NORME din 3 iunie 2010 privind controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent social Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2010 Articolul 1
(1)Controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent social sunt realizate potrivit prevederilor Legii nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, denumită în continuare lege, în condiţiile prezentelor norme, de către Corpul de control profesional, denumit în continuare Corpul de control, aflat în subordinea Biroului executiv al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali (Biroul executiv). ...
(2)Coordonarea activităţii Corpului de control se realizează direct de către preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, denumit în continuare Colegiul, sau de către directorul numit prin hotărâre a Biroului executiv. ... Articolul 2
(1)Responsabilitatea privind realizarea generală a activităţii de control profesional aparţine Biroului executiv şi structurilor teritoriale ale Colegiului. ...
(2)Responsabilitatea privind desemnarea persoanelor cu atribuţii de control profesional aparţine preşedintelui Colegiului, precum şi directorului Corpului de control, în temeiul actului de numire, după caz. ...
(3)Responsabilitatea privind pregătirea persoanelor cu atribuţii de control aparţine comisiilor operative şi Corpului de control, care aprobă şi susţin instructaje periodice pentru persoanele cu atribuţii de control. ...
(4)Responsabilitatea pentru analizarea şi soluţionarea cazurilor de încălcare a actelor normative privind exercitarea profesiei de asistent social aparţine Comisiei de deontologie profesională, Biroului executiv şi Consiliului naţional al Colegiului (Consiliul naţional), după caz. ...
(5)Pentru deciziile adoptate şi acţiunile întreprinse, directorul Corpului de control îşi asumă întreaga responsabilitate. ... Articolul 3
(1)Aplicarea sancţiunilor disciplinare în cazul constatării încălcării prevederilor legale privind exercitarea profesiei este de competenţa următoarelor organe: ... a) Comisia de deontologie profesională; ... b) Biroul executiv; şi ... c) Consiliul naţional. ...
(2)Activitatea de audit profesional este realizată de către Corpul de control, sub coordonarea preşedintelui Colegiului sau a directorului Corpului de control, după caz. ...
(3)Normele privind auditul profesional se aprobă prin hotărâre a Biroului executiv. ... Articolul 4
(1)Membrii Corpului de control sunt persoanele aprobate de către Biroul executiv pentru desfăşurarea activităţilor de control asupra modului de exercitare a profesiei de asistent social, în vederea asigurării respectării cadrului organizatoric al exercitării profesiei de asistent social. ...
(2)Activitatea specifică a Corpului de control este coordonată de către Biroul executiv, prin preşedintele Colegiului sau directorul Corpului de control, după caz, în condiţiile prezentelor norme. ...
(3)În vederea realizării controlului profesional, preşedintele Colegiului sau directorul Corpului de control poate mandata o persoană care realizează evidenţa actelor de control profesional şi avizarea acestora. ... Articolul 5
(1)În realizarea controlului profesional, Biroul executiv are următoarele atribuţii: ...
- a)aprobă asistenţii sociali propuşi pentru calitatea de membru al Corpului de control; ...
- b)soluţionează sesizările primite; ...
- c)propune spre aprobare preşedintelui persoanele responsabile cu pregătirea personalului cu atribuţii de control profesional; ...
- d)înaintează Comisiei de deontologie profesională sau propune Consiliului naţional aplicarea de sancţiuni disciplinare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; ...
- e)analizează şi comunică organelor competente sesizările primite, în cazul în care în urma controlului profesional întreprins se constată că nu este competent în soluţionarea acestora. ...
(2)Preşedintele poate emite decizii scrise pentru coordonarea întregii activităţi de constituire a Corpului de control şi gestionarea controlului profesional. ...
(3)Preşedintele sau directorul Corpului de control, în baza mandatului dat, desemnează prin decizie membrii Corpului de control care realizează acte de control profesional. ... Articolul 6 Controlul profesional poate fi realizat numai de către asistenţii sociali principali, mandataţi de către Biroul executiv. Articolul 7
(1)Asistenţii sociali propuşi de către structurile teritoriale sau de către Biroul executiv pentru realizarea controlului profesional susţin un interviu în faţa Biroului executiv. ...
(2)Biroul executiv analizează persoanele propuse pentru realizarea controlului profesional, în vederea aprobării acestora, şi solicită avizul structurilor teritoriale din care fac parte, după caz. ...
(3)Structurile teritoriale avizează persoanele propuse şi transmit avizul favorabil sau nefavorabil Biroului executiv, în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării. Avizele structurilor teritoriale sunt consultative. ...
(4)În urma analizei întreprinse, Biroul executiv aprobă sau respinge propunerile înaintate. Hotărârea de aprobare sau de respingere este executorie de drept din momentul emiterii. ...
(5)Hotărârea de aprobare sau respingere a propunerilor formulate poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare şi este soluţionată în prima şedinţă a Biroului executiv. ...
(6)Hotărârea pronunţată în prima şedinţă a plenului Biroului executiv este definitivă. ... Articolul 8
(1)Persoanele care sunt aprobate prin hotărâre a Biroului executiv pentru efectuarea activităţii de control profesional fac parte din Corpul de control. ...
(2)Persoanele care au primit aprobarea pentru efectuarea activităţii de control profesional urmează un instructaj iniţial, sub coordonarea unor persoane desemnate prin dispoziţie scrisă a preşedintelui sau a directorului Corpului de control, după caz. ...
(3)Perioada de instructaj iniţial sau periodic nu poate depăşi două zile. Instructajul iniţial urmăreşte asimilarea de către persoanele aprobate a procedurilor şi actelor de control profesional. ...
(4)În urma aprobării de către Biroul executiv a măsurii de control profesional, membrii Corpului de control sunt mandataţi pentru realizarea controlului profesional de către preşedinte sau directorul Corpului de control, după caz. ...
(5)Mandatarii iau cunoştinţă de limitele mandatelor încredinţate, semnând pentru confirmare. ...
(6)Persoanele mandatate pentru realizarea controlului profesional au obligaţia de a aduce la cunoştinţa membrilor Biroului executiv, în cel mai scurt timp, cazurile de incompatibilitate sau conflict de interese care îi împiedică să execute mandatul primit. ... Articolul 9 Controlul profesional este efectuat de minimum 2 membri ai Corpului de control, desemnaţi prin decizie a preşedintelui sau a directorului Corpului de control, după caz. Articolul 10
(1)Asistenţii sociali care formează obiectul activităţii de control profesional vor fi înştiinţaţi în scris cu privire la realizarea controlului profesional cu minimum 7 zile înainte de data stabilită pentru efectuarea acestuia. ...
(2)În cazul în care asistentul social nu poate fi prezent la efectuarea controlului, acesta poate solicita în scris fixarea unei noi date în termen de 7 zile, cu cel puţin 4 zile înaintea datei stabilite, menţionând sediul profesional/locul de muncă şi data în care poate fi prezent pentru realizarea controlului profesional. În cazul existenţei unor motive temeinice, asistentul social poate solicita fixarea unei alte date, în termen de maximum 30 de zile de la data înştiinţării, după caz. ...
(3)La data stabilită în vederea efectuării controlului, asistentul social vizat are obligaţia de a se prezenta personal la sediul profesional al formei de exercitare a profesiei/locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea profesională. ...
(4)După legitimarea persoanelor mandatate cu efectuarea controlului profesional şi prezentarea scopului şi duratei acţiunii de control profesional, asistentul social a cărei activitate profesională formează obiectul acţiunii de control va prezenta persoanelor mandatate, în original, actele de înfiinţare şi înregistrare ale formei de exercitare a profesiei şi avizul de exercitare a profesiei/atestatul de liberă practică, contractele de prestări servicii încheiate/contractul de muncă/actul de numire în funcţie, după caz, precum şi concluziile scrise ale actelor profesionale întocmite. ... Articolul 11
(1)Controlul profesional priveşte situaţia profesională şi actele profesionale existente la data sesizării. ...
(2)Persoanele cu atribuţii de control desemnate verifică respectarea tuturor condiţiilor de funcţionare ale formei de exercitare a profesiei. ...
(3)Controlul profesional nu poate privi datele financiarcontabile sau exclusiv personale ale asistentului social asupra căruia se efectuează controlul profesional. ...
(4)Activitatea de control poate privi, după caz, şi desfăşurarea activităţii sau întocmirea unui act profesional, cu acordul prealabil scris al asistentului social vizat şi al beneficiarilor acestuia. ... Articolul 12
(1)În activitatea de control profesional, persoanele mandatate nu au dreptul de a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. ...
(2)Persoanele mandatate pentru efectuarea controlului profesional nu au dreptul de a formula acuzaţii sau de a comunică sancţiuni. ...
(3)Orice modalitate de control profesional întreprinsă de către persoanele mandatate care aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este strict interzisă şi constituie abatere disciplinară. ...
(4)Persoanele asupra cărora se realizează controlul profesional au obligaţia de a avea un comportament decent, fără a formula aprecieri personale la adresa persoanelor mandatate şi fără a împiedica actul de control profesional. ...
(5)Persoanele mandatate pentru efectuarea controlului profesional au dreptul de a solicita fotocopii după documente care dovedesc îndeplinirea condiţiilor de exercitare a profesiei. ... Articolul 13
(1)Activitatea de control profesional asupra unui asistent social nu poate depăşi 7 ore pe zi. ...
(2)În cazul în care activitatea de control profesional a fost întreruptă, din motive independente de persoanele celor mandataţi, activitatea poate fi prelungită în timp, cu acordul prealabil al asistentului social controlat, indicându-se în procesul-verbal de constatare motivele care au stat la baza luării unei astfel de măsuri. ...
(3)Persoanele mandatate pentru a efectua controlul profesional au dreptul de a-şi stabili în mod liber programul de control, fără a putea însă depăşi ora 17,00 din aceeaşi zi în care a debutat activitatea de control profesional. ...
(4)Pentru perioada afectată activităţii de control profesional asistentul social controlat nu are dreptul de a solicita niciun fel de despăgubiri. ... Articolul 14
(1)La finalizarea actului de control profesional, persoanele mandatate pentru efectuarea acestuia vor întocmi un proces-verbal de constatare, care, sub sancţiunea nulităţii absolute, va conţine următoarele menţiuni: ...
- a)numele, prenumele şi codurile personale ale persoanelor mandatate pentru efectuarea controlului profesional; ...
- b)perioada, intervalul orar şi data efectuării controlului profesional; ...
- c)locaţia sau locaţiile unde s-a efectuat controlul profesional; ...
- d)numele şi prenumele asistentului social care formează obiectul controlului profesional; ...
- e)denumirea formei de exercitare a profesiei/angajatorului în care/la care îşi desfăşoară activitatea asistentul social care formează obiectul controlului profesional; ...
- f)scopul şi domeniile profesionale în care s-a efectuat controlul profesional; ...
- g)concluziile activităţii de control profesional şi, după caz, motivarea în fapt şi în drept a propunerii de sancţionare adresată Comisiei de deontologie profesională sau Biroului executiv, după caz. ...
(2)Procesul-verbal de constatare va cuprinde în mod obligatoriu şi semnăturile persoanelor mandatate a efectua controlul profesional, cu aplicarea parafelor profesionale proprii. ...
(3)Asistentul social care formează obiectul controlului profesional are dreptul de a formula observaţii în procesul-verbal de constatare cu privire la modul de efectuare a controlului profesional. ...
(4)În cazul în care asistentul social controlat nu doreşte să formuleze observaţii în procesul-verbal de constatare, acesta decade din dreptul de a depune ulterior observaţii referitoare la concluziile controlului profesional sau la modul de realizare al acestuia, cu excepţia cazului când a fost împiedicat să îşi exercite acest drept. ... Articolul 15
(1)Procesul-verbal de constatare se întocmeşte în dublu exemplar, din care un exemplar pentru asistentul social controlat, sau într-un singur exemplar, cu obligaţia comunicării unei copii celui asupra căruia a fost realizat controlul profesional, în termen de 24 de ore de la finalizarea controlului profesional. ...
(2)Asistentul social care formează obiectul controlului profesional va semna şi va parafa procesul-verbal de constatare pentru luarea la cunoştinţă a celor constatate. ...
(3)În cazul refuzului persoanei controlate de a semna şi/sau a parafa procesul-verbal de constatare, persoanele mandatate cu efectuarea controlului profesional vor menţiona acest fapt în cuprinsul procesului-verbal de constatare. ... Articolul 16 În cazuri bine justificate, mandatul acordat pentru realizarea activităţii de control profesional poate fi revocat sau reînnoit, în funcţie de necesitate, prin dispoziţie a preşedintelui Colegiului. Articolul 17
(1)După aducerea la îndeplinire a fiecărui mandat acordat, persoanele cu atribuţii de control profesional au obligaţia de a comunică în termen de 24 de ore, prin orice mijloc de comunicare, secretariatului Corpului de control/Biroului executiv o copie a procesului-verbal de constatare încheiat, urmând să prezinte originalul acestuia, în cel mult 7 zile, pentru confirmare. ...
(2)Evidenţa proceselor-verbale de constatare încheiate va fi realizată în ordinea comunicării acestora. ...
(3)Procesele-verbale de constatare vor fi aduse la cunoştinţa preşedintelui sau directorului Corpului de control până la data primei şedinţe a Biroului executiv. ...
(4)Procesele-verbale de constatare vor fi comunicate Biroului executiv, precum şi Comisiei de deontologie profesională în prima şedinţă a acestora sau în maximum 7 zile de la înregistrarea acestora, împreună cu celelalte acte doveditoare ale controlului profesional. ...
(5)Procesul-verbal de constatare şi celelalte acte doveditoare ale controlului profesional vor constitui dosarul de control profesional, care poate constitui şi actul de efectuare a cercetării disciplinare, după caz. ...
(6)În urma analizării rezultatelor controlului profesional, Biroul executiv sau Comisia de deontologie profesională va soluţiona actele de sesizare înregistrate sau va înainta dosarele de control profesional spre soluţionare plenului Consiliului naţional, în prima şedinţă a acestuia. ... Articolul 18
(1)Dosarul de control profesional este constituit pentru fiecare asistent social şi conţine următoarele documente: ...
- a)actul de sesizare înregistrat; ...
- b)hotărârea sau dispoziţia prin care s-a dispus realizarea controlului profesional; ...
- c)procesul-verbal de constatare privind efectuarea controlului profesional; ...
- d)mandatele persoanelor cu atribuţii de control care au realizat controlul profesional; ...
- e)alte acte doveditoare privind efectuarea controlului profesional, după caz. ...
(2)Dosarele de control profesional sunt înaintate spre soluţionare organelor competente în maximum 7 zile de la înregistrarea proceselor-verbale de constatare. ... Articolul 19 Soluţionarea actelor de sesizare, pe baza rezultatelor controlului profesional, având ca obiect încălcarea dispoziţiilor legale privind condiţiile exercitării profesiei se realizează numai de către organele competente prevăzute la art. 3, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Articolul 20 Dosarele de control profesional sunt arhivate de către persoanele desemnate prin decizie a directorului Colegiului. Articolul 21 Prezentele norme privind controlul exercitării profesiei de asistent social reprezintă procedura unică de control şi supraveghere a exercitării profesiei de asistent social. Articolul 22 Evidenţa membrilor Corpului de control, precum şi a persoanelor mandatate pentru realizarea controlului profesional este publicată pe pagina de internet a Colegiului, prin decizie a directorului Corpului de control. -------