← România

ORDIN nr. 511 din 30 iulie 2009

ORDIN nr. 511 din 30 iulie 2009 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 40/2009 pentru stabilirea unor reguli detaliate de implementare a măsurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 şi Programului operaţional pentru pescuit în ceea ce priveşte aplicarea regulii cumulului ajutoarelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 6 august 2009 Având în vedere Referatul nr. 153.159 din 2009 al Direcţiei generale buget finanţe şi fonduri europene, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european pentru garantare agricolă prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, în baza art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. Articolul I Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 40/2009 pentru stabilirea unor reguli detaliate de implementare a măsurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 şi Programului operaţional pentru pescuit în ceea ce priveşte aplicarea regulii cumulului ajutoarelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 19 februarie 2009, modificat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 340/2009, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul

(3)se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(3)APDRP pentru PNDR şi ANPA în calitate de autoritate de management pentru POP primesc de la instituţia financiară o copie a contractului de creditare prevăzut la alin.
(2)şi documentele prevăzute în cadrul protocolului prevăzut la art. 7 alin.
(1)."
  1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art.
  2. -
(1)Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, pe baza informaţiilor comunicate de instituţiile financiare, aprobă diminuarea valorii sprijinului acordat prin PNDR, respectiv POP, cu nivelul deducerii calculat de instituţiile financiare conform art. 2 alin.
(2).
(2)Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură au obligaţia să opereze deducerea corespunzătoare a sprijinului nerambursabil prin încheierea unui act adiţional la contractul de finanţare." ... 3. La articolul 7, alineatul
(1)se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7. -
(1)În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură în calitate de Autoritate de management pentru POP şi instituţiile financiare care derulează fondurile alocate în baza Legii nr. 231/2005, cu modificările şi completările ulterioare, vor încheia protocoale de colaborare pentru stabilirea normelor detaliate de aplicare a metodologiei menţionate la art. 1." Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Liviu Harbuz, secretar de stat Bucureşti, 30 iulie 2009. Nr. 511. __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.