← România

HOTĂRÂRE nr. 628 din 6 iulie 2001

HOTĂRÂRE nr. 628 din 6 iulie 2001 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 13 iulie 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 53 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport este instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, înfiinţată prin reorganizarea Centrului de Cercetări pentru Probleme de Sport (C.C.P.S.) care se desfiinţează. Articolul 2 Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport are ca obiect principal de activitate desfăşurarea şi promovarea activităţilor de sprijinire a sportului de performanţă şi a educaţiei fizice prin mijloace specifice de cercetare-dezvoltare şi inovare, efectuarea de expertize şi acordarea de consultanţa şi asistenţa tehnica în domeniul sportului şi educaţiei fizice, elaborarea de propuneri privind strategia de dezvoltare a domeniului, realizarea obiectivelor prevăzute în programele proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi participarea la realizarea obiectivelor ştiinţifice şi tehnologice ale Planului naţional pentru cercetare-dezvoltare şi inovare şi ale programelor componente. Articolul 3

(1)Activitatea Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport este condusă de directorul general, iar în lipsa acestuia, de directorul general adjunct. ...
(2)Directorul general al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport şi directorul general adjunct sunt numiţi prin ordin al ministrului tineretului şi sportului, în condiţiile legii. ... Articolul 4
(1)Structura organizatorică a Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport este prevăzută în anexa nr. 1. ...
(2)Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport poate propune Ministerului Tineretului şi Sportului înfiinţarea în cadrul structurii sale de laboratoare şi alte subunitati fără personalitate juridică, precum şi modificarea numărului de posturi. ... Articolul 5
(1)Personalul existent în cadrul Centrului de Cercetări pentru Probleme de Sport (C.C.P.S.) se transfera, conform prevederilor legale, la Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport. ...
(2)Numărul maxim de posturi din Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport este de 73. ...
(3)Salarizarea personalului se face în condiţiile legii. ... Articolul 6 Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport, stabilit pe baza bilanţului contabil încheiat la data de 31 decembrie 2000, este de 1.820.285 mii lei, din care: imobilizari corporale şi necorporale 1.217.403 mii lei şi active circulante 602.882 mii lei, şi se transfera de la Centru de Cercetări pentru Probleme de Sport (C.C.P.S.) pe bază de protocol de predare-preluare, conform legii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 7 Activitatea Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport este finanţată din venituri extrabugetare şi din alocaţii acordate de la bugetul de stat pentru realizarea unor programe proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului. Articolul 8 Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 2. Articolul 9 Statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport se aproba prin ordin al ministrului tineretului şi sportului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 10 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 11 Poziţia X de la litera A "Unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului" din cuprinsul anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 6/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001, se modifica şi va avea următorul cuprins: "X. Institutul Naţional de Venituri extrabugetare şi Cercetare pentru Sport alocaţii de la bugetul de stat" PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul tineretului şi sportului, Georgiu Gingaras p. Ministrul educaţiei şi cercetării, Vasile Molan, secretar de stat Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marian Sarbu p. Ministrul finanţelor publice, Maria Manolescu, secretar de stat Anexa 1 Numărul maxim de posturi = 73 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport ┌────────────────┐ ┌─────────────────┤Director general├────────────────┐ │ └─┬───┬──────────┘ │ │ │ │ │ │ ┌──────┘ │ │ ┌──────────┴─────────┐ │ │ │ │Consiliul ştiinţific│ │ ┌───────┴───────┐ │ └────────────────────┘ │ │ Director ├─────────────┬─────┴──────┐ │ │general adjunct│ │Contabil-şef│ │ └───────┬───────┘ └─────┬──────┘ │ │ │ ┌──────────────────┘ │ │ │ ┌──┘ ┌────┴────────┐ │ ┌────────────┼──────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌──────┴─────┐┌──────┴────┐┌──────┴───┐┌─────┴──────┐┌──────┴──────┐┌─────┴────┐ │ ││ Sector de ││ ││ Laborator ││ ││ │ │ ││documentare││ ││ de ││ ││ │ │Compartiment││ şi ││ Laborator││ tehnologia ││ Serviciul ││ Serviciul│ │ de audit ││prelucrarea││de control││performantei││administrativ││financiar-│ │ intern ││informatiei││ doping ││ sportive ││ ││ contabil │ │ ││ sportive ││ ││ şi biologia││ ││ │ │ ││ ││ ││ efortului ││ ││ │ └────────────┘└───────────┘└──────────┘└────────────┘└─────────────┘└──────────┘ Anexa 2 REGULAMENT 06/07/2001

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.