DECIZIA nr. 754 din 21 noiembrie 2019

(10)din același act normativ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 16 martie 2020 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 din Codul de procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 374 alin.

(10)din același act normativ, excepție ridicată de Ghaziri Rami în Dosarul nr. 5.215/120/2014 al Tribunalului Dâmbovița - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 130D/

1. ...
2. La apelul nominal răspunde pentru autorul excepției domnul avocat Gheorghe Dragomir, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Referitor la procedura de citare în ceea ce îl privește pe autorul excepției, magistratul-asistent referă asupra faptului că acesta a fost citat la adresele indicate în citativul trimis de instanța judecătorească ce a sesizat Curtea Constituțională. Acesta a fost citat la două adrese din România, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare întorcându-se cu mențiunea „mutat“. De asemenea, autorul excepției a fost citat la două adrese din străinătate, respectiv în Franța și Liban. În ceea ce privește procedura de citare realizată la adresa din Franța, dovada de îndeplinire a procedurii de citare s-a întors cu mențiunea „necunoscut la adresă“. În ceea ce privește procedura de citare realizată la adresa din Liban, dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu s-a întors. Magistratul-asistent referă asupra prezenței în sală a doamnei Ana Saon, interpret de limba engleză. ...
3. Președintele Curții Constituționale acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care apreciază că prezența sa acoperă orice viciu de procedură. ...
4. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere susținerile avocatului autorului excepției, apreciază procedura de citare îndeplinită. ...
5. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că prezența avocatului autorului excepției înlătură orice viciu în ceea ce privește citarea acestuia. ...
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind întemeiată. În esență, arată că în cauză au fost propuse și administrate probe în condiții care evocă incidența dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată. În cauza în care autorul excepției a fost judecat, probele au fost propuse și administrate din oficiu de către procuror, ca organ de urmărire penală, și de către instanța judecătorească. Alte probe nu au fost administrate nici în cursul urmăririi penale, nici în cadrul cercetării judecătorești, fiind refuzate toate probele propuse de acuzat. Astfel, în procesul penal, administrarea probelor din oficiu exclude chiar acuzatul de la exercițiul dreptului la apărare, deoarece principiul potrivit căruia organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului nu a fost respectat. Singura probă administrată, care a stat la baza stabilirii vinovăției, a fost o probă administrată, din oficiu, de instanța de judecată. Așa fiind, normele legale care permit ca instanța judecătorească să administreze probe în acuzare sunt neconstituționale, încălcând dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție. Face referire la situația de fapt din dosar, arătând că nici organul de urmărire penală și nici instanța judecătorească nu l-au audiat pe inculpat. În consecință, având în vedere că legea procesuală nouă a adoptat reguli și instituții specifice sistemului adversial, iar separația funcțiilor judiciare exclude judecătorul de la efectuarea actelor de urmărire penală, rezultă că dispozițiile criticate, care permit judecătorului să administreze din oficiu probe în acuzare, sunt neconstituționale. Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. ...
7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Apreciază că instanța judecătorească dispune condamnarea sau achitarea inculpatului numai atunci când este lămurită asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept ale cauzei și după examinarea tuturor probelor care se cer a fi administrate. Dreptul la un proces echitabil impune respectarea atât a garanțiilor generale, cât și a garanțiilor specifice procesului penal, exemple în acest sens fiind posibilitatea interogării martorilor în acuzare, convocarea și ascultarea martorilor apărării, cu respectarea principiului contradictorialității. Totuși, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează admisibilitatea, administrarea și pertinența probelor, acestea ținând de legislația internă, aprecierea probelor aparținând instanțelor judecătorești naționale. Împrejurarea că judecătorul poate administra probe noi, cu respectarea garanțiilor anterior menționate, nu încalcă drepturile inculpatului prevăzute de Constituție și Convenție, întrucât probele pot fi atât în acuzare, cât și în apărare, principiul aflării adevărului primând de fiecare dată. Cazul particular al autorului excepției în care nu au fost administrate probe în apărare excedează controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
8. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.215/120/2014, Tribunalul Dâmbovița - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 din Codul de procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 374 alin.

(10)din același act normativ, excepție ridicată de Ghaziri Rami cu ocazia soluționării unei cauze penale. ... 9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că obligativitatea legii, exprimată de dispozițiile art. 1 alin.

(5)din Constituție, reprezintă o exigență a statului de drept constând în obligația tuturor subiectelor de drept de a respecta regulile juridice în vigoare, legea neconformă așezământului constituțional devenind inaplicabilă exclusiv după constatarea neconstituționalității acesteia de către Curtea Constituțională. Susține că dispozițiile criticate își au corespondent în cele ale art. 331 din Codul de procedură penală din

1. Or, cele două legi procesual penale succesive au concepții diferite, corespunzătoare unor realități sociopolitice diferite, astfel cum acestea sunt reflectate de constituțiile succesive pe care fiecare dintre acestea se întemeiază. Astfel, vechiul Cod de procedură penală conține norme de procedură care să satisfacă rigorile statului totalitar, reglementarea urmând exigențele sistemului inchizitorial. Pe de altă parte, prin adoptarea Constituției în perioada postdecembristă a avut loc recunoașterea drepturilor fundamentale ale omului, în considerarea caracterului special al acestora. ...
2. Susține că, din perspectivă procesual penală, apare necesitatea creării unui cadru legislativ clar, previzibil și accesibil tuturor participanților la efectuarea actului de justiție penală, respectiv așezarea procesului penal pe principii și reguli care, contribuind la buna înfăptuire a justiției, asigură respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Astfel, a apărut noua concepție a legii procesual penale, în sensul adoptării de reguli și instituții ale sistemului adversial, în considerarea faptului că acesta este mult mai protectiv pentru drepturile omului, punând individul pe poziție de egalitate cu statul. În acest context, apreciază că noțiunile de „proces echitabil“ și „dubiu rezonabil“ au fost preluate din acest sistem, impuse și dezvoltate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Corespunzător acestei noi concepții asupra procesului penal, Codul de procedură penală a reglementat desfășurarea acestuia în patru faze procesuale, respectiv urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor. ...
3. Arată că în noua reglementare, potrivit art. 99 din Codul de procedură penală, sarcina probei aparține procurorului, instanța judecătorească nefiind cea care afirmă existența unei situații de fapt în acuzare sau în apărare, astfel că intervenția acesteia sub acest aspect are un rol subsidiar, limitat la situația în care administrarea probelor este necesară pentru formarea convingerii sale. În ceea ce privește invocarea prezumției de nevinovăție, arată că efectivitatea acesteia este asigurată prin reglementarea obligației instanțelor judecătorești de a nu porni de la ideea preconcepută că cel trimis în judecată a comis fapta, sarcina probei revenind acuzării, iar situația îndoielnică profitând celui acuzat. ...
4. În concluzie, apreciază că orice persoană supusă unei proceduri penale ar trebui să poată prevedea că în faza judecății nu pot fi propuse și administrate probe noi de către judecător, cu atât mai puțin probe în acuzare, în mod contrar fiind încălcate prevederile constituționale ale art. 1 alin.

(5), ale art. 15 alin.

(1), ale art. 20, ale art. 21 alin.

(1)și

(3), ale art. 23 alin.

(11)și ale art.

1. ...
2. Tribunalul Dâmbovița - Secția penală apreciază că reglementarea care îi permite să dispună din oficiu administrarea de probe, altele decât cele administrate în cursul urmăririi penale, atunci când le consideră necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, nu aduce atingere drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție și prin alte legi, invocate de petent, punctual prezumției de nevinovăție și dreptului la un proces echitabil. Probele noi nu sunt făcute pentru a susține acuzarea, ci pentru a contribui la aflarea adevărului, urmărindu-se atingerea standardului probei dincolo de orice dubiu rezonabil, instituit de dispozițiile art. 103 alin.

(2)teza a doua din Codul de procedură penală. ...

1. Susține că în practică apar situații în care judecătorul nu se poate limita la probele administrate de procuror sau cele propuse de părți, dacă acestea nu îl conving și se întrevăd alte probe care să înlăture probabilitatea și să conducă la certitudine, cea din urmă dobândindu-se pe bază de dovezi decisive, complete și sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă, pentru ca soluția rezultată din deliberare să fie unicul rezultat cert impus de probe. În accepțiunea instanței, acest fapt constituie argumentul principal pentru care legea procesual penală permite judecătorului, chiar în subsidiar, să administreze din oficiu dovezile pe care le consideră relevante pentru realizarea principiului fundamental al procesului penal reglementat de art. 5 din Codul de procedură penală, acela al aflării adevărului, precum și pentru justa soluționare a cauzei. Instanța asigură inculpatului un proces echitabil, efectuarea unei cercetări judecătorești efective constituind o garanție de natură a confirma realizarea dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectându-i-se persoanei acuzate prezumția de nevinovăție. În procesul penal există o legătură indisolubilă între sarcina probei, ce aparține organelor judiciare, inclusiv instanței de judecată, și prezumția de nevinovăție, aceasta din urmă decurgând din cerința ca nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, constituind o garanție că, în lipsa probelor de vinovăție, aceasta nu poate fi condamnată. Totodată, normele criticate corespund din punct de vedere al clarității, preciziei și previzibilității, modul de formulare regăsit în aceste articole îndeplinind condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, fiind enunțate într-o manieră care permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de acestea, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, să fie capabil să prevadă, într-o manieră rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare excesivă sau arbitrară. În concluzie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...
2. Potrivit prevederilor art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ...

1. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
2. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ... 18. – Art. 385: „Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor.“; ... – Art. 374 alin.

(10): „Instanța poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.“ ... ... 19. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin.

(5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 15 alin.

(1)referitor la universalitate, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin.

(1)și

(3)referitor la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin.

(11)referitor la prezumția de nevinovăție și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea sunt invocate prevederile art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...

1. Curtea constată că, în expunerea de motive a Codului de procedură penală, s-a subliniat că „proiectul noului Cod de procedură penală își păstrează caracterul predominant continental european, dar, ca noutate, introduce multe elemente de tip adversarial, adaptate corespunzător la propriul nostru sistem legislativ“ (Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 27 aprilie 2016, paragraful 17). Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a renunțat întru totul la sistemul continental european în favoarea celui de tip adversial, ci a implementat în legislația procesual penală anumite principii sau proceduri specifice celui din urmă, adaptându-le, în același timp, sistemului continental european. Astfel, în doctrină s-a reținut că, în logica noului model de proces penal, instanța are un rol subsidiar în administrarea probatoriului, confruntarea judiciară în materia probațiunii purtându-se între procuror, persoana vătămată și inculpat. ...
2. În același sens, Curtea observă că principiul rolului activ nu mai este consacrat ca atare în Codul de procedură penală, legiuitorul reglementând rolul activ în art. 5 alin.

(2)ca o consecință a principiului aflării adevărului doar pentru organele de urmărire penală care au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Totodată, pentru faza de judecată, dispozițiile art. 363 alin.

(2)din Codul de procedură penală prevăd că doar procurorul exercită rol activ în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale. ... 22. Cu toate acestea, din ansamblul reglementării procesual penale rezultă că instanța judecătorească își menține în continuare un rol important în lămurirea completă a împrejurărilor cauzei pe bază de probe. În acest sens, dispozițiile art. 349 alin.

(1)din Codul de procedură penală prevăd că instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii. ...

1. Așa fiind, rezultă că în concepția noii reglementări rolul activ al judecătorului nu este eliminat în întregime, ci doar diminuat, instanța putând dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. ...
2. De altfel, chiar Curtea a reținut că filosofia restrângerii rolului activ al instanței și, în general, regândirea sistemului procesului penal, în sensul apropierii acestuia, în anumite privințe, de sistemul adversial nu pot justifica anumite soluții legislative. Curtea a constatat că, spre deosebire de sistemul adversial, în care judecătorul poartă răspunderea, de principiu, numai asupra corectitudinii desfășurării procedurii, sarcina stabilirii faptelor și a vinovăției aparținând juraților, în procesul penal român instanța își asumă răspunderea și în privința acestor elemente esențiale, care constituie finalitatea procesului - stabilirea faptei și a vinovăției (Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din 21 decembrie 2017, paragraful 37). ...
3. Astfel, posibilitatea oferită instanței judecătorești de a dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei se încadrează în noua viziune a legiuitorului, fără a contraveni prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. De altfel, încuviințarea oricăror altor probe decât cele administrate în cursul urmăririi penale, inclusiv cele dispuse din oficiu, poate fi dispusă numai după punerea în dezbaterea contradictorie a procurorului, persoanei vătămate și a părților. ...
4. Totodată, încuviințării acestor probe i se aplică întru totul regulile prevăzute de dispozițiile art. 100 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 100 alin.

(4)din același act normativ, instanța judecătorească poate respinge administrarea unor probe atunci când: proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; proba este imposibil de obținut; cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită; administrarea probei este contrară legii. ...

1. Astfel, administrarea probelor noi, chiar și a celor propuse din oficiu, poate fi dispusă doar dacă acestea sunt relevante în raport cu obiectul probațiunii, adică sunt pertinente, concludente și utile cauzei. Administrarea de probe care nu au niciun efect asupra soluționării cauzei ori pentru dovedirea unor aspecte asupra cărora organele judiciare s-au edificat deja nu ar conduce decât la tergiversarea soluționării cauzei. ...
2. De asemenea dispozițiile criticate trebuie analizate în contextul întregii reglementări referitoare la administrarea și aprecierea probelor, care oferă garanții suficiente pentru realizarea acestei operațiuni numai în temeiul legii, pe bază de criterii obiective, în afara arbitrariului și cu respectarea dreptului persoanei acuzate la un proces echitabil. ...
3. Astfel, pe de-o parte, conform art. 103 alin.

(1)din Codul de procedură penală, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, iar, pe de altă parte, instanța judecătorească nu se pronunță în mod discreționar asupra necesității administrării unor probe noi. ... 30. Faptul că instanța judecătorească dispune administrarea unor probe noi, propuse din oficiu, nu presupune automat că hotărârea pronunțată se va întemeia exclusiv pe aceste probe. Astfel, dispoziția potrivit căreia probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare este completată, în același text de lege, de mențiunea că această apreciere se realizează în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, ceea ce exclude posibilitatea întemeierii hotărârii numai pe anumite probe, indiferent de valoarea atribuită acestora de către instanța care o pronunță. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin.

(2)din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare și apărare. ... 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.

(4)din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ghaziri Rami în Dosarul nr. 5.215/120/2014 al Tribunalului Dâmbovița - Secția penală și constată că dispozițiile art. 385 din Codul de procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 374 alin.

(10)din același act normativ, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2019. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu -----