← România

HOTĂRÂRE nr. 496 din 23 iulie 1991

HOTĂRÂRE nr. 496 din 23 iulie 1991 cu privire la aplicarea legilor şi a hotărîrilor de guvern Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 16 iunie 1992 Guvernul României hotaraste: Articolul 1 Ordinele cu caracter normativ şi instrucţiunile se pot emite numai pe baza şi în executarea legilor şi a hotărîrilor de guvern. De regula, ordinele şi instrucţiunile se emit atunci cînd printr-o dispoziţie legala se prevede aceasta, cu respectarea termenului stabilit în acest scop. Articolul 2 În termen de 30 de zile de la data prezentei hotărîri, ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice vor reanaliza toate ordinele cu caracter normativ şi instrucţiunile emise, urmind sa abroge pe cele care nu sînt conforme dispoziţiilor legale sau a caror aplicare nu mai este necesară. Ca urmare a acestei analize, în termen de 10 zile de la terminarea actiunii, un tabel cu ordinele cu caracter normativ şi instrucţiunile rămase în vigoare se va comunică Ministerului Justiţiei şi Secretariatului General al Guvernului. Articolul 3 Ordinele cu caracter normativ şi instrucţiunile se pot emite numai cu avizul Ministerului Justiţiei. După emitere, acestea se vor comunică Ministerului Justiţiei şi Secretariatului General al Guvernului. Articolul 4 Ministerul Justiţiei va sesiza Secretariatul General al Guvernului şi ministerul emitent, în cazul în care ordinele cu caracter normativ sau instrucţiunile sînt ilegale. PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.