RAPORT nr. 3.979 din 20 iulie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - Organizaţia Sectorului 6 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 9 august 2011 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6-14 iunie 2011 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - Organizaţia Sectorului 6 pentru anul
- Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - Organizaţia Sectorului 6 au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 1.160,00 lei. În urma verificării modului de respectare a prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoane juridice fără scop patrimonial, cu modificările ulterioare, s-au constatat următoarele: - contabilitatea patrimoniului a fost organizată şi condusă cu respectarea normelor prevăzute pentru persoanele juridice fără scop patrimonial; - balanţa de verificare a fost întocmită conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Nu au fost constatate deficienţe ce puteau fi sancţionate contravenţional. Bucureşti, 20 iulie
- Nr. 3.
- -------------