea de desfăşurare a sesiunilor de instruire vor fi aprobate prin instrucţiuni metodologice la prezentul plan naţional de formare. Plan operational Note 1) indicatorul "rata de acces la sondaj" reprezinta ponderea participantilor la sondaj din totalul personalului. 2) indicatorul "rata de acces a personalului la instruire" reprezinta ponderea participantilor la cursuri în totalul personalului angajat. IV.2. Formarea profesionala realizata de furnizori autorizati de formare: Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, stipuleaza obligaţia angajatorului de a asigura accesul periodic al angajatilor la formare profesionala. Angajatorii trebuie să elaboreze anual planuri de formare profesionala pentru personal, în cazul de fata pentru personalul implicat în protectia persoanelor cu handicap. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap va sprijini constituirea şi dezvoltarea comitetului sectorial Sănătate, igiena, servicii sociale, asa cum este prevăzut în Acordul tripartit privind Cadrul Naţional al Calificarilor semnat la 23.02.2005 de Guvernul României, confederatiile patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional. În vederea monitorizarii formarii profesionale a personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap, planurile de formare vor fi transmise anual la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. Plan operational V. Finanţare: Finantarea formarii profesionale continue se face din urmatoarele surse: - bugetul de stat; - fonduri proprii ale angajatorilor; - sponsorizari, donatii, surse externe atrase - conditiile şi formele în care se acordă sprijin financiar din surse externe se face conform legislaţiei specifice în vigoare sau prevederilor acordurilor internationale de cooperare la care România este parte; - taxe de la persoanele participante. VI. Monitorizarea planului naţional de formare: Activitatea de monitorizare şi evaluare are în vedere urmatoarele:
  15. a)implementarea programelor de formare profesionala, inclusiv a celor de instruire specifică, din punctul de vedere al tematicilor prevăzute, al numarului, varstei şi ocupatiei persoanelor angajate incluse în formare; ...
  16. b)numărul şi calitatea instruirii specifice; ...
  17. c)numărul formarilor efectuate; ...
  18. d)identificarea punctelor slabe în procesul de implementare a masurilor din planurile operationale. ... Monitorizarea şi evaluarea implementarii planului naţional de formare sunt activităţi care pot determina revizuirea programei cadru, redefinirea sau diversificarea unor măsuri în cadrul planurilor operationale, în functie de dinamica procesului de formare profesionala continua. Monitorizarea şi evaluarea implementarii planului naţional de formare sunt asigurate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. Anexa 2 PROGRAMA-CADRU de instruire specifică a personalului implicat în protecţia şi îngrijirea persoanei adulte cu handicap Specificatii:
  19. a)Programa cadru de instruire specifică a personalului implicat în protectia şi îngrijirea persoanei adulte cu handicap sta la baza instruirii specifice organizate conform prevederilor Planului naţional privind formarea personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap. ...
  20. b)Programa cadru cuprinde: ... A. Planul programului de instruire: a. disciplina/modulul şi denumirea secventelor de pregatire b. numar ore de pregatire B. Prezentarea fiecarei discipline/modul şi a denumirii secventelor: a. obiective generale b. obiective de referinţă c. continuturile de baza pe capitole/secvente de pregatire teoretica sau practica d. metode e. mijloace de instruire, materiale de invatare f. evaluare continua, evaluare finala
  21. c)Programa cadru raspunde obiectivelor Strategiei naţionale pentru protectia, integrarea şi incluziunea sociala a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013, "Sanse egale pentru persoanele cu handicap - către o societate fără discriminari" şi legislaţiei privind protectia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. ...
  22. d)Programa cadru urmareste asigurarea, pentru personalul implicat, a unui fond de cunoştinţe specifice domeniului handicapului, depasind modelele medicale, cunoştinţe orientate spre incurajarea activităţii şi participării persoanei cu handicap la viaţa comunităţii, spre dezvoltarea abilitatilor de trai independent, în vederea cresterii calităţii vietii. ...
  23. e)Orice instruire specifică se realizează pe baza Programei cadru şi se centreaza pe ocupatiile grupului-ţinta şi pe specificul tipului de handicap. ... A. PLANUL PROGRAMULUI DE INSTRUIRE ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐ │Nr. │ Disciplina/modului │ Numar ore │ │crt.│ Denumirea secventelor de pregatire ├─────────┬────────┬─────┤ │ │ │teoretica│practica│total│ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼─────┤ │I. │Egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap │ │ │ │ │ │I.1. Cadrul conceptual şi abordari actuale │ │ │ │ │ │I.2. Legislatia naţională, europeana şi Regulile Standard │ 28 │ 14 │ 42 │ │ │ privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap │ │ │ │ │ │I.3. Contribuţia personalului angajat şi a comunităţii la │ │ │ │ │ │ procesul de egalizare a sanselor │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼─────┤ │II. │Servicii sociale. Programul individual de reabilitare şi │ │ │ │ │ │integrare sociala. Planul individual de servicii │ │ │ │ │ │II.1. Servicii sociale │ 28 │ 14 │ 42 │ │ │II.2. Programul individual de reabilitare şi integrare sociala.│ │ │ │ │ │ Planul individual de servicii │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼─────┤ │III.│Comunicarea interpersonala │ │ │ │ │ │III.1. Importanţă, functiile şi factorii comunicarii. │ │ │ │ │ │ Limbaje verbale, paraverbale, nonverbale şi modalităţi │ │ │ │ │ │ alternative de comunicare │ 28 │ 28 │ 56 │ │ │III.2. Competentele personalului angajat necesare comunicarii │ │ │ │ │ │ cu persoana cu handicap │ │ │ │ │ │III.3. Exigente specifice şi reguli în comunicarea cu persoana │ │ │ │ │ │ cu handicap, familia acestuia sau reprezentantii săi │ │ │ │ │ │ legali │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼─────┤ │IV. │Planificarea activităţilor │ │ │ │ │ │IV.1. Metodologia elaborarii planificarii │ 14 │ 28 │ 42 │ │ │IV.2. Modele de planificari raportate la diversitatea │ │ │ │ │ │ individuala │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼─────┤ │V. │Servicii de îngrijire personala şi prim-ajutor │ │ │ │ │ │V.1. Supravegherea stării de sănătate a persoanei cu handicap │ 14 │ 28 │ 42 │ │ │V.2. Descrierea serviciilor de îngrijire personala │ │ │ │ │ │V.3. Primul-ajutor │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼─────┤ │VI. │Modul specific de activităţi practice │ │ │ │ │ │Personalul angajat va demonstra, prin activităţi practice │ │ │ │ │ │desfăşurate pentru persoanele cu handicap cu care are raporturi│ │ │ │ │ │de muncă, abilitati pentru a se adapta la situatii specifice. │ │ │ │ │ │Obiectivele, conţinutul şi durata modulului vor fi stabilite pe│ │ │ │ │ │baza fisei postului persoanei angajate şi a problematicii │ │ │ │ │ │specifice persoanei cu handicap de care se ocupa. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼─────┤ │VII.│Evaluare finala │ │ │ 12 │ └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴────────┴─────┘ B. DISCIPLINE/MODULE. SECVENTE DE PREGATIRE DISCIPLINA/MODULUL I.- EGALIZAREA SANSELOR PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP Obiective generale:
  24. a)Cunoasterea, înţelegerea şi utilizarea adecvata a principiilor, notiunilor şi termenilor din domeniul handicapului şi al drepturilor omului, de exemplu: handicap, sanse egale, egalizarea sanselor, reabilitare, terapie, compensare, calitatea vietii, accesibilitati, integrare, proces de incluziune sociala etc. ...
  25. b)Explicarea şi demonstrarea importantei recuperării, activităţii şi participării persoanei cu handicap la viaţa comunităţii. ...
  26. c)Deprinderi şi obisnuinte de identificare a barierelor şi facilitatorilor existenti în mediul fizic, social şi atitudinal în care traieste persoana cu handicap. ...
  27. d)Stabilirea serviciilor sociale şi a sprijinului necesar pentru persoana cu handicap. ...
  28. e)Identificarea acţiunilor necesare în diferite domenii pentru egalizarea sanselor pentru persoana cu handicap. ...
  29. f)Promovarea drepturilor omului. Recunoasterea dimensiunii individuale a drepturilor omului. Abordarea şi rezolvarea problemelor persoanelor cu handicap prin prisma drepturilor omului. ...
  30. g)Implicare în procesul de aplicare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Regulilor Standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap, a prevederilor Constituţiei României, a Strategiei naţionale pentru protectia, integrarea şi incluziunea sociala a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 şi a altor documente europene şi internationale. ...
  31. h)Valorizarea persoanei cu handicap. Recunoasterea demnitatii şi valorii sale, indiferent de tipul şi gradul handicapului. ...
  32. i)Recunoasterea şi promovarea calitatilor şi competentelor persoanei cu handicap. ... DISCIPLINA/MODULUL II.- SERVICII SOCIALE. PROGRAMUL INDIVIDUAL DE REABILITARE SI INTEGRARE SOCIALA. PLANUL INDIVIDUAL DE SERVICII Obiective generale:
  33. a)Explicarea şi demonstrarea importantei reabilitarii; cunoasterea serviciilor sociale din comunitate şi a importantei lor pentru reabilitarea şi incluziunea sociala a persoanei cu handicap. ...
  34. b)Cunoasterea prevederilor legislative privind Programul individual de reabilitare şi integrare sociala, Planul individual de servicii, serviciile sociale specializate şi managerul de caz. ...
  35. c)Capacitate de implicare a persoanei cu handicap în realizarea/implementarea Programului individual de reabilitare şi integrare sociala şi a Planului individual de servicii. ...
  36. d)Recunoasterea calitatilor şi insusirilor pozitive ale persoanei cu handicap. ...
  37. e)Implicare în stabilirea nevoilor individuale de asistenţă şi îngrijire ale persoanei cu handicap. ...
  38. f)Colaborare în echipa multidisciplinara în vederea realizării Planului individual de servicii. ...
  39. g)Spirit de echipa. ... DISCIPLINA/MODULUL III.- COMUNICAREA INTERNATIONALA Obiective generale:
  40. a)Cunoasterea factorilor comunicarii interpersonale şi luarea lor în considerare în situatii concrete de comunicare. ...
  41. b)Comunicarea eficienta cu persoana cu handicap, cu respectarea demnitatii şi particularitatilor individuale. ...
  42. c)Realizarea de materiale de sprijin având în vedere deficienta şi particularitatile persoanei cu handicap. ...
  43. d)Utilizarea adecvata a limbajelor verbale, paraverbale, nonverbale şi a modalitatilor alternative de comunicare. ...
  44. e)Dezvoltarea capacităţii de a educa persoana cu handicap în vederea ameliorarii comunicarii. ...
  45. f)Dezvoltarea capacităţii de a comunică eficient cu familia şi profesionistii. ...
  46. g)Sprijinirea şi organizarea utilizarii tehnologiilor informationale şi a tehnologiilor de acces. ... DISCIPLINA/MODULUL IV.- PLANIFICAREA ACTIVITATILOR Obiective generale:
  47. a)Dezvoltarea competentelor personalului angajat privind: ... - antrenarea persoanei cu handicap în planificarea activităţilor; - prezentarea de alternative; - medierea solutiilor şi respectarea deciziei persoanei cu handicap; - consultarea familiei/reprezentantilor legali;
  48. b)Explicarea, demonstrarea importantei reabilitarii, activităţii şi participării persoanei cu handicap în comunitate. ...
  49. c)Acordarea ponderii cuvenite în planificare a activităţilor vizand reabilitarea, activitatea şi participarea persoanei cu handicap în comunitate; specificarea în planificare a activităţilor persoanei cu handicap în diferite domenii. ...
  50. d)Definirea operationala a obiectivelor planului în termeni de comportament observabil şi masurabil, cu precizarea conditiilor necesare şi a suportului primit de persoana cu handicap, precum şi a reusitelor minimale. ...
  51. e)Planificarea corecta şi realista a activităţii, având în vedere interesul superior al persoanei cu handicap, respectarea tuturor drepturilor sale. ...
  52. f)Adaptarea planificarii în functie de situaţiile nou aparute, de autoevaluarea şi rezultatele evaluării/monitorizarii. ... ┌────┬────────────────────────┬───────────────────────────────┬─────────────────┬────────────────────┬─────────────────┐ │Nr. │ │ Continuturile de baza pe │ │ Mijloace de │ Criterii de │ │crt.│ Obiective de referinţă │capitole/secvente de pregatire │Metode de formare│instruire, materiale│ evaluare │ │ │ │ teoretica sau practica │ │ de invatare │ │ ├────┼────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼─────────────────┤ │ 1. │La sfârşitul secventei, │- Importanţă planificarii │- Expunere │- Sala: un spatiu │- Capacitatea de │ │ │participantii vor fi │activităţilor pentru calitatea │- Metode activ- │adecvat lucrului în │a propune │ │ │capabili sa: │vietii, reabilitarea şi │participative │plen şi pe grupuri │activităţi │ │ │- argumenteze importanţă│incluziunea sociala a persoanei│centrate pe │- Flipchart, │necesare în toate│ │ │antrenarii persoanei cu │cu handicap, pentru eficienta │analiza unor │markere, │domeniile care │ │ │handicap în planificarea│muncii personalului angajat │planificari şi │retroproiector, │asigura │ │ │activităţii │- Stabilirea activităţilor │elaborarea de │folii pentru │reabilitarea şi │ │ │- creeze conditiile │specifice. Repere în │planificari │retroproiector, │incluziunea │ │ │necesare pentru ca │planificarea activităţilor: │centrate pe │ecran de proiectie, │sociala │ │ │persoanei cu handicap │a. Programul individual de │nevoile persoanei│video, casete │- Capacitate de │ │ │să-i fie respectate │reabilitare şi integrare │cu handicap │audio-video, │estimare corecta │ │ │optiunile; sa medieze │sociala şi Planul individual de│- Exercitii de │Power Point │a prioritatilor │ │ │gasirea solutiilor │servicii │definire │- Suport de curs şi │şi a duratei │ │ │optime │b. Domeniile activităţii şi │operationala a │planificari │optime a │ │ │- cunoasca documentele │participării: │obiectivelor, │individuale │activităţilor │ │ │care orienteaza │Comunicare │având în vedere │ │planificate │ │ │planificarea în timp a │Mobilitate │diversitatea │ │- Capacitate de │ │ │activităţilor │Auto-îngrijire │individuala şi a │ │definire │ │ │Împreună cu persoana cu │Invatarea şi aplicarea │conditiilor/ │ │operationala a │ │ │handicap va reusi sa: │cunoştinţelor │mediului │ │obiectivelor în │ │ │- stabileasca │Sarcini şi solicitări generale │- Lucru în grup │ │termeni de │ │ │activităţile specifice │Viaţa de familie │- Dezbatere │ │comportament │ │ │- ierarhizeze │Interactiuni şi relatii │- Explicatia │ │observabil şi │ │ │activităţile ce urmeaza │interpersonale; │- Conversatie │ │masurabil, cu │ │ │a fi derulate │Arii majore de viaţa: │euristica │ │precizarea │ │ │- estimeze perioada de │Comunitate, viaţa sociala şi │ │ │conditiilor │ │ │timp necesară derularii │civila │ │ │necesare şi a │ │ │fiecarei activităţi în │c. Principalele arii de │ │ │suportului primit│ │ │parte │activitate ale personalului │ │ │de persoana cu │ │ │- defineasca operational│angajat: │ │ │handicap, precum │ │ │obiectivele pe termen │Acordarea ingrijirilor igienice│ │ │şi a reusitelor │ │ │lung, mediu şi scurt │Asigurarea alimentatiei şi │ │ │minimale │ │ │- defineasca operational│hranirii │ │ │- Capacitate de │ │ │obiectivele activităţii │Adaptarea mediului │ │ │autoevaluare a │ │ │zilnice │Supravegherea stării de │ │ │propriei │ │ │- stabileasca durata │sănătate şi respectarea │ │ │activităţi, având│ │ │zilnica a fiecarei │recomandarilor specialistilor │ │ │în vedere: gradul│ │ │activităţi │Comunicarea cu persoana cu │ │ │de satisfactie a │ │ │- realizeze planificarea│handicap │ │ │persoanei cu │ │ │- colaboreze cu familia │Asistarea activităţii şi │ │ │handicap fata de │ │ │- consulte managerul de │participării în familie şi │ │ │serviciile │ │ │caz şi specialistii în │comunitate │ │ │oferite ──- │ │ │definitivarea │Asistarea educatiei permanente │ │ │Respectarea │ │ │planificarii pe termen │Asistarea integrarii │ │ │recomandarilor │ │ │lung │profesionale a persoanei cu │ │ │Programului │ │ │- adapteze planificarea │handicap │ │ │individual de │ │ │în functie de situatii │Reprezentarea persoanei cu │ │ │reabilitare şi │ │ │nou aparute │handicap şi promovarea │ │ │integrare sociala│ │ │- adapteze planificarea │drepturilor sale │ │ │şi a Planului │ │ │la solicitarea persoanei│- Definirea operationala a │ │ │individual de │ │ │cu handicap, având în │obiectivelor activităţilor │ │ │servicii │ │ │vedere preferintele, │propuse. Exigente ale │ │ │ │ │ │satisfactia şi interesul│operationalizarii obiectivelor │ │ │ │ │ │superior al persoanei cu│- Cunoasterea persoanei cu │ │ │ │ │ │handicap │handicap - conditie a │ │ │ │ │ │- evalueze propria │operationalizarii obiectivelor.│ │ │ │ │ │activitate având în │Exemple de obiective │ │ │ │ │ │vedere satisfactia │operationale pe tipuri de │ │ │ │ │ │persoanei cu handicap │activităţi │ │ │ │ │ │fata de serviciile │- Principiile şi regulile │ │ │ │ │ │oferite │lucrului bine facut │ │ │ │ │ │- evalueze propria │(praxiologiei) │ │ │ │ │ │activitate având în │- Ierarhizarea pertinenta a │ │ │ │ │ │vedere exigentele │acţiunilor specifice │ │ │ │ │ │specialistilor şi ale │- Principii şi reguli în │ │ │ │ │ │serviciilor sociale │estimarea timpului şi │ │ │ │ │ │specializate │perioadelor de timp │ │ │ │ │ │- adapteze planificarea │- Flexibilizarea planificarii │ │ │ │ │ │în functie de situaţiile│şi reversibilitatea deciziei │ │ │ │ │ │nou aparute, de │- Modele de planificari având │ │ │ │ │ │autoevaluarea şi │în vedere o diversitate de │ │ │ │ │ │rezultatele │situatii specifice │ │ │ │ │ │evaluării/monitorizarii │- Modalităţi de implicare a │ │ │ │ │ │ │persoanei cu handicap │ │ │ │ │ │ │- Analiza propriei activităţi │ │ │ │ │ │ │desfăşurate pe baza │ │ │ │ │ │ │planificarii (puncte tari, │ │ │ │ │ │ │puncte slabe, amenintari, │ │ │ │ │ │ │oportunitati). │ │ │ │ │ │ │- Managementul calităţii. │ │ │ │ │ │ │Evaluarea interna şi externa a │ │ │ │ │ │ │calităţii │ │ │ │ └────┴────────────────────────┴───────────────────────────────┴─────────────────┴────────────────────┴─────────────────┘ DISCIPLINA/MODULUL V.- SERVICII DE INGRIJIRE PERSONALA SI PRIM-AJUTOR Obiective generale:
  53. a)Dezvoltarea competentelor necesare urmaririi functiilor vitale şi identificarii schimbarilor în starea de sănătate a persoanei cu handicap. ...
  54. b)Acordarea primului - ajutor şi a oricăror măsuri care se impun. ...
  55. c)Dezvoltarea competentelor necesare acordarii ingrijirilor personale concomitent cu cele necesare stimularii autonomiei personale şi sociale a persoanei cu handicap. ...
  56. d)Respectarea deontologiei medicale. ...
  57. e)Respectarea prescriptiilor medicale. ...
  58. f)Respectarea drepturilor persoanelor cu handicap. ...
  59. g)Educarea competentelor lucrului în echipa. ... MODULUL/DISCIPLINA VI. MODUL SPECIFIC DE ACTIVITATI PRACTICE Personalul angajat va demonstra, prin activităţi practice desfăşurate cu persoane cu handicap cu care are raporturi de muncă, utilizarea conceptelor studiate, formarea deprinderilor şi a capacităţii de utilizare a cunoştinţelor intr-o situatie data, adoptarea unei atitudini şi comportament adecvat intr-o situatie particulara, interiorizarea valorilor drepturilor omului. Obiectivele, conţinutul şi durata modulului vor fi stabilite pe baza fisei postului persoanei angajate şi a problematicii specifice persoanei cu handicap de care raspunde. MODULUL/DISCIPLINA VII. EVALUARE Evaluarea continua se realizează pe toata durata instruirii şi are drept scop optimizarea pe parcurs a procesului, ameliorarea/corectarea activităţii şi a rezultatelor. Pe baza evaluării continue, obiectivele şi conţinutul urmatoarelor sesiuni de instruire vor putea suporta reajustari, în functie de feedback-ul realizat. Evaluarea continua a participantilor se realizează prin multiple mijloace: - monitorizarea interventiilor cursantilor în timpul lucrului în grup - observarea comportamentelor participantilor şi a modului de lucru - evaluarea lucrărilor practice - observarea modului de relationare şi gradul de participare la activităţile de grup - joc de rol/simulare - proiecte, prezentari orale/referate, studii de caz - exercitii practice - chestionare. Evaluarea continua nu va urmări notarea participantilor ci doar observarea modului în care obiectivele programului sunt realizate în vederea luării unor decizii pentru optimizarea activităţii, sprijinirea invatarii, corectarea sau adecvarea programului la nevoile şi interesele participantilor. Se va evalua şi gradul de noutate şi realism al propunerilor facute etc. Evaluarea realizării obiectivelor specifice la modulul VI: "Modul specific de activităţi practice" se va realiza pe baza principiilor învăţării depline, urmarindu-se ca fiecare cursant sa demonstreze corect ca poseda competentele cerute. Evaluarea finala Evaluarea finala a programului de instruire şi a participantilor precum şi a modului de desfăşurare se va realiza conform legislaţiei în vigoare. Abrevieri: - ANPH - Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap - INPCESPH - Institutul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap. ________________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.