HOTĂRÂRE nr. 1.753 din 22 decembrie 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru judeţul Prahova Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.170 din 23 decembrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.
(2)şi
(3)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, cultură, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005, cu suma de 1.220 mii lei (RON), pentru judeţul Prahova, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi a unor obiective. Articolul 2 Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se va face de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispoziţiilor legale. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2005. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul administraţiei şi internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Cătălin Doica, secretar de stat Bucureşti, 22 decembrie 2005. Nr. 1.753. Anexa REPARTIZAREA pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru judeţul Prahova ____________